Întrebare
Care este definiția ereziei?
Răspuns
O definiție de bază a ereziei este „afirmarea unei opinii religioase care contrazice dogma bisericească recunoscută”. O altă definiție este „dezacord față de sau deviere de la o teorie, practică sau opinie predominantă”. E un punct bun de pornire pentru noi. Aceste definiții identifică două elemente-cheie: o poziție dominantă și o poziție contrară. În ceea ce privește religia, orice credință sau practică ce e împotriva poziției oficiale a Bisericii e considerată eretică.
Erezia a existat în fiecare epocă, însă în secolul al XII-lea, Biserica Catolică a întreprins acțiuni nemaiîntâlnite împotriva ei. Pe măsură ce puterea Bisericii Catolice sporea în Europa, vocile disidente alte altor grupuri de creștini au devenit mai problematice. Papa Alexandru al III-lea (1162-1163) a încurajat prezența informatorilor, astfel că Biserica putea descoperi dovezi pentru erezie. În 1184, Papa Lucius al III-lea a dat un decret ca un condamnat eretic să fie dat în mâinile autorităților seculare, ca să fie pedepsit. De-a lungul următorilor zeci de ani, Biserica a sporit severitatea pedepselor pentru erezie, în cele din urmă făcând-o să fie o infracțiune capitală sub Papa Grigore al IX-lea. A fost vremea când dominicanii au devenit agenții principali ai Inchiziției, o curte specială de judecată, care a primit autoritatea să judece atât intențiile, cât și acțiunile. Când într-un sat exista suspiciune de erezie, un inchizitor era trimis să predice un mesaj prin care îi chema pe săteni să raporteze despre erezie. Aceasta era „inchiziția generală”, care includea o perioadă de bunăvoință pentru oricine ar fi mărturisit. Apoi era urmată de o „inchiziție specială”, care putea include coerciție, mărturii false și tortură, pentru a obține „mărturisirea”. Celor identificați ca fiind eretici li se impunea să facă penitențe, care puteau consta din participare obligatorie la biserică, pelerinaj la un sanctuar, pierderea proprietății sau întemnițare. Ereticii care refuzau să se căiască erau condamnați la moarte. Inchiziția a continuat în majoritatea regiunilor din Europa, până în secolul al XV-lea.
În mod evident, aprecierea unei învățături ca fiind „eretică” variază în funcție de ortodoxia consacrată a vremii. Orice grup sau individ care se deosebește de un alt grup poate fi tehnic numit eretic. În Faptele Apostolilor 24.14, creștinii sunt numiți eretici de către evrei. „Ereticii” din Evul Mediu erau eretici numai pentru că nu erau de acord cu Biserica Catolică, nu pentru că ar fi susținut doctrine nebiblice. Inchiziția spaniolă a executat peste 14.000 de oameni, pe mulți dintre ei pentru simpla deținere a unei Biblii. Prin urmare, din punct de vedere biblic, Biserica în vigoare însăși era eretică în timpul Evului Mediu.
Potrivit creștinismului biblic, ce este erezia? 2 Petru 2.1 spune: „... între voi vor fi învăţători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.” Din acest verset, vedem că erezia e orice lucru care neagă învățătura lui Isus. În 1 Corinteni 11.19, Pavel mustră biserica pentru că avea erezii în mijlocul ei – erezii care au dus la divizări în Trup. Erezia înseamnă negarea doctrinelor date de Dumnezeu, și erezia duce la diviziune în Biserică. Erezia e periculoasă și distructivă, și Scriptura ne avertizează mult împotriva ei (de exemplu, 1 Ioan 4.1-6, 1 Timotei 1.3-6, 2 Timotei 1.13-14 și Iuda 1).
Cum tratează Biblia erezia? Tit 3.10 spune: „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări (este eretic – Biblia în limba engleză, n.tr.).” Când o persoană din biserică se îndepărtează de învățătura biblică, răspunsul corect este ca prima dată să fie corectat, dar dacă refuză să asculte, după două avertizări, trebuie întreruptă legătura cu el. Are loc excluderea. Adevărul lui Cristos îi va uni pe credincioși (Ioan 17.22-23), dar erezia, chiar prin natura ei, nu poate coexista în pace cu adevărul.
Bineînțeles, nu orice dezacord din biserică e erezie. Nu e greșit să ai opinii diferite, dar când opinia stârnește diviziuni sau e susținută sfidând învățătura biblică clară, devine eretică. Chiar apostolii nu au căzut de acord între ei uneori (vezi Faptele Apostolilor 15.36-41), și Petru a trebuit să fie odată mustrat pentru comportament dezbinator și legalist (Galateni 2.11-14). Dar, laudă fie adusă lui Dumnezeu, printr-o atitudine de umilință și supunere față de adevărul lui Dumnezeu, apostolii au lucrat în ciuda dezacordurilor lor și ne-au lăsat un exemplu.
Cum ne păzim de erezie? Filipeni 2.2-3 e un punct bun de plecare: „Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” Când ne supunem autorității Cuvântului lui Dumnezeu și ne tratăm unii pe alții cu dragoste și respect, diviziunile și ereziile vor fi diminuate.
English
Care este definiția ereziei?
