Întrebare
Dacă Dumnezeu știa că Adam și Eva vor păcătui, de ce i-a creat?
Răspuns
Biblia spune că Dumnezeu a creat toate lucrurile – inclusiv pe noi – pentru El Însuși. El e slăvit în creația Sa. „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11.36)
Poate e greu să vedem în ce fel căderea lui Adam și a Evei în păcat I-ar putea aduce glorie lui Dumnezeu. De altfel, unii s-ar chiar putea întreba de ce, dacă Dumnezeu a știut dinainte tot necazul pe care îl vor cauza, totuși i-a creat.
Dumnezeu e omniscient (Psalmul 139.1-6) și cunoaște viitorul (Isaia 46.10). Așadar în mod sigur a știut că Adam și Eva vor păcătui. Dar totuși i-a creat și le-a dat o voință liberă cu care au ales să păcătuiască.
Trebuie să observăm cu grijă că această cădere a lui Adam și a Evei în păcat nu înseamnă că Dumnezeu e autorul păcatului sau că i-a ispitit să păcătuiască (Iacov 1.13). Dar căderea servește scopului planului de ansamblu al lui Dumnezeu pentru creație și omenire.
Dacă avem în vedere ceea ce unii teologi numesc „metanarațiune” (povestea generală) a Scripturii, observăm că istoria biblică poate fii împărțită în linii mari în trei secțiuni principale: 1) paradisul (Genesa 1-2), 2) paradisul pierdut (Genesa 3-Apocalipsa 20) și 3) paradisul recâștigat (Apocalipsa 21-22). De departe cea mai mare parte a narațiunii este dedicată tranziției dintre paradisul pierdut la cel recâștigat. În centrul acestei metanarațiuni este crucea, care a fost planificată chiar de la început (Fapte 2.23).
Când citim Scriptura cu atenție, suntem conduși la următoarele concluzii:
1. Căderea omenirii a fost cunoscută mai dinainte de Dumnezeu.
2. Răstignirea lui Cristos, ispășirea pentru aleșii lui Dumnezeu, a fost rânduită mai dinainte de Dumnezeu.
3. Toți oamenii Îi vor da slavă într-o zi lui Dumnezeu (Psalmul 86.9) și Dumnezeu are în plan „[să-Și unească] iarăși într-unul în Cristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efeseni 1.10).
Scopul lui Dumnezeu a fost de a crea o lume în care gloria Lui să poată fi manifestată în toată plinătatea ei. Gloria lui Dumnezeu este scopul general al creației. De fapt e scopul general în tot ceea ce face. Universul a fost creat pentru a afișa gloria lui Dumnezeu (Psalmul 19.1) și mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva celor care nu Îl glorifică pe Dumnezeu (Romani 1.18-25). Lumea care afișează cel mai bine gloria lui Dumnezeu este lucea pe care o avem – o lume căreia i-a fost îngăduit să cadă, o lume care a fost răscumpărată și o lume care va fi restaurată la perfecțiunea ei originală.
Mânia lui Dumnezeu și îndurarea Lui afișează bogățiile gloriei Sale, dar nu le-am putea vedea pe niciuna dintre ele fără căderea omenirii. Nu am fi cunoscut niciodată harul dacă nu am fi avut niciodată nevoie de har. De aceea, totul din planul lui Dumnezeu – inclusiv căderea, alegerea, răscumpărarea și ispășirea pentru păcatele omenirii – servește scopului glorificării lui Dumnezeu. Când omul a căzut în păcat, îndurarea lui Dumnezeu a fost imediat afișată în faptul că Dumnezeu nu l-a omorât pe loc. Harul lui Dumnezeu a fost imediat evident în hainele pe care li le-a făcut pentru acoperirea rușinii lor (Genesa 3.21). Răbdarea lui Dumnezeu și suportarea au fost apoi afișate când omenirea s-a adâncit din ce în ce mai mult în păcat. Justiția și mânia lui Dumnezeu au fost arătate atunci când a trimis potopul, iar îndurarea și harul au fost demonstrate din nou când l-a salvat pe Noe și familia lui. Mânia sfântă a lui Dumnezeu și justiția Lui perfectă vor fi văzute în viitor, când Se va ocupa de Satan o dată pentru totdeauna (Apocalipsa 20.7-10).
