Care este punctul de vedere creştin în ceea ce priveşte pensionarea?

Pe măsură ce creştinii se apropie de vârsta pensionării, ei se întreabă adesea ce ar trebui să facă un creştin în timpul anilor de pensie. Se retrag oare creştinii din slujirea creştină atunci când se pensionează la locul de muncă? Cum ar trebui să privească creştinul perioada pensionării?

1. Cu toate că nu există niciun principiu biblic privitor la faptul că o persoană ar trebui să se retragă de la munca sa atunci când împlinește o anumită vârstă, există exemplul leviţilor şi al muncii pe care o desfăşurau la Cortul Întâlnirii. În Numeri 4, bărbaţii leviţi erau socotiţi pentru slujba de la cort de la vârsta de 25 de ani la 50 de ani, şi după vârsta de 50 de ani urmau să se retragă din slujba obişnuită. Ei puteau continua să „îşi ajute fraţii”, dar nu puteau continua să lucreze (Numeri 8.24-26).
2. Chiar dacă ne putem retrage din profesia noastră (chiar slujirea creştină „cu normă întreagă”), nu ar trebui să ne retragem niciodată din a-L sluji pe Domnul, chiar dacă felul în care Îl slujim se poate schimba. În Luca 2.25-38 găsim exemplul a doi oameni foarte în vârstă (Simeon şi Ana) care au continuat să-L slujească pe Dumnezeu cu credincioşie. Ana era o văduvă în vârstă, care slujea zilnic în Templu, prin post şi rugăciune. Tit capitolul 2 afirmă că bărbaţii şi femeile în vârstă trebuie să îi înveţe, prin exemplu, pe bărbaţii şi pe femeile mai tinere cum să trăiască.
3. Anii mai în vârstă ai cuiva nu trebuie petrecuţi în căutarea plăcerilor. Pavel spune că văduva care este dedată plăcerilor este moartă, măcar că trăieşte (1 Timotei 5.6). În mod contrar învăţăturii biblice, mulţi oameni echivalează pensionarea cu „urmărirea plăcerilor”, dacă este posibil. Acest lucru nu înseamnă că cei aflaţi la vârsta pensionării nu se pot bucura de golf, de activităţi sociale sau de ocupaţii plăcute. Dar acestea nu ar trebui să fie accentul principal al vieţii cuiva, indiferent de vârstă.
4. 2 Corinteni 12.14 afirmă că părintele trebuie să economisească pentru copii. Dar, de departe, cel mai măreţ lucru care poate fi „economisit” este moştenirea spirituală, care poate fi dată mai departe copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Generaţii întregi de urmaşi au fost influenţate de rugăciunile făcute cu credincioşie de un „patriarh” sau de o „matroană” în vârstă din familie. Probabil că rugăciunea este cel mai rodnic mijloc de exprimare pentru cei care s-au pensionat.

Creştinul nu se pensionează niciodată din slujba lui Cristos; el schimbă doar adresa locului său de muncă. Pe scurt, odată ce cineva ajunge la „vârsta pensionării” (oricare este aceea), profesia se poate schimba, dar munca de o viaţă în slujba Domnului nu se schimbă. Adesea, aceşti „sfinţi cu peri albi”, după o viaţă de umblare cu Dumnezeu, sunt în stare să transmită adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu relatând felul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa lor. Pe măsură ce îmbătrânim, rugăciunea psalmistului ar trebui să fie şi rugăciunea noastră: „Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţi cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!” (Psalmul 71.18). English

---

Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este punctul de vedere creştin în ceea ce priveşte pensionarea?