Întrebare
E biblic ecumenismul? Ar trebui un creștin să fie implicat în mișcarea ecumenică?
Răspuns
În The Concise Evangelical Dictionary of Theology, Walter A. Elwell definește ecumenismul ca fiind „încercarea organizată de a produce cooperare și unitate între creștini". La nivel internațional, Consiliul Mondial al Bisericilor reprezintă ecumenismul când își definește scopul în felul următor: „Consiliul Mondial al Bisericilor e o frăție de biserici care Îl mărturisesc pe Domnul Isus Cristos ca Dumnezeu și Mântuitor potrivit cu Scriptura și, prin urmare, caută să împlinească laolaltă chemarea lor comună spre slava unicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. E o comunitate de biserici care se îndreaptă spre unitate vizibilă într-o singură credință și o singură părtășie euharistică, exprimată în închinare și într-o viață comună în Cristos. Caută să avanseze spre această unitate, așa cum Isus S-a rugat pentru ucenicii Lui, «pentru ca lumea să creadă» (Ioan 17.21)." (www.wcc-coe.org) Un document numit Evangelicals and Catholics Together: The Christian Mission in the Third Millennium (Evanghelicii și catolicii laolaltă: misiunea creștină în mileniul al treilea, n.tr.), publicat în 1994 și susținut de reprezentanți destul de proeminenți ai creștinismului evanghelic și ai Romano-Catolicismului, e un alt exemplu de ecumenism.
Ecumenismul poate fi, de asemenea, definit mai pe larg: „o mișcare care promovează unitatea globală între toate religiile printr-o cooperare mai mare". De exemplu, un preot creștin poate invita un imam musulman să vorbească de la amvonul lui sau o biserică se poate uni cu un templu hindus să țină împreună un serviciu de rugăciune comun. Definit în acest fel, ecumenismul e absolut greșit. Nu trebuie să „ne înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioși" (2 Corinteni 6.14, vezi și Galateni 1.6-9). Lumina și întunericul nu pot avea părtășie laolaltă.
Pentru acest articol, vom restrânge definiția ecumenismului la „mișcarea spre unitate între grupurile creștine". Întrebarea importantă e următoarea: sunt acțiunile ecumenice potrivite și biblice? Ar trebui oare să ne implicăm împreună cu alți „creștini" în acțiuni comune la nivel local, național sau internațional? Răspunsul nu este absolut. Bineînțeles, unitatea între creștinii adevărați e importantă (Psalmul 133.1, Ioan 17.22). Dar ce se întâmplă dacă unii dintre cei care se declară creștini în realitate neagă anumite aspecte fundamentale ale credinței? Trebuie analizată fiecare situație în mod individual. Iată câteva întrebări care ne vor ajuta să luăm decizii cu privire la ecumenism care-L vor onora pe Dumnezeu:
În primul rând, sunt cei cu care ne asociem creștini adevărați în sensul biblic al cuvântului? Mulți oameni și organizații fac referire la Numele lui Isus și chiar afirmă că e Domn și Salvator, și totuși resping ceea ce spune Biblia despre El. Exemple evidente sunt mormonii și martorii lui Iehova, care se numesc urmași ai lui Isus Cristos și pretind că sunt „creștini", însă neagă ceea ce declară Biblia despre natura și lucrarea lui Cristos. Un exemplu nu atât de evident e creștinismul liberal. Creștinismul liberal se găsește aproape în orice denominație și, cu toate că pare a fi creștinism, de obicei respinge diferite adevăruri esențiale. Liberalii adesea neagă sau diminuează inspirația și autoritatea Bibliei (2 Timotei 3.16), natura exclusivă a mântuirii în Cristos (Ioan 14.6, 1 Timotei 2.5) și dependența totală de harul lui Dumnezeu, fără lucrări omenești, pentru mântuire (Romani 3.24, 28, Galateni 2.16, Efeseni 2.8-9).