Slava lui Dumnezeu e arătată și în dragostea Lui (1 Ioan 4.16). Cunoaștem dragostea lui Dumnezeu prin Persoana și lucrarea de salvare a lui Isus Cristos în această lume căzută. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.” (1 Ioan 4.9) Dacă Dumnezeu ar fi decis să nu îi creeze pe Adam și pe Eva, pe baza cunoștinței Lui despre căderea lor – sau dacă i-ar fi făcut roboți fără voință – nu am fi cunoscut niciodată ce este dragostea.
Afișarea supremă a gloriei lui Dumnezeu a avut loc la cruce, unde mânia, dreptatea și îndurarea Lui s-au întâlnit. Judecata dreaptă a tuturor păcatelor a fost executată la cruce și harul lui Dumnezeu a fost afișat în cuvintele Fiului Său: „Tată, iartă-i.” (Luca 23.34) Dragostea și harul lui Dumnezeu sunt arătate în cei pe care i-a salvat (Ioan 3.16, Efeseni 2.8-10). În cele din urmă, Dumnezeu va fi glorificat atunci când aleșii Lui I se vor închina pentru toată veșnicia împreună cu îngerii, iar cei răi Îl vor glorifica și ei pe Dumnezeu prin faptul că neprihănirea lui Dumnezeu va avea ca rezultat pedepsirea veșnică a păcătoșilor care nu s-au pocăit (Filipeni 2.11). Fără căderea lui Adam și a Evei, nu am putea cunoaște niciodată dreptatea, harul, îndurarea sau dragostea lui Dumnezeu.
Unii obiectează că cunoașterea și rânduirea mai dinainte a căderii de către Dumnezeu prejudiciază libertatea omului. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a creat omenirea în deplina cunoștință a căderii iminente în păcat, cum poate omul să fie responsabil de păcatul lui? Cel mai bun răspuns la această întrebare poate fi găsit în Mărturisirea de credință de la Westminster:
„Dumnezeu a rânduit din veșnicie, prin sfatul voii Sale desăvârșite în înțelepciune și sfințenie, fără constrângere și fără schimbare, tot ce se întâmplă în lume; totuși, aceasta nu înseamnă că El este autorul păcatului, că forțează voința creaturilor Sale sau că împiedică libertatea sau contingența cauzelor secundare, ci mai degrabă le stabilește.” (MCW, III. 1)
Cu alte cuvinte, Dumnezeu rânduiește evenimentele din viitor într-o astfel de manieră încât libertatea noastră și funcționarea cauzelor secundare (de exemplu legile naturii) sunt păstrate. Teologii numesc aceasta „cooperare”. Voia suverană a lui Dumnezeu acționează în aceeași direcție cu alegerile noastre libere în așa fel încât alegerile noastre libere au ca rezultat întotdeauna ducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu (prin „libere” înțelegem că alegerile noastre nu sunt constrânse de influențe din exterior). E o interacțiune complexă de voințe și alegeri, dar Dumnezeul Creator poate gestiona orice măsură de complexitate.
Dumnezeu a văzut dinainte căderea lui Adam și a Evei. Totuși i-a creat, după chipul Său, pentru a-I aduce glorie. Le-a fost dată libertatea de a face alegeri. Chiar dacă au ales să nu asculte, alegerea lor a devenit mijlocul prin care voia supremă a lui Dumnezeu a fost dusă la îndeplinire și prin care gloria Lui deplină va fi văzută.
English
Dacă Dumnezeu știa că Adam și Eva vor păcătui, de ce i-a creat?
