Întrebare
Cum trebuie să privească creștinul romantismul?
Răspuns
Pentru scopul acestui articol, cuvântul romantism va fi definit ca fiind exaltarea sau atracția emoțională pe care o anumită persoană sau situație o provoacă în alta. Acest fel de romantism este un subiect popular în cultura noastră. Muzica, filmele, piesele de teatru și cărțile valorifică fascinația noastră omenească față de dragostea romantică și exprimările ei aparent infinite. În concepția creștină despre lume și viață, este oare romantismul un lucru bun sau rău sau undeva între ele?
Biblia a fost numită scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru omenire. Deși conține imagini dure și avertizări cu privire la judecata lui Dumnezeu, Biblia e, de asemenea, plină de exprimări creative ale dragostei dintre ființele umane și Dumnezeu (Psalmul 42.1-2, Ieremia 31.3). Însă dragostea și romantismul, deși sunt întrețesute, nu sunt identice. Putem avea romantism fără dragoste reală și putem iubi fără să ne simțim romantici. Cu toate că pasaje precum Țefania 3.17 descriu dragostea emoțională a lui Dumnezeu pentru ai Lui, alte pasaje, cum este cel din 1 Corinteni 13.4-8, detaliază calități ale dragostei care nu au nimic de-a face cu emoțiile romantismului. Isus a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15.13) Să mori o moarte agonizantă pe cruce pentru păcătoși nerecunoscători nu a fost în niciun fel un lucru romantic, dar a fost expresia supremă a dragostei (1 Ioan 4.9-10).
Cântarea Cântărilor a lui Solomon este o carte plină de demonstrații romantice ale dragostei dintre o mireasă și mirele ei. Pentru că Dumnezeu a inclus această carte în canonul Cuvântului Său inspirat, putem spune în siguranță că romantismul este aprobat de Creatorul nostru. Romantismul în contextul unei relații pure și dedicate poate eleva relația și poate spori desfătarea în relația de căsătorie așa cum a intenționat Dumnezeu.
Totuși, romantismul de dragul romantismului poate fi distructiv. Majoritatea poveștilor romantice încep cu sentimentul încântător de a „te îndrăgosti”, care poate fi îmbătător. „Îndrăgostirea” produce un torent chimic în creier similar celui experimentat la folosirea drogurilor. Creierul e scăldat în adrenalină, dopamină și serotonină (substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine), lucru care ne face să vrem să ne întoarcem la sursa acelui simțământ. Însă din cauza răspunsului dat de creierul nostru, romantismul poate deveni o dependență. Delectarea cu romane de dragoste, filme romantice și show-uri de televiziune cu teme sexuale duce la așteptări nerealiste în relațiile din viața noastră reală.
Cercetătorii estimează că creierul uman poate susține acel simțământ intens de „îndrăgostire” numai pentru maximum doi ani. În mod ideal, un cuplu a lucrat la adâncirea dragostei și devotamentului lor în tot acest timp, așadar, atunci când simțămintele intense de „îndrăgostire” scad, le ia locul o dragoste mai profundă. Însă în cazul celor „dependenți” de romantism, scăderea acestuia semnalează că e timpul să-și găsească o altă persoană care le va induce aceeași euforie. Unii oameni diagnosticați cu „dependență de relații” pot într-adevăr să fie dependenți de simțămintele generate de „îndrăgostire”. Prin urmare, încearcă să recreeze acel simțământ din nou și din nou.
Având în minte această descriere, e ușor să vedem de ce dragostea și romantismul nu sunt în mod necesar același lucru. Biblia ne dă câteva exemple de cupluri care au experimentat dragostea romantică și urmările acestor povești romantice. Genesa 29 ne spune istoria lui Iacov care se îndrăgostește de Rahela. El a fost dispus să lucreze pentru tatăl ei timp de șapte ani, pentru a se putea căsători cu ea. Versetul 20 spune că acei șapte ani au fost pentru el „ca vreo câteva zile, pentru că o iubea”. Deși istoria lui Iacov continuă cu decepție, durere de inimă și frustrare pentru toți, povestea lui romantică cu Rahela nu e condamnată în Scriptură. Însă romantismul l-a băgat în bucluc pe Samson atunci când s-a lăsat stăpânit de emoții. Judecătorii 14 detaliază începutul căderii lui Samson, atunci când a lăsat ca romantismul să-i dicteze deciziile, în loc să urmeze instrucțiunile lui Dumnezeu.
Romantismul poate fi atât negativ, cât și pozitiv, dacă lăsăm sau nu acele emoții să ne stăpânească viața. Când ne urmăm sentimentele, putem intra în probleme morale și de căsnicie. Ieremia 17.9 spune: „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” Zicerea populară „urmează-ți inima” e un sfat îngrozitor. Când urmăm pasiunile inimii noastre, suntem duși cu ușurință la decepție, păcat și regret. În loc să urmărim romantismul, trebuie să urmăm îndrumarea Duhului Sfânt în relațiile noastre. Întotdeauna e înțelept să urmărim dragostea (1 Corinteni 14.1). Apoi, când în timp ce urmărim să arătăm dragoste, cineva special ne captează atenția, romantismul evlavios poate fi un dar din partea Tatălui nostru ceresc (Iacov 1.17).
English
Cum trebuie să privească creștinul romantismul?
