settings icon
share icon
Întrebare

Ce este dragostea lui Cristos?

Răspuns


Sintagma „dragostea lui Cristos”, în contrast cu „dragostea pentru Cristos”, se referă la dragostea pe care El o are pentru omenire. Dragostea Lui poate fi definită pe scurt ca fiind voința de a acționa pentru cel mai mare bine al nostru, în special pentru a ne împlini cea mai mare nevoie a noastră, chiar dacă L-a costat totul și în ciuda faptului că eram cu totul nevrednici de o astfel de dragoste.

Cu toate că Isus Cristos, fiind Dumnezeu ca natură, a existat de la începutul timpului împreună cu Dumnezeu Tatăl (Ioan 1.1) și cu Duhul Sfânt, Și-a lăsat de bunăvoie tronul (Ioan 1.1-14) și a devenit om, ca să poată plăti pedeapsa pentru păcatul nostru, ca să nu trebuiască să o plătim noi o veșnicie întreagă în iazul de foc (Apocalipsa 20.11-15). Pentru că pentru păcatul nostru a plătit Mântuitorul nostru fără păcat Isus Cristos, Dumnezeu, care este drept și sfânt, acum ne poate ierta păcatele, atunci când acceptăm plata făcută de Isus ca fiind a noastră (Romani 3.21-26). Astfel, dragostea lui Cristos e arătată prin faptul că Și-a lăsat casa Lui din cer, unde I se aduce închinare și unde este onorat așa cum merită, ca să vină pe pământ ca om, unde avea să fie batjocorit, trădat, bătut și răstignit pe o cruce, ca să plătească plata păcatului nostru, și să învieze după trei zile. El a considerat nevoia noastră de un Mântuitor pentru păcatul nostru ca fiind mai importantă decât confortul și viața Lui (Filipeni 2.3-8).

Uneori, oamenii își dau de bunăvoie viața pentru unii pe care îi consideră vrednici de lucrul acesta – un prieten, o rudă, alți oameni „buni” - dar dragostea lui Cristos trece dincolo de aceasta. Dragostea lui Cristos se extinde către cei care o merită cel mai puțin. De bunăvoie a luat asupra Lui pedeapsa celor care L-au torturat, L-au urât, s-au răsculat împotriva Lui și nu le-a păsat de El, cei erau cel mai puțin vrednici de dragostea Lui (Romani 5.6-8). A dat tot ce putea da pentru aceia care meritau cel mai puțin! Prin urmare, sacrificiul este esența iubirii divine, numită dragostea agape. Aceasta este dragoste ca a lui Dumnezeu, nu ca a oamenilor. (Matei 5. 43-48)

Această dragoste pe care a demonstrat-o pentru noi pe cruce este doar începutul. Atunci când ne punem încrederea în El ca Mântuitor al nostru, ne face copii ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu El! El vine să locuiască în noi prin Duhul Său Sfânt și promite să nu ne lase și să nu ne părăsească niciodată (Evrei 13.5-6). Așadar, avem un însoțitor iubitor pentru toată viața. Și indiferent prin ce vom trece, El va fi alături și dragostea Lui este întotdeauna la dispoziția noastră (Romani 8.35). Dar, de vreme ce domnește în mod drept ca Rege binefăcător în cer, trebuie să-I dăm poziția care I se cuvine și în viața noastră, aceea de Stăpân, nu de simplu tovarăș. Numai atunci vom experimenta viața așa cum a intenționat-o El și vom trăi în plinătatea dragostei Sale (Ioan 10.10b).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este dragostea lui Cristos?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries