Întrebare
De ce credința fără fapte este moartă?
Răspuns
Iacov spune: „După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă" (Iacov 2.26) Credința fără fapte este o credință moartă pentru că lipsa faptelor dovedește o viață neschimbată sau o inimă moartă din punct de vedere spiritual. Sunt multe versete care spun că credința salvatoare adevărată va avea ca rezultat o viață transformată, că credința e demonstrată de faptele pe care le facem. Felul în care trăim arată ceea ce credem și dacă credința pe care spunem că o avem e una vie.
Iacov 2.14-26 e uneori scos din context, în încercarea de a crea un sistem de neprihănire bazat pe fapte, dar acest lucru e contrar altor pasaje din Scriptură. Iacov nu spune că faptele noastre ne îndreptățesc în fața lui Dumnezeu, dar credința salvatoare adevărată e demonstrată prin fapte bune. Faptele nu sunt temeiul mântuirii; faptele sunt dovada mântuirii. Credința în Cristos are întotdeauna ca rezultat fapte bune. Persoana care se declară creștină, dar care trăiește în neascultare voită de Cristos are o credință falsă ori moartă și nu e mântuită. Pavel spune în esență același lucru în 1 Corinteni 6.9-10. Iacov pune în contrast două feluri diferite de credință – credința adevărată care mântuiește și credința falsă, care este moartă.
Mulți afirmă că sunt creștini, dar viața și prioritățile lor indică opusul. Isus a spus în felul următor: „Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci, le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.»" (Matei 7.16-23)
Observă că mesajul lui Isus e același mesaj ca al lui Ioan. Ascultarea de Dumnezeu e semnul adevăratei credințe salvatoare. Isus folosește exemplul lui Avraam și al lui Rahav pentru a ilustra ascultarea care însoțește mântuirea. Să spunem simplu că credem în Isus nu ne mântuiește, cum nu face nici slujirea religioasă. Ceea ce ne salvează e regenerarea făcută de Duhul Sfânt din inima noastră, și regenerarea va fi văzută în mod invariabil într-o viață de credință care va genera ascultare continuă de Dumnezeu.
Înțelegerea greșită a relației dintre credință și fapte vine din faptul că nu înțelegem ceea ce ne învață Biblia despre mântuire. În realitate, sunt două erori care privesc faptele și credința. Prima eroare este învățătura că, atâta timp cât o persoană a rostit o rugăciune sau a spus „Cred în Isus" la un moment dat în viața ei, e mântuită, indiferent de orice alt lucru. Așadar, o persoană care, când era copil, a ridicat o mână în biserică e considerată mântuită, chiar dacă nu a manifestat niciodată dorința de a umbla cu Dumnezeu de atunci și în realitate trăiește în mod deschis în păcat. Această învățătură, uneori numită „regenerarea decizională", e periculoasă și înșelătoare. Ideea că o mărturisire de credință mântuiește o persoană, chiar dacă după aceea trăiește ca un diavol, presupune o nouă categorie de credincioși numită „creștini carnali". Acest lucru permite ca diverse stiluri de viață neevlavioase să fie scuzate: un om poate fi un curvar, mincinos sau hoț de bancă nepocăit, dar e mântuit; e pur și simplu „carnal". Totuși, după cum putem vedea în Iacov 2, o mărturisire de credință fără conținut – una care nu are ca rezultat o viață trăită în ascultare de Cristos – în realitate e o credință moartă, care nu poate mântui.
Cealaltă eroare în ceea ce privește faptele și credința este încercarea de a face faptele să fie parte din ceea ce ne îndreptățește în fața lui Dumnezeu. Amestecul de fapte și credință pentru a dobândi mântuirea e cu totul contrar învățăturii Scripturii. Romani 4.5 spune: „Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire." Iacov 2.26 spune: „Credința fără fapte este moartă." Nu există niciun conflict între aceste două pasaje. Suntem îndreptățiți prin har, prin credință, și rezultatul natural al credinței din inimă sunt faptele pe care toți pot să le vadă. Faptele care urmează după mântuire nu ne fac neprihăniți în fața lui Dumnezeu; ele pur și simplu se revarsă din inima regenerată la fel de natural ca apa care curge dintr-un izvor.
Mântuirea este un act suveran al lui Dumnezeu prin care asupra unui păcătos neregenerat este revărsată „spălarea nașterii din nou și înnoirea făcută de Duhul Sfânt" (Tit 3.5), în felul acesta fiind născut din nou (Ioan 3.3). Când se întâmplă acest lucru, Dumnezeu îi dă păcătosului iertat o inimă nouă și pune în el un duh nou (Ezechiel 36.26). Dumnezeu înlătură inima lui de piatră împietrită de păcat și îl umple cu Duhul Sfânt. Apoi, Duhul Sfânt îl face pe cel mântuit să umble în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu (Ezechiel 36.26-27).
Credința fără fapte este moartă pentru că dovedește o inimă care nu a fost transformată de Dumnezeu. Când suntem regenerați de Duhul Sfânt, viața noastră va demonstra acea viață nouă. Faptele noastre vor fi caracterizate de ascultare de Dumnezeu. Credința nevăzută va deveni vizibilă prin producerea roadei Duhului Sfânt în viața noastră (Galateni 5.22). Creștinii Îi aparțin lui Cristos, Păstorul cel bun. Ca oi ale Lui, Îi auzim vocea și Îl urmăm (Ioan 10.26-30).
Credința fără fapte este moartă pentru că credința are ca rezultat o creație nouă, nu o repetare a acelorași tipare de comportament păcătoase. Așa cum a scris Pavel în 2 Corinteni 5.17: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi."
Credința fără fapte este moartă pentru că vine dintr-o inimă care nu a fost regenerată de Dumnezeu. Mărturisirile de credință lipsite de conținut nu au puterea de a schimba vieți. Cei care spun că au credință, dar nu au Duhul Sfânt, Îl vor auzi pe Cristos spunându-le: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege." (Matei 7.23)
English
De ce credința fără fapte este moartă?
