settings icon
share icon
Întrebare

Cum îmi pot controla gândurile?

Răspuns


Mulți creștini se luptă cu această problemă, mai ales în lumea noastră puternic tehnologizată, însă e esențial să preluăm controlul gândurilor noastre. Proverbele 4.23 afirmă: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții." „Inima" include mintea și tot ceea ce derivă din ea. Cineva a spus că toate păcatele pe care le comitem le comitem de două ori, o dată în gândurile noastre și din nou când acționăm pe baza acelor gânduri. E mai ușor să eliminăm păcatul din viața noastră dacă îl atacăm la acest nivel fundamental al gândurilor, decât să așteptăm ca el să se înrădăcineze în viața noastră prin acțiunile noastre, și numai apoi să încercăm să-l extirpăm.

Există, de asemenea, o deosebire între a fi ispitit (un gând intră în minte) și a păcătui (a insista asupra unui gând rău și a te complace în el). E important să înțelegem că atunci când un gând intră în mintea noastră, îl examinăm pe baza Cuvântului lui Dumnezeu și stabilim dacă continuăm în direcția aceea sau respingem gândul și îl înlocuim cu un alt gând. Dacă i-am permis deja unui obicei să se formeze în viața gândurilor noastre, devine mult mai dificil să ne schimbăm calea gândurilor, la fel cum e greu să scoți o mașină dintr-un hârtop adânc, pe un drum nou. Iată câteva sugestii biblice pentru cum să preluăm controlul gândurilor noastre și să scăpăm de gândurile rele:

1. Să stăm în Cuvântul lui Dumnezeu, ca atunci când un gând păcătos intră în mintea noastră (o ispită), să fim în stare să îl recunoaștem și să știm ce avem de făcut. În pustiu, Isus (Matei 4) a răspuns la toate ispitirile lui Satan cu versetul care se potrivea direcției pe care știa că trebuie să o ia mintea Lui, în loc să urmeze calea gândului păcătos. Când a fost ispitit să-Și împlinească nevoia fizică (să transforme piatra în pâine), a recitat pasajul despre importanța de a ne baza pe Dumnezeu. Când a fost ispitit să-l slujească pe Satan, ca să obțină gloria lumii, a folosit pasajul care spune că trebuie să-L slujim și să ne închinăm numai lui Dumnezeu și să vorbim despre gloria care Îi aparține Lui și acelora care sunt ai Săi.

Când a fost ispitit să-L pună la încercare pe Dumnezeu (să vadă dacă Dumnezeu era într-adevăr prezent și dacă Își ține promisiunile), Isus a răspuns cu pasajele care evidențiază cât de important e să crezi în Dumnezeu, fără să vezi că-Și demonstrează prezența. Citarea Scripturii în momentul ispitirii nu e un talisman, ci are ca scop să ne ducă mintea într-o direcție biblică, însă trebuie să cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu DINAINTE, ca să putem face acest lucru. Prin urmare, obiceiul zilnic de a sta în Cuvânt în mod serios e esențial. Dacă suntem conștienți de un anumit domeniu în care suntem ispitiți în mod constant (îngrijorare, poftă, mânie etc.), trebuie să studiem și să memorăm pasaje-cheie care abordează aceste chestiuni. Dacă vom căuta atât ceea ce trebuie să evităm (aspectul negativ), cât și cum anume trebuie să răspundem (aspectul pozitiv) la gândurile și împrejurările de ispită – înainte să ne invadeze – ne va fi de mare ajutor în a câștiga victoria asupra lor.

2. Trebuie să trăim în dependență de Duhul Sfânt, mai ales căutând tăria Lui prin rugăciune (Matei 26.41). Dacă ne bazăm pe tăria noastră, vom eșua (Proverbele 28.26, Ieremia 17.9, Matei 26.33).

3. Nu trebuie să ne hrănim mintea cu ceea ce cultivă gândurile noastre păcătoase. Aceasta este ideea versetului Proverbele 4.23. Trebuie să ne păzim inima – ce permitem să intre în ea și ce permitem să sălășluiască în ea. Iov 31.1 spune: „Făcusem un legământ cu ochii mei, și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare." Romani 13.14 afirmă „Ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele." Așadar, trebuie să evităm revistele, videourile, site-urile web, conversațiile și situațiile care ne vor pregăti de cădere. Trebuie să evităm și să petrecem timp cu aceia care ne-ar încuraja să mergem pe aceste căi rele.

4. Trebuie să-L urmăm cu stăruință pe Dumnezeu, înlocuind gândurile păcătoase cu preocupări și mentalități dumnezeiești. Acesta este principiul înlocuirii. Când suntem ispitiți să urâm pe cineva, înlocuim acele gânduri pline de ură cu fapte făcute în teamă de Dumnezeu: facem bine acelor persoane, vorbim de bine despre ele și ne rugăm pentru ele (Matei 5.44). În loc să furăm, trebuie să lucrăm din greu să câștigăm bani, ca să putem căuta oportunități să dăruim celor în nevoie (Efeseni 4.28). Când suntem ispitiți să poftim o femeie, ne întoarcem privirea, Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru felul în care ne-a creat – bărbați și femei – și ne rugăm pentru femeie (de exemplu: „Doamne, ajută această femeie să te cunoască pe Tine, dacă nu Te cunoaște, și să cunoască bucuria de a umbla cu Tine."), apoi gândește-te la ea ca la o soră (1 Timotei 5.2). Biblia vorbește adesea despre „dezbrăcarea" de faptele și gândurile rele, „îmbrăcându-ne" apoi cu fapte și gânduri dumnezeiești (Efeseni 4.22-32). Simpla dezbrăcare de gândurile păcătoase, fără să le înlocuiești cu gânduri dumnezeiești, lasă un teren liber pentru Satan să vină să-și semene buruienile (Matei 12.43-45).

5. Putem folosi părtășia cu alți creștini în felul în care Dumnezeu a intenționat. Evrei 10.24-25 spune: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie." Frații creștini care ne vor încuraja în schimbările pe care le dorim (cel mai bine e să fie de același gen), care se vor ruga pentru și împreună cu noi, care ne vor întreba plini de dragoste ce mai facem și care ne vor trage la răspundere, ca să evităm vechile căi, sunt într-adevăr prieteni de valoare.

În cele din urmă și cel mai important, aceste metode nu vor avea absolut nicio valoare, dacă nu ne-am pus credința în Cristos ca Mântuitor al nostru din păcat. Acesta e exact locul din care trebuie să pornim! Fără acest lucru, nu poate exista nicio victorie asupra gândurilor păcătoase și a ispitelor și promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii Lui nu sunt pentru noi, și nici puterea Duhului Sfânt nu ne e la dispoziție!

Dumnezeu îi va binecuvânta pe cei care caută să-L cinstească cu ceea ce contează cel mai mult pentru El: cine suntem în interior, nu doar ceea ce părem în fața altora. Fie ca Dumnezeu să facă descrierea lui Natanael să fie adevărată și pentru noi – un om în care nu este vicleșug (Ioan 1.47).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cum îmi pot controla gândurile?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries