Întrebare
Cum arată Satan? Cum arată demonii?
Răspuns
Biblia descrie cel mai bine cum arată Satana și demonii în 2 Corinteni 11:14: "Satana se preface într-un înger de lumină." Versetele din jur se referă la slujitorii umani ai lui Satan care se deghizează în "apostoli ai lui Hristos" și "slujitori ai neprihănirii". În context, aceste descrieri se referă la învățătorii falși. Dar principiul se aplică cu siguranță și demonilor.
O problemă - și este una mare - în încercarea de a descrie cum arată Satan și demonii este că ei sunt duhuri. Duhurile sunt, prin definiție, non-fizice și este imposibil să-i atribuim caracteristici fizice unei entități non-fizice. Ca ființe spirituale, demonii nu au nasuri, ochi, mâini, picioare, cozi sau orice altceva ce am putea căuta în elaborarea unei descrieri. Acesta este unul dintre motivele pentru care Biblia nu descrie niciodată înfățișarea lui Satan. Chiar și descrierea "îngerului de lumină" din 2 Corinteni 11:14 nu se dorește a fi o schiță a înfățișării sale; mai degrabă, se dorește a sublinia natura înșelătoare a lui Satan. Diavolul vrea să ne facă să credem că el este adevărul, când în realitate el este minciuna.
Acum că am stabilit că Satan este un înger, o ființă spirituală, care nu are nicio asemănare fizică ce să poată fi sesizată de simțurile noastre, putem face câteva presupuneri. Dacă Satan ar decide să își facă o apariție fizică - dacă s-ar manifesta în mod vizibil în fața noastră - ar face-o într-un mod înșelător.
Portretul comun, din cultura populară, al lui Satan ca o fiară cu aspect înfricoșător, asemănătoare unei capre cu coarne, nu se găsește în Biblie. Înainte de rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, Satan era o ființă frumoasă și glorioasă (vezi Ezechiel 28:12-15). Cum "arată" Satan acum este un mister. Totuși, bazându-ne pe 2 Corinteni 11:14, putem ști un lucru sigur: Satan îi păcălește pe oameni să creadă că este un înger de lumină. Ar fi contraproductiv ca Satan să se dezvăluie ca ființa rea și ucigașă care este. Majoritatea oamenilor nu ar asculta de maniacul plin de ură și răutate din portretele convenționale. Așa cum păcatul pare adesea atrăgător la început, pentru ca mai apoi să ne arate că duce la moarte, tot astfel Satan ar încerca să ne înșele, apărând ca fiind altceva decât rău.
Probabil că același lucru este valabil și pentru demoni. Cum arată demonii? Nimeni din Biblie nu a văzut vreodată unul în afara vedeniilor divine ale lui Mica și ale lui Ioan; Mica nu a oferit detalii vizuale, iar Ioan, folosind simbolismul apocaliptic, a scris despre duhuri că "semănau cu niște broaște" (vezi 1 Regi 22:21-22 și Apocalipsa 16:13). Dacă demonii ar lua o formă vizibilă, ei ar alege orice le-ar favoriza înșelăciunea. Ca îngeri căzuți, demonii sunt ființe inteligente și puternice. Și sunt conduși de probabil cea mai puternică ființă creată (Iuda 1:9), Satan, al cărui exemplu îl urmează. Faptul că demonii ar apărea ca ființele malefice cum sunt în realitate ar împiedica misiunea lor de înșelare și ispitire.
Cum arată Satan? Cum arată demonii? Nu există nicio modalitate de a ști cu siguranță. Dacă ar apărea, ar fi deghizat. Înșelăciunea poartă întotdeauna o mască. Satan și demonii încearcă să se prezinte drept slujitori, călăuze și "lumină" pentru oameni. Dar, nu te înșela, "hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească" (Ioan 10:10).
Indiferent de ceea ce i-ar plăcea lui Satan să credem despre el însuși, noi cunoaștem adevărul: "Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită." (1 Petru 5:8) Și îi cunoaștem sfârșitul: "Și a fost aruncat jos balaurul cel mare, șarpele cel vechi, care se numește diavolul și Satana, înșelătorul lumii întregi - a fost aruncat jos pe pământ și îngerii lui au fost aruncați jos cu el." (Apocalipsa 12:9)
English
Cum arată Satan? Cum arată demonii?