Întrebare
Cine erau masoreții?
Răspuns
Masoreții au fost un grup de scribi evrei care au ajutat la păstrarea textului Scripturilor Vechiului Testament și au elaborat note pe text pe baza tradițiilor evreiești. Cuvântul masorete provine din cuvântul ebraic antic pentru "legătură", folosit pentru a se referi la obligația evreilor de a respecta legământul cu Dumnezeu.
Scrierile individuale care alcătuiesc Vechiul Testament au fost produse în diverse circumstanțe. Unele, precum cele Zece Porunci, au fost dictate direct de Dumnezeu, iar Moise le-a înscris pe table de piatră (Exodul 34:1). Alte părți, precum Iov, au fost scrise de autori anonimi. Unele, precum Psalmii, au autori diferiți, iar psalmii individuali au fost compilați pentru a forma "cartea" așa cum o știm. Nu ni se spune exact cine a scris fiecare carte din Vechiul Testament sau cum au ajuns acele cărți să fie incluse în singura carte pe care o numim Vechiul Testament. Evreii numeau această compilație Tanakh (TNK), care înseamnă Torah, Nevi'im și Ketuvim - sau Lege, Profeți și Scrieri. Legea include Geneza-Deuteronomul; profeții includ Iosua-Împărații și Isaia-Malachi (cu excepția lui Daniel); scrierile includ Psalmii-Cântecul lui Solomon și Daniel. Diviziunile și ordinea cărților sunt diferite de cele pe care le găsim în Vechiul Testament, dar conținutul este tot acolo. Acestea au fost cărțile care au fost acceptate ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, iar oamenii au considerat că este important să copieze aceste cărți și să le păstreze.
În zilele de dinaintea tiparnițelor, totul trebuia copiat de mână de către scribi. Limba ebraică a Vechiului Testament era scrisă fără vocale. Acest lucru nu era o problemă atâta timp cât toată lumea era foarte familiarizată cu limba. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, mulți evrei nu au păstrat o familiaritate temeinică cu ebraica. Unii au rămas în Babilon după exil. Alții au fost elenizați - crescuți în limba și cultura greacă. Unii, desigur, au rămas în Palestina, dar chiar și acolo ebraica nu era întotdeauna vorbită - aramaica a devenit în cele din urmă limba omului de rând.
În secolul I d.Hr., a existat un efort de standardizare a textului Vechiului Testament, luând în considerare toate manuscrisele și variantele din întregul Imperiu Roman. Odată ce s-a convenit asupra unei lecturi, variantele au fost eliminate, iar scribii și-au început munca meticuloasă de a face copii exacte. Un grup de scribi numit Tannaim a elaborat ghiduri detaliate pentru realizarea de copii exacte. În jurul anului 200 d.Hr., un alt grup numit Amoraim ("expozanți") a început să păstreze și să explice textul, producând Talmudul. Au existat de fapt două grupuri de învățați talmudici, unul centrat în Babilon și altul în Palestina, iar munca lor a produs Talmudul babilonian și Talmudul palestinian.
Masoreții au fost ultimul grup de scribi care s-au reunit pentru a ajuta la păstrarea textului biblic. Principala activitate a masoreților, care a durat între 500 și 900 d.Hr., a fost copierea meticuloasă a textului și adăugarea de vocale, astfel încât pronunția (și, în unele cazuri, sensul) să fie păstrată. Masoreții nu doreau să adauge nimic textului în sine, așa că adăugau vocalele sub formă de "puncte" - combinații de puncte și liniuțe deasupra și dedesubtul consoanelor - astfel încât cititorul să poată face cu ușurință diferența între consoanele din textul original și punctele adăugate. Datorită reputației de acuratețe a masoreților, textul masoretic a devenit proeminent și a fost în general acceptat de cititorii evrei ca fiind cel mai exact. Masoreții au adăugat, de asemenea, material suplimentar, inclusiv unele variante de lectură și alte note explicative. Acest material este numit Masora.
Textul Masoretic este baza principală a majorității traducerilor Bibliei de astăzi. Deși versiunea finală a Masorei are o vechime de numai 1 000 de ani, ea păstrează tradiția și știința care sunt mult mai vechi.
English
Cine erau masoreții?
