Întrebare
Cine a fost Baal?
Răspuns
Baal era numele zeității supreme venerate în Canaanul antic și în Fenicia. Practica închinării la Baal s-a infiltrat în viața religioasă a evreilor în timpul judecătorilor (Judecătorii 3.7), a devenit răspândită în Israel în timpul domniei lui Ahab (1 Împărați 16.31-33) și a afectat, de asemenea, și împărăția lui Iuda (2 Cronici 28.1-2). Cuvântul baal înseamnă „domn"; pluralul este baalim. În general, Baal a fost un zeu al fertilității despre care se credea că face ca pământul să dea roade și oamenii să aibă copii. În diferite regiuni închinarea la Baal era practicată în moduri diferite, și Baal s-a dovedit a fi un zeu foarte adaptabil. Diverse localități evidențiau unul sau altul dintre atributele sale și au dezvoltat „denominații" speciale de baalism. Baal-Peor (Numeri 25.3) și Baal-Berit (Judecătorii 8.33) sunt două exemple de astfel de zeități localizate.
Potrivit mitologiei canaanite, Baal era fiul lui El, șeful zeilor, și al Așerei, zeița mării. Baal era considerat cel mai puternic dintre toți zeii, eclipsându-l pe El, care era considerat în schimb slab și ineficient. În diverse bătălii, Baal i-a înfrânt pe Yamm, zeul mării, și pe Mot, zeul morții și al lumii subpământene. Surorile/consoartele lui Baal erau Astarte, o zeiță a feritilității asociată cu stelele, și Anat, o zeiță a dragostei și a războiului. Canaaniții se închinau lui Baal ca zeul soarelui și zeul furtunii – înfățișat de obicei ca ținând în mână un fulger – care i-a învins pe dușmani și a produs roade. De asemenea, se închinau lui ca zeu al fertilității care dădea copii. Închinarea la Baal era înrădăcinată în senzualitate și implica prostituția rituală la temple. Din când în când, îmbunarea lui Baal cerea jertfe umane, de obicei întâiul născut al celui care aducea jertfa (Ieremia 19.5). Preoții lui Baal apelau la dumnezeul lor în ritualuri de abandon de sine sălbatic, care includeau strigăte puternice, extatice și răni autoprovocate (1 Împărați 18.28).
Înainte ca evreii să intre în Țara Promisă, Domnul Dumnezeu i-a avertizat cu privire la închinarea la zeii Canaanului (Deuteronomul 6.14-15), dar Israel a apelat totuși la idolatrie. În timpul domniei lui Ahab și a Izabelei, la apogeul închinării la Baal în Israel, Dumnezeu a confruntat în mod direct păgânismul prin profetul Lui Ilie. În primul rând, Dumnezeu a arătat că El, nu Baal, controlează ploaia, trimițând o secetă de trei ani și jumătate (1 Împărați 17.1). Apoi Ilie a convocat o confruntare pe Muntele Carmel, pentru a se dovedi o dată pentru totdeauna cine este adevăratul Dumnezeu. O zi întreagă, 450 de preoți ai lui Baal au strigat la dumnezeul lor să trimită foc din cer – cu siguranță un lucru ușor pentru un zeu asociat cu fulgerele – dar „nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte" (1 Împărați 18.29). După ce prorocii lui Baal s-au dat bătuți, Ilie a rostit o rugăciune simplă, și Dumnezeu a răspuns imediat cu foc din cer. Dovada a fost copleșitoare, și oamenii „au căzut cu fața la pământ și au zis: «Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!»" (versetul 39)
În Matei 12.27, Isus îl numește pe Satan „Beelzebul", făcând legătură între Diavolul și Baal-Zebub, o zeitate filisteană (2 Împărați 1.2). Baalii Vechiului Testament nu erau nimic altceva decât demoni mascați drept dumnezei, și toată idolatria e, la urma urmei, închinare la demoni (1 Corinteni 10.20).
English
Cine a fost Baal?
