Întrebare
Este "drumul spre iad este pavat cu intenții bune" o afirmație adevărată?
Răspuns
"Drumul spre iad este pavat cu intenții bune" este o zicală care i-a fost atribuită lui Bernard de Clairvaux (1091-1153), dar care nu poate fi verificată. Atunci când spunem "Drumul spre iad este pavat cu intenții bune", ne putem referi la faptul că cineva a avut intenții bune, dar rezultatul final al acțiunilor sale a fost dezastruos. Intențiile bune nu garantează rezultate bune. Sau putem să ne referim la faptul că bunele intenții ale cuiva, prin ele însele, nu au nicio valoare; pentru a realiza ceva, trebuie să îți urmezi scopurile și obiectivele. Lenea și alți dușmani ai succesului îl vor trage în jos.
Proverbul "drumul spre iad este pavat cu intenții bune" poate fi văzut ca reflectând și avertismentul lui Isus din Matei 7:13-14: "Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află." Calea spre iad este ușoară.
Noul Testament oferă mai multe exemple de oameni care și-au exprimat intenția de a-L urma pe Isus, dar, din câte știm, nu au făcut-o niciodată. În Luca 9:57-62, Isus se întâlnește cu trei bărbați care au spus că vor să-L urmeze, dar alte priorități au avut întâietate. Isus nu i-a lăudat pentru că doar au avut intenții bune; El i-a chemat la o acțiune imediată, de sacrificiu: "Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu." (versetul 62) Oamenii trebuie să își pună în aplicare cuvintele; în caz contrar, "bunele lor intenții" nu vor avea ca rezultat urmarea lui Isus și le vor deschide calea spre iad, ca să spunem așa.
Altădată, un tânăr serios se apropie de Isus pentru a-L întreba ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică (Marcu 10:17-27). Părea să aibă toată intenția de a face tot ceea ce îi spunea Isus, dar când Domnul i-a răspuns: "Vinde toate bunurile tale și dă-le săracilor și apoi vino după Mine", omul a plecat trist. Costul era prea mare. Poate că a avut intenții bune la început, dar tânărul bogat nu a reușit să-L iubească pe Hristos mai mult decât banii și își pregătea singur drumul spre iad.
Mulți consideră costul prea mare atunci când își exprimă interesul de a-L urma pe Isus. Ei au toată "intenția" de a se preda Lui și de a trăi conform voinței Sale pentru viața lor. Dar în curând descoperă că intenția nu este suficientă. Intențiile bune nu sunt suficient de puternice pentru a învinge atracția magnetică a firii noastre păcătoase (Marcu 14:38). Mulți oameni aud Evanghelia și cred că este adevărată, dar nu o doresc îndeajuns de mult pentru a renunța la controlul asupra vieții lor. Ei "intenționează" să facă acest lucru într-o zi - când vor termina de a se distra. Din păcate, cei mai mulți nu ajung niciodată la acea zi. Ei au presupus că pocăința și credința vor veni în mod natural la comandă, dar descoperă că nu este așa. În astfel de cazuri, proverbul "drumul spre iad este pavat cu intenții bune" se adeverește.
Intențiile bune trebuie să fie însoțite de acte de voință pentru a realiza ceea ce am plănuit. Lenea, tergiversarea și frica pot juca un rol în menținerea intențiilor noastre și doar atât. Cei care fac pe placul oamenilor sunt în mod special predispuși să constate că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Prin natura lor, cei care le fac pe plac oamenilor vor să spună tot ceea ce le va acorda favorurile celor pe care doresc să îi mulțumească. Ei pot avea intenția de a suna săptămâna viitoare, de a merge la prânz sau de a face pe dădaca pentru un prieten, dar după ce momentul a trecut, uită cu totul de ceea ce au promis. Descoperă că drumul lor spre neîncredere, dezamăgire și neînțelegere este pavat cu bunele lor intenții.
Dumnezeu ia în serios cuvintele care ies de pe buzele noastre. De fapt, Isus a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor rostit (Matei 12:36-37). Nu ar trebui să ne grăbim să ne exprimăm intențiile dacă nu avem un plan pentru a le duce la îndeplinire și capacitatea de a face acest lucru. În schimb, ar trebui să hotărâm în inima noastră ce vrea Dumnezeu să facem și apoi să ne angajăm în acest sens (Psalmul 37:5; 119:11).
Un mod prin care putem fi siguri că viața noastră nu e aglomerată cu intenții inutile este să ne considerăm "răstigniți împreună cu Hristos", așa cum a făcut Pavel (Galateni 2:20). Când recunoaștem în fiecare dimineață că ziua noastră nu este a noastră pentru a o risipi după bunul nostru plac, ci Îi aparține Domnului, vom fi mai predispuși să urmăm direcția pe care El ne-o dă. Drumul spre iad este pavat cu intenții bune, dar drumul spre cer este pavat cu credință ascultătoare. Intențiile bune ne fac să ne simțim ca și cum am fi pe drumul cel bun, dar nu au nicio putere de a ne duce acolo unde vrem să ajungem. Cu toate acestea, un angajament voluntar de a-L urma pe Domnul ne duce acolo unde El vrea să mergem.
English
Este "drumul spre iad este pavat cu intenții bune" o afirmație adevărată?
