Întrebare
Ar trebui creștinii să încerce să-i evanghelizeze pe atei?
Răspuns
Ca creștini care Îl cunoaștem și Îl iubim pe Dumnezeu și avem siguranța veșniciei pe care o vom petrece în cer, e greu să înțelegem de ce ar vrea cineva să fie ateu. Însă când ne dăm seama de natura păcătoasă și de influența ei puternică asupra minții și a inimii, începem să înțelegem de unde vine ateismul. Din punct de vedere biblic, nu există conceptul de ateu. Psalmul 19.1-2 ne spune că cerurile spun slava lui Dumnezeu. Vedem puterea Lui creatoare în tot ce a făcut. Romani 1.19-20 continuă această idee, spunându-ne că ceea ce poate fi cunoscut cu privire la Dumnezeu ne-a fost arătat limpede prin creație, și oricine care neagă acest lucru „înăbușă adevărul în nelegiuire" (v. 18). Psalmul 14.1 și 53.1 declară că cei care neagă existența lui Dumnezeu sunt nebuni. Așadar ateul fie minte, fie este nebun, fie ambele. Prin urmare, care sunt cauzele pentru care un om Îl neagă pe Dumnezeu?
Scopul principal al celor aflați sub influența naturii păcătoase este să se facă pe ei înșiși dumnezeu, să aibă control complet asupra vieții lor, sau cel puțin așa cred ei. Apoi religia vine împreună cu obligații, judecăți și restricții, în timp ce ateii îndrăznesc să-și definească propriul înțeles al lucrurilor și propria lor moralitate. Ei nu vor să se supună lui Dumnezeu, pentru că inima lor e în „vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu" și nu doresc să se supună Legii Lui. În realitate ei nu pot face acest lucru, pentru că păcatul i-a orbit în ceea ce privește adevărul (Romani 8.6-7). De aceea ateii își petrec majoritatea timpului plângându-se și argumentând nu cu privire la textele doveditoare scripturale, ci cu privire la ceea ce „poți și nu poți să faci". Rebeliunea lor naturală detestă poruncile lui Dumnezeu. Ei pur și simplu urăsc ideea că vreun lucru – sau vreo Ființă – ar avea control asupra lor. Lucrul de care nu își dau seama este că Satan însuși îi controlează, îi orbește și le pregătește sufletul pentru iad.
În ceea ce privește evanghelizarea ateilor, nu trebuie să oprim Evanghelia pentru cineva numai pentru că pretinde că e ateu. Nu uita că un ateu e la fel de pierdut ca un musulman, un hindus sau un budist. Dumnezeu cu siguranță vrea să răspândim Evanghelia (Matei 28.19) și să apărăm adevărurile din Cuvântul Lui (Romani 1.16). Pe de altă parte, nu suntem obligați să ne pierdem timpul încercând să-i convingem pe cei care nu vor. De altfel, suntem avertizați să nu depunem efort excesiv în direcția acelora care în mod evident nu au niciun interes să poarte o discuție onestă (Matei 7.6). Isus le-a spus apostolilor să meargă să predice Cuvântul, însă nu a așteptat de la ei să stea într-un loc până când și ultima persoană e convertită (Matei 10.14).
Poate că cea mai bună tactică e să-i acorzi fiecărei persoane șansa să se îndoiască, cel puțin la început. Fiecare întrebare care primește un răspuns cinstit și în adevăr îi dă acelei persoane șansa să audă Evanghelia. Însă dacă o persoană doar argumentează, e ostilă și nu ascultă în niciun fel, probabil că e timpul să te îndrepți în altă direcție. Unii oameni sunt în întregime și absolut împietriți față de Evanghelie (Proverbele 29.1). Ei pot fi raționali sau iraționali, însă există motive scripturale să credem că unii oameni sunt în mod voit imuni la influența Duhului Sfânt (Genesa 6.3). Când am depus un efort de bună credință să vorbim cu cineva, și acea persoană nu se lasă atinsă, atunci ni se poruncește să „scuturăm praful" de pe încălțămintea noastră (Luca 9.5) și să ne folosim timpul să vorbim cu aceia care sunt mai deschiși din punct de vedere spiritual. Ca în toate lucrurile, înțelepciunea lui Dumnezeu e de importanță maximă. Dumnezeu ne-a promis acea înțelepciune dacă i-o cerem (Iacov 1.5) și trebuie să ne rugăm pentru ea și să ne încredem în imboldul lui Dumnezeu ca să știm cum și când să punem punct unui dialog cu un ateu ostil.
English
Ar trebui creștinii să încerce să-i evanghelizeze pe atei?