Întrebare
Cine va merge în rai?
Răspuns
Oamenii au păreri diverse despre rai. Mulți dintre ei nu au deloc o înțelegere despre Dumnezeu, dar totuși le place să creadă despre rai că este un „loc mai bun” unde mergem cu toții când murim. Ideile privitoare la rai adesea nu sunt nimic mai mult decât speranțe vagi, de felul „poate că voi câștiga la loterie într-o zi”. Majoritatea oamenilor nu se gândesc prea mult la rai, până când participă la o înmormântare sau cineva drag moare. E popular să spui despre rai că e locul unde „merg oamenii buni”. Și, bineînțeles, toți cei pe care îi cunosc și îi iubesc sunt incluși în categoria „oamenilor buni”.
Însă Biblia are multe de spus despre viața de după moarte, și contrazice opiniile populare. Ioan 3.16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Apoi, în versetul 36, Isus continuă să spună: „Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Evrei 9.27 spune: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” Potrivit acestor versete, toți oamenii mor, dar nu toți merg în rai (Matei 25.46, Romani 6.23, Marcu 9.43).
Dumnezeu e sfânt și perfect. Cerul, locuința Lui, e sfântă și perfectă, de asemenea (Psalmul 68.5, Neemia 1.5, Apocalipsa 11.19). Potrivit cu Romani 3.10, „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar”. Nicio ființă omenească nu este suficient de sfântă și perfectă pentru cer. Oamenii pe care îi numim „buni” nu sunt deloc buni în comparație cu perfecțiunea fără păcat a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu le-ar permite oamenilor păcătoși să intre în cer, acesta nu ar mai fi perfect. Ce standard ar trebui folosit pentru a stabili cine este „suficient de bun”? Standardul lui Dumnezeu este singurul care contează, așa cum a stabilit deja. Romani 3.23 spune că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Și plata pentru acel păcat este separarea veșnică de Dumnezeu (Romani 6.23).
Păcatul trebuie pedepsit, sau Dumnezeu nu este drept (2 Tesaloniceni 1.6). Judecata de care avem parte la moarte înseamnă pur și simplu că Dumnezeu aduce la zi contul nostru și rostește sentința pentru fărădelegile noastre împotriva Lui. Nu avem nicio modalitate prin care să îndreptăm lucrurile. Binele nostru nu cântărește mai mult decât răul pe care l-am făcut. Un singur păcat ruinează perfecțiunea, la fel cum o picătură de arsenic într-un pahar cu apă otrăvește întregul pahar.
Așadar Dumnezeu a devenit om și a luat pedeapsa noastră asupra Lui. Isus a fost Dumnezeu întrupat. A trăit o viață fără păcat de ascultare de Tatăl Său (Evrei 4.15). Nu a avut niciun păcat, și totuși la cruce a luat păcatul nostru ca fiind al Său. Odată ce a plătit prețul pentru păcatul nostru, putem fi declarați sfinți și perfecți (2 Corinteni 5.21). Când ne mărturisim Lui păcatele și-I cerem iertare, El ștampilează „Plătit în întregime” peste viața noastră de egoism, poftă și lăcomie (Faptele Apostolilor 2.38, 3.19, 1 Petru 3.18).
Când vom sta, într-o zi, în fața lui Dumnezeu, nu vom putea cerși intrarea în cer pe baza meritelor noastre. Nu avem niciunul să-l oferim. Comparat cu standardul lui Dumnezeu de sfințenie, niciunul dintre noi nu este suficient de bun. Dar Isus este, și prin meritul Lui putem intra în rai. 1 Corinteni 6.9-11 spune: „Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.” Jertfa lui Isus acoperă totul.
Oamenii care merg în rai se aseamănă cu toții într-un fel: sunt păcătoși care și-au pus încrederea în Domnul Isus Cristos (Ioan 1.12, Faptele Apostolilor 16.31, Romani 10.9). Au recunoscut nevoia lor de un Mântuitor și cu umilință au acceptat oferta de iertare a lui Dumnezeu. S-au pocăit de felul lor vechi de trăire și au pornit să-L urmeze pe Cristos (Marcu 8.34, Ioan 15.14). Nu au încercat să câștige iertarea lui Dumnezeu, ci L-au slujit cu bucurie dintr-o inimă plină de recunoștință (Psalmul 100.2). Acest fel de credință care salvează sufletul este una care transformă viața (Iacov 2.26, 1 Ioan 3.9-10) și se odihnește deplin în harul lui Dumnezeu.
English
Cine va merge în rai?
