Întrebare
Ar trebui creștinul să folosească un card de credit?
Răspuns
Voucherele de credit într-o anumită formă au existat încă din anii 1800, dar aveau o capacitate privată, limitată. Cardurile de credit din plastic așa cum le cunoaștem au început să fie folosite numai din anii ’60. În 1946, un bancher pe nume John Biggins a inventat un card bancar numit „Charge-it” („Încarcă-l”, n.tr.), dar a fost folosit numai la nivel local, prin banca lui. În 1950, Diners Club a introdus un card care a devenit primul card de credit cu folosință la scară largă. De atunci înainte, și alte bănci și instituții de credit s-au alăturat mulțimii celor dispuși să împrumute bani cu dobândă. Cardurile de credit îl pot ajuta pe cineva să se descurce în perioade de stres financiar, însă, dacă nu sunt folosite cu grijă, pot crea și o datorie de necontrolat. Având în vedere că în cazul unui creștin, Dumnezeu trebuie să fie în controlul fiecărui domeniu al vieții, inclusiv cel al finanțelor, ar trebui creștinul să dețină un card de credit?
Dacă un creștin trebuie sau nu să dețină și să folosească carduri de credit depinde de autocontrolul persoanei, de înțelepciunea ei și de capacitatea de a înțelege puterea pe care o au cardurile de credit de a ne subjuga. O problemă majoră cu instituțiile de credit și companiile emitente de carduri de credit este că ele se îmbogățesc în cea mai mare parte de la oamenii care au obiceiuri neînțelepte de cheltuire și de la cei prea săraci să-și returneze datoriile. Atunci când Dumnezeu le-a dat Legea Lui israeliților, a specificat că nu trebuiau să le împrumute cu dobândă conaționalilor lor (Leviticul 25.36, Exodul 22.25). Interdicția nu era să nu solicite dobândă deloc de la niciun om căruia i-ar împrumuta bani, ci, în schimb să nu solicite dobânzi exorbitante de la conaționalii lor israeliți care nu-și puteau permite. În contrast cu aceasta, Psalmul 15.5 descrie persoana care locuiește în prezența lui Dumnezeu ca fiind, printre alte lucruri, o persoană care „nu-și dă banii cu dobândă” celor săraci.
Mulți oameni au descoperit să nu pot avea încredere în ei înșiși în privința cardurilor de credit. Tind să le vadă ca pe „bani gratis”, de vreme ce nota de plată reală nu vine săptămâni întregi, și chiar și atunci se cere numai o plată mică. Pot avea azi o barcă de 2.000 de dolari, și să plătească pentru ea câteva sute de dolari o dată, timp de câteva luni. Lucrul la care nu vor să se gândească e că, pe când în cele din urmă ajung să o achite, cu o plată minimă în fiecare lună, barca cea nouă de 2.000 de dolari devine o barcă folosită de 4.000 de dolari. Risipirea banilor prin dobânzi nu e o administrare bună a resurselor pe care ni le-a încredințat Dumnezeu (vezi 1 Timotei 6.10, Proverbe 22.7). Cheltuirea cu înțelepciune înseamnă că ne străduim să trăim sub mijloacele de existență, astfel încât să avem întotdeauna bani pentru urgențe și suficient încât să împărțim cu cei aflați în nevoi.
Câștigarea de dobândă din investițiile noastre, în loc să plătim dobândă pentru cheltuieli e un mod înțelept de a gestiona banii. În Matei 25, Isus dă exemplul a trei slujitori, dintre care doi au investit ceea ce le-a încredințat stăpânul și au dublat suma inițială. Însă cel de-al treilea slujitor nu a investit. În versetul 27, stăpânul îi spune: „Prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!”
Cardurile de credit nu sunt rele în ele însele. Pot fi benefice, oportune și chiar economice pentru persoana care știe să le folosească cu înțelepciune. Când suntem stăpâni pe finanțele noastre, și nu ne stăpânesc ele pe noi, nu facem idoli din lucrurile pe care le putem cumpăra. Și nici nu vom folosi banii pentru a-i controla pe alți oameni. Utilizatorii înțelepți de carduri de credit evită dobânzile exorbitante aferente cumpărăturilor lor plătind întregul sold de pe card la sfârșitul fiecărui ciclu de facturare.
Când vedem cardurile de credit ca pe un cash, ne putem controla cheltuielile. Nu plătim ceea ce nu ne putem permite și prin urmare nu sfârșim cu un șoc zguduitor atunci când vine nota de plată. Solicitând de pe card numai cât ne permitem să plătim ne ajută să ascultăm de versetul din Evrei 13.5: „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți...” Când refuzăm tentația de a cheltui pe credit, învățăm să practicăm mulțumirea (1 Timotei 6.6). Prin mulțumire, dezvoltăm un caracter evlavios și ne vedem finanțele ca pe un mijloc prin care să-i binecuvântăm pe alții și să-L cinstim pe Dumnezeu (Psalmul 37.26, Proverbele 11.24-25, 2 Corinteni 9.7).
English
Ar trebui creștinul să folosească un card de credit?
