Întrebare
Ce este darul spiritual al tălmăcirii limbilor?
Răspuns
Alături de darul vorbirii în limbi, există un alt dar spiritual menționat în 1 Corinteni 12.10 – darul tălmăcirii limbilor. Darul tălmăcirii limbilor este capacitatea de a traduce o limbă străină în limba ascultătorilor. Darul tălmăcirii limbilor e un dar distinct, dar pare să fi fost folosit în legătură cu darul vorbirii în limbi.
Darul vorbirii în limbi era capacitatea supranaturală de a vorbi o limbă străină pe care cel care vorbește în limbi nu a învățat-o niciodată. Vedem acest dar folosit în Fapte 2.4-12, când evreii din Ierusalim au auzit Evanghelia predicată într-o mare varietate de limbi. Prin urmare, o persoană care avea darul tălmăcirii limbilor putea înțelege ceea ce vorbitorul în limbi spune, chiar dacă nu cunoștea limba vorbită. Această lipsă a cunoașterii anterioare a limbii e ceea ce face distincția între darul spiritual și darul natural de a fi în stare să înțelegi și să vorbești o varietate de limbi. Cel care traducea limbile îl asculta pe vorbitorul în limbi și apoi le comunica mesajul tuturor celor prezenți care nu puteau înțelege limba. Scopul era ca toți să poată înțelege și să beneficieze de adevărul rostit. Potrivit apostolului Pavel, și în acord cu limbile descrise în cartea Faptelor, darul vorbirii în limbi avea scopul să-i comunice mesajul lui Dumnezeu direct unei alte persoane în limba ei maternă. Bineînțeles, dacă cei prezenți nu puteau înțelege limba vorbită, limbile erau fără folos – și acest lucru îl făcea necesar pe tălmăcitorul sau traducătorul de limbi. Scopul era edificarea Bisericii (1 Corinteni 14.5, 12).
Una dintre problemele din Biserica din Corint era aceea că vorbitorii în limbi vorbeau liber în timpul serviciului bisericesc, exercitându-și darul vorbirii în limbi fără niciun traducător și fără să fie cineva prezent care să vorbească acea limbă. Rezultatul era că vorbitorul în limbi primea atenție, dar cuvintele lui erau fără sens, fiindcă nimeni nu-l putea înțelege. Pavel le-a adus la cunoștință cu fermitate că orice folosire a limbilor în biserică trebuie să aibă loc în prezența unui traducător: „Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă." (1 Corinteni 14.19) Nu le era de niciun folos celorlalți membri din biserică să audă ceva ce nu puteau înțelege. Exercitarea darului vorbirii în limbi în biserică, din simplul motiv de a le arăta altora că ai acel dar, era o dovadă de aroganță și nu era de niciun folos. Pavel le-a spus corintenilor că, dacă doi sau trei vorbitori în limbi vor să vorbească într-o întâlnire, atunci trebuie să fie prezent și cineva care are darul spiritual al tălmăcirii limbilor. Propriu-zis, „dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu" (1 Corinteni 14.28).
Natura temporară a darului vorbirii în limbi implică faptul că darul tălmăcirii limbilor avea, de asemenea, o natură temporară. Dacă darul vorbirii în limbi ar fi activ în Biserică în ziua de azi, ar fi exercitat potrivit cu Scriptura. Ar fi vorba despre o limbă reală și inteligibilă (1 Corinteni 14.10). Ar avea ca scop să-i comunice Cuvântul lui Dumnezeu unei persoane care vorbește o altă limbă (Fapte 2.6-12) și lucrul acesta ar fi făcut „în chip cuviincios și cu rânduială" (1 Corinteni 14.40), „căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților" (1 Corinteni 14.33).
English
Ce este darul spiritual al tălmăcirii limbilor?
