Întrebare
Ce este darul spiritual al conducerii?
Răspuns
Biblia vorbește despre mijloacele prin care Biserica să îndeplinească lucrări, să dezvolte congregația locală, să slujească nevoilor adunării și să ajute la înființarea unei comunități de mărturisitori. Biblia descrie aceste mijloace ca fiind daruri spirituale, unul dintre care este darul conducerii. Darul spiritual al conducerii în biserica locală apare în două pasaje, Romani 12.8 și 1 Corinteni 12.28. Cuvântul grecesc tradus cu „conducere" sau „cârmuire" în aceste versete desemnează o persoană care e pusă peste alții sau care prezidă sau conduce sau care vede cu grijă și sârguință de un lucru. În 1 Tesaloniceni 5.12, cuvântul e folosit în legătură cu lucrătorii din conducerea Bisericii în general: „Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc." Aici cuvântul e tradus cu „cârmuiesc".
Totul depinde de conducere. Cu cât conducerea e mai îndemânatică și eficientă, cu atât mai bine funcționează organizația și cu atât sporește potențialul de creștere. În Romani 12.8, cuvântul tradus cu „conduce" indică grijă și sârguință cu privire la biserica locală. Cel care conduce trebuie să se țină, cu sârguință constantă, de lucrarea sa, care este să vegheze asupra turmei și să fie gata să sacrifice confortul personal pentru a îngriji de oile aflate în nevoie.
Sunt câteva caracteristici ale celor care au darul spiritual al conducerii. În primul rând și cel mai important, ei recunosc că poziția lor e prin rânduirea Domnului și sub conducerea Lui directă. Înțeleg că nu sunt conducători absoluți, ci sunt ei înșiși supuși Celui care e deasupra tuturor, Domnul Isus, care e Capul Bisericii. Recunoașterea locului Lui în ierarhia administrării în Trupul lui Cristos îl împiedică pe conducătorul care are acest dar să cadă pradă mândriei sau unui sentiment de privilegiere. Conducătorul creștin care are de drept acest dar recunoaște că nu e decât un rob al lui Cristos și un slujitor al celor pe care îi conduce. Apostolul Pavel recunoaște această poziție, numindu-se pe sine „rob al lui Isus Cristos" (Romani 1.1). La fel ca Pavel, conducătorul cu dar recunoaște că Dumnezeu l-a chemat la această poziție; nu s-a chemat pe el însuși (1 Corinteni 1.1). Urmând exemplul lui Isus, conducătorul cu dar, de asemenea, trăiește pentru a-i sluji pe cei pe care îi conduce, nu pentru a fi slujit de ei sau pentru a domni peste ei (Matei 20.25-28).
Iacov, fratele de jumătate al Domnului Isus, avea darul conducerii și a condus Biserica din Ierusalim. Și el, de asemenea, s-a numit pe sine „rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos" (Iacov 1.1). Iacov a dat dovadă de o altă calitate a conducerii spirituale – capacitatea de a-i influența pe alții să gândească corect, biblic și dumnezeiesc în toate chestiunile. La Conciliul din Ierusalim, Iacov a avut de-a face cu problema aprinsă privitoare la felul de relaționare cu cei dintre neamuri care veneau la credința în Isus Mesia. „Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul și a zis: «Fraților, ascultați-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.»" (Fapte 15.13-14) Cu această afirmație de început, Iacov i-a condus pe delegați să gândească clar și biblic, făcându-i în stare să ajungă la o decizie corectă pentru chestiunea în cauză (Fapte 15.22-29).
Ca păstori ai poporului lui Dumnezeu, conducătorii cu dar cârmuiesc cu sârguință și posedă capacitatea de a discerne adevăratele nevoi spirituale de nevoile „resimțite". Ei îi conduc pe alții spre maturitate în credință. Conducătorul creștin îi conduce pe alții spre a crește în capacitatea lor de a discerne pentru ei înșiși ceea ce vine de la Dumnezeu și ceea ce e cultural sau temporar. Urmând exemplul lui Pavel, cuvintele conducătorului bisericii nu sunt „înțelepte și înduplecătoare" din punctul de vedere al înțelepciunii umane, ci sunt pline de puterea Duhului Sfânt, conducându-i și încurajându-i pe alții să-și bazeze credința pe aceeași putere (1 Corinteni 2.4-6). Scopul conducătorului cu dar este de a-i călăuzi pe cei pe care-i conduce „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Cristos" (Efeseni 4.13).
Darul spiritual al conducerii le e dat de Dumnezeu unor bărbați și femei care vor ajuta Biserica să crească și să prospere dincolo de generația din prezent. Dumnezeu a dat darul conducerii nu pentru a înălța oameni, ci pentru a Se glorifica pe Sine când credincioșii folosesc darurile Lui pentru a-I face voia.
English
Ce este darul spiritual al conducerii?
