Întrebare
Ce este conștiința?
Răspuns
Conștiința este definită ca fiind acea parte a psihicului uman care induce agonie mentală și sentimente de vinovăție atunci când o nesocotim și sentimente de plăcere și de bunăstare atunci când acțiunile, gândurile și cuvintele noastre sunt în conformitate cu sistemul nostru de valori. Cuvântul grecesc tradus cu „conștiință" în toate referirile din Noul Testament este suneidēsis, care înseamnă „conștientizare morală" sau „conștiență morală". Conștiința reacționează atunci când acțiunile, gândurile și cuvintele omului sunt în conformitate sau în contradicție cu un standard pentru bine și rău.
În Vechiul Testament nu există niciun termen care să fie echivalentul lui suneidēsis din Noul Testament. Lipsa unui cuvânt evreiesc pentru „conștiință" se poate datora concepției evreiești cu privire la lume și viață, care era comunitară, în loc de individuală. Evreul se considera pe sine ca membru al unei comunități a legământului, care se relaționa în mod colectiv la Dumnezeu și la legile Sale, nu individual. Cu alte cuvinte, evreul era încrezător în poziția lui înaintea lui Dumnezeu dacă națiunea evreiască, ca întreg, era în părtășie cu El.
Conceptul nou-testamentar de conștiință este mai mult individual în natură și implică trei adevăruri majore. Mai întâi, conștiința este o capacitate dată de Dumnezeu ființelor umane de a exercita autoevaluare. Pavel face referire de câteva ori la conștiința lui ca fiind „bună" sau „curată" (Fapte 23.1, 24.16, 1 Corinteni 4.4). Pavel și-a examinat propriile lui cuvinte și fapte și a găsit că sunt în concordanță cu sistemul lui moral și de valori, care se baza bineînțeles pe standardul lui Dumnezeu. Conștiința lui verifica integritatea inimii lui.
În al doilea rând, Noul Testament descrie conștiința ca fiind un martor pentru ceva. Pavel spune că Neamurile au conștiință care depune mărturie pentru prezența Legii lui Dumnezeu care este scrisă în inima lor, chiar dacă nu aveau Legea Mozaică (Romani 2.14-15). El face apel la conștiința lui și ca la un martor al faptului că vorbește adevărul (Romani 9.1) și că s-a purtat cu sfințenie și sinceritate în relaționarea cu oamenii (2 Corinteni 1.12). El spune, de asemenea, că conștiința lui îl informează că faptele lui sunt vizibile atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața mărturiei cugetului altor oameni. (2 Corinteni 5.11).
În al treilea rând, conștiința este un slujitor al sistemului de valori al unui om. Un sistem de valori imatur sau slab produce o conștiință slabă, în timp ce un sistem de valori pe deplin informat produce un simțământ puternic de bine și rău. În viața creștină, conștiința individuală poate fi mânată de o înțelegere neadecvată a adevărurilor scripturale și poate genera sentimente de vinovăție și rușine disproporționate față de chestiunile în cauză. Maturizarea în credință întărește conștiința.
Ultima funcție a conștiinței este cea la care se referă Pavel atunci când dă instrucțiuni privitoare la consumarea mâncării închinate idolilor. El susține că, de vreme ce idolii nu sunt dumnezei adevărați, nu influențează în niciun fel dacă mâncarea le-a fost jertfită lor sau nu. Dar unii din biserica din Corint erau slabi în înțelegerea lor și credeau că astfel de zei chiar existau. Acești credincioși imaturi erau oripilați de gândul de a mânca mâncare jertfită zeilor, pentru că conștiința lor era informată de prejudecăți eronate și de moduri de vedere superstițioase. Prin urmare, Pavel îi încurajează pe cei mai maturi în înțelegere să nu-și exercite libertatea de a mânca, dacă acest lucru ar face ca conștiința fraților mai slabi în înțelegere să condamne faptele lor. Lecția pe care trebuie să o învățăm aici este că, dacă conștiința noastră este curată datorită credinței și a înțelegerii mature, nu trebuie să-i facem pe cei care au o conștiință mai slabă să se poticnească, exercitând libertatea care vine dintr-o conștiință mai puternică.
O altă referire la conștiință în Noul Testament este cugetul „stigmatizat" sau făcut insensibil, ca prin cauterizarea cu un fier încins (1 Timotei 4.1-2). O astfel de conștiință este împietrită și bătătorită și nu mai simte nimic. O persoană cu o conștiință stigmatizată nu-i mai ascultă îndemnurile și se dedă cu totul la păcat, se înșală că totul e bine cu sufletul lui și îi tratează pe ceilalți fără sensibilitate și fără compasiune.
Ca și creștini, trebuie să ne păstrăm conștiința curată, ascultându-L pe Dumnezeu și menținând în stare bună relația noastră cu El. Facem acest lucru punând în practică Cuvântul Lui, înnoindu-ne și înduplecându-ne inima în mod continuu. Ne gândim la cei care au o conștiință mai slabă și îi tratăm cu dragoste creștină și cu compasiune.
English
Ce este conștiința?
