Întrebare
Există dovezi că Dumnezeu răspunde la rugăciune?
Răspuns
Pot fi citate nenumărate relatări de boli vindecate, examene trecute, pocăință și iertare acordate, relații refăcute, copii flămânzi hrăniți, facturi plătite și vieți și suflete salvate prin eficiența rugăciunii. Așadar da, sunt nenumărate dovezi că Dumnezeu răspunde la rugăciune. Însă majoritatea dovezilor sunt anecdotice și personale și acest lucru îi nemulțumește pe mulți dintre cei care cred că „dovada" e doar ceva observabil, măsurabil și consecvent.
Scriptura ne învață clar că rugăciunile primesc răspuns. Iacov 5.16 spune că „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit". Domnul Isus i-a învățat pe ucenici astfel: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da." (Ioan 15.7) 1 Ioan 3.22 repetă acest adevăr spunând: „Și, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui. "
Mai mult, Scriptura e plină de istorisiri cu răspunsuri la rugăciune. Rugăciunea lui Ilie pentru foc din cer (2 Împărați 1.12), rugăciunea lui Ezechia pentru eliberare (2 Împărați 19.19) și rugăciunea apostolilor pentru curaj (Fapte 4.29) sunt doar câteva exemple. Pentru că aceste relatări au fost scrise de martori care au luat parte la evenimente, constituie dovezi clare de răspunsuri la rugăciuni. Bineînțeles că se poate argumenta că Scriptura nu prezintă dovadă observabilă în sensul „științific". Totuși, nicio afirmație a Scripturii nu a fost demonstrată ca fiind falsă în mod convingător, astfel că nu avem niciun motiv să ne îndoim de mărturia ei. De fapt etichetarea unor dovezi ca fiind „științifice" și a altora ca fiind „neștiințifice" e o distincție imprecisă și artificială în cel mai bun caz. O astfel de distincție poate fi făcută doar a priori, adică înainte de evaluarea datelor. Cu alte cuvinte, alegerea de a evalua eficiența rugăciunii doar din perspectiva dovezilor observabile nu e o alegere motivată de date, ci de angajamente filosofice anterioare. Când restricția aceasta arbitrară e înlăturată, datele biblice vorbesc clar de la sine.
Din când în când câte un grup de cercetători va efectua un studiu științific cu privire la eficiența rugăciunii. Descoperirile lor sunt de obicei că rugăciunea nu are niciun efect (sau e posibil să aibă chiar un efect negativ) de exemplu asupra timpului mediu de refacere a oamenilor aflați sub îngrijiri medicale. Cum trebuie să înțelegem rezultatele unor astfel de studii? Există motive biblice pentru rugăciunile care nu primesc răspuns?
Psalmul 66.18 spune: „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul." La fel, 1 Ioan 5.15 limitează faptul de „a primi orice cerem" la ascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu. Iacov face observația că „cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre" (4.3). Așadar, câteva motive pentru rugăciunea care nu primește răspuns sunt păcatul nemărturisit și motivațiile greșite.
Un alt motiv pentru care rugăciunea nu primește răspuns e lipsa credinței: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul." (Iacov 1.6-7) Evrei 11.6 arată că credința e o condiție necesară pentru relația cu Dumnezeu, un lucru care e mediat întotdeauna de rugăciunea în Numele lui Cristos: „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută." Prin urmare, e nevoie de credință pentru ca rugăciunea să primească răspuns.
Și, în cele din urmă, unii critici ai creștinismului argumentează că fiindcă Isus i-a învățat pe ucenici să „[ceară] orice [vor] vrea", toate rugăciunile ar trebui să primească răspuns. Însă astfel de critici trec cu vederea complet condițiile promisiunii din prima parte a versetului: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele..." Aceasta e în mod clar regula pentru a ne ruga în voia lui Dumnezeu; cu alte cuvinte, rugăciunea autentică la care Dumnezeu răspunde întotdeauna e, de fapt, rugăciunea care cere în mod explicit sau implicit să se facă voia lui Dumnezeu. Voia celui care cere e pe un loc secundar. Isus Însuși S-a rugat în acest fel în Ghetsimani (Luca 22.42). Rugăciunea umilă, plină de credință permite ca rugăciunea să primească răspunsul „nu"; oricine nu se roagă în acest fel – oricine care pretinde să primească răspuns – nu are dreptul să se aștepte la un răspuns.
Un alt motiv pentru care atât de multe studii raportează ineficiența rugăciunii e că e imposibil să elimini variabilele asociate cu condiția spirituală a celor care se roagă (e cel care se roagă la urma urmei credincios?), motivația cu care se roagă (se roagă ca să dovedească ceva sau pentru că Duhul Sfânt i-a îndemnat să se roage?), felul în care se roagă (folosesc formule stereotipe sau Îi aduc cereri lui Dumnezeu în mod specific) și așa mai departe.
Şi dacă toate aceste variabile ascunse ar putea fi eliminate, ar rămâne totuși o problemă de ansamblu: dacă rugăciunea ar putea fi testată empiric și forțată să aducă rezultate concludente, ar anula nevoia de credință. Nu-L putem „descoperi" pe Dumnezeu prin observații empirice; venim la El prin credință. Dumnezeu nu e atât de neajutorat încât să fie obligat să Se reveleze în moduri pe care nu le-a intenționat. „Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este" (adică că există). Credința e o cerință anterioară și prioritatea.
Răspunde Dumnezeu la rugăciune? Întreabă-l pe credincios, și vei afla răspunsul. Fiecare viață schimbată a fiecărui credincios e o dovadă afirmativă că Dumnezeu răspunde la rugăciune.
English
Există dovezi că Dumnezeu răspunde la rugăciune?
