Întrebare
Ce spune Biblia despre dragostea de sine sau a ne iubi pe noi înșine?
Răspuns
Dragostea așa cum e descrisă în Biblie e foarte diferită de dragostea pe care o promovează lumea. Dragostea biblică e altruistă și necondiționată, pe când dragostea lumii e caracterizată de egoism. În pasajele care urmează, vedem că dragostea nu există separat de Dumnezeu și că dragostea adevărată poate fi experimentată numai de cel care a experimentat mai întâi dragostea lui Dumnezeu:
Romani 13.9-10 „«Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești» și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.”
Ioan 13.34-35 „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
1 Ioan 4.16-19 „Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”
Porunca „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” nu e o poruncă de a te iubi pe tine însuți. E natural și normal să te iubești pe tine însuți – este poziția noastră implicită. Nu există o lipsă de dragoste de sine în lume. Porunca „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” în esență ne spune să-i tratăm pe alți oameni pe cât de bine ne tratăm pe noi înșine. Scriptura nu ne poruncește niciodată să ne iubim pe noi înșine, ci pornește de la premisa că facem deja acest lucru. De fapt, oamenii în starea lor neregenerată se iubesc pe ei înșiși prea mult – aceasta este problema noastră.
În pilda spusă de Domnul Isus despre samariteanul milostiv, numai unul a fost care s-a dovedit a fi un adevărat aproape pentru omul aflat în nevoie: samariteanul (Luca 10.30-37). Au mai fost alți doi, un preot și un levit, care au refuzat să-l ajute pe omul în nevoie. Eșecul lor de a-i arăta dragoste omului rănit nu a fost urmarea faptului că se iubeau pe ei înșiși prea puțin, ci a faptului că se iubeau prea mult și, prin urmare, au pus interesele lor pe primul loc. Samariteanul a dovedit dragoste adevărată – a dat din timpul, resursele și banii lui, fără să se gândească la sine. Concentrarea lui a fost înspre exterior, nu spre interior. Isus a prezentat această istorisire ca pe o ilustrație a ceea ce înseamnă să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți (Luca 10.25-29).
Trebuie să ne luăm ochii de la noi înșine și să purtăm de grijă de ații. Maturitatea creștină cere acest lucru. „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2.3-4) Potrivit cu acest pasaj, pentru a-i iubi pe alții e nevoie de umilință, o prețuire a altora și un efort conștient de a pune interesele altora pe primul loc. Orice altceva mai puțin decât atât e egoism și lucru zadarnic – și nu ajunge la standardul lui Cristos.
Nimic din toate acestea nu trebuie să ne facă să înțelegem că trebuie să ne vedem pe noi înșine ca fiind „lipsiți de valoare”. Biblia ne învață că suntem creați după chipul lui Dumnezeu, și lucrul acesta în sine ne dă o mare valoare (vezi Luca 12.7). Concepția biblică echilibrată este că suntem creația unică a lui Dumnezeu, suntem iubiți de El în ciuda păcatului nostru și suntem răscumpărați de Cristos. În dragostea Lui îi putem iubi și noi pe alții.
Îi iubim pe alții pe baza dragostei lui Dumnezeu față de noi în Cristos, o dragoste care rămâne. Ca răspuns la această dragoste, o împărtășim cu toți cu care venim în contact – „aproapele” nostru. Cine este îngrijorat că nu se iubește pe sine suficient are atenția îndreptată în direcție greșită. Preocuparea lui, din punct de vedere biblic, trebuie să fie dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele. „Sinele” e ceva ce vrem dat la o parte, ca să putem iubi înspre exterior, așa cum trebuie.
English
Ce spune Biblia despre dragostea de sine sau a ne iubi pe noi înșine?