Există un accent major în zilele noastre pus pe unitatea între evanghelici și romano-catolici. Cei care promovează o astfel de unitate afirmă că ambele grupuri sunt de creștini și ambele sunt sisteme de credință care Îl onorează pe Dumnezeu. Însă există deosebiri substanțiale între cele două grupuri. Creștinismul biblic și Romano-Catolicismul sunt două religii diferite care practică și cred lucruri diferite cu privire la felul în care e mântuit omul, autoritatea Bibliei, preoția credincioșilor, natura omului, lucrarea lui Cristos pe cruce etc. Lista deosebirilor ireconciliabile între ceea ce spune Biblia și ceea ce spune Biserica Romano-Catolică face ca orice misiune comună între cele două să fie imposibilă. Cei care neagă acest lucru nu sunt loiali lucrurilor pe care spun că le cred, indiferent de care parte se află. Orice catolic serios cu privire la credința lui va respinge ceea ce un creștin evanghelic serios crede și viceversa.
Unul dintre punctele de atracție ale ecumenismului este că grupuri adesea divergente sub aspect teologic gândesc cu pasiune în aceeași direcție cu privire la anumite chestiuni. Creștinii biblici de obicei susțin o poziție pro-viață, o perspectivă tradițională asupra familiei, o convingere de a purta de grijă de cei fără adăpost și bolnavi și o dorință de a vedea dreptatea înfăptuită în lume. Alte grupuri, care e posibil să aibă o teologie nebiblică, pot susține aceleași poziții. Prin urmare, tentația de a uni resursele în urmărirea unei cauze comune e uneori mare. Acest lucru duce la următoarea întrebare.
În al doilea aspect, care e scopul final al acestei acțiuni ecumenice? Scriptura oferă instrucțiuni clare cu privire la felul în care trebuie să trăiască creștinii. Coloseni 3.17 afirmă scopul nostru în felul următor: „Orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Privitor la interacțiunile noastre cu cei pierduți, în Matei 5.16, Isus a spus: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri." Matei 28.18-20 și 1 Corinteni 2.2 fac din Evanghelie prioritatea noastră numărul unu. Tot ceea ce facem e pentru a-I aduce cinste lui Dumnezeu, trebuie să trăim în fapte bune înaintea unei lumi pierdute și pe moarte și trebuie să ducem lumii mesajul schimbător de vieți al Evangheliei. A le vorbi altora despre moartea și învierea lui Cristos Îi aduce glorie lui Dumnezeu și trebuie să motiveze interacțiunea noastră cu lumea.
În privința acțiunilor ecumenice, trebuie să ne întrebăm dacă aceste scopuri sunt urmărite. Adesea, vestirea Evangheliei ajunge pe plan secund, dacă mai intră în discuție. În locul Evangheliei, ecumenismul tinde să se concentreze asupra mesajelor politice și sociale. În loc să caute să transforme vieți, eforturile ecumenice caută adesea să transforme mediul – politic, social sau financiar. Scopul final al acțiunilor noastre trebuie să fie mântuirea păcătoșilor (Efeseni 2.1-3). Îngerii din ceruri se bucură când păcătoșii se pocăiesc (Luca 15.10). Nu găsim în Biblie că îngerii se bucură când o lege trece, când o fântână e săpată sau când o stradă e pavată. (Nu că ar fi ceva greșit cu realizarea acestor lucruri, dar nu trebuie să li se îngăduie să umbrească Evanghelia.) Când ne gândim la acțiuni ecumenice, trebuie să ne asigurăm că Împărăția lui Dumnezeu se extinde prin evanghelizare.
În concluzie, ar trebui oare să ne implicăm în cooperare ecumenică cu alte biserici creștine sau alte grupuri de credincioși? Dacă nu există compromisuri doctrinare în privința crezurilor creștine de bază, dacă Evanghelia nu e diminuată sau ignorată, dacă credincioșii pot să-și mențină o mărturie clară în fața lumii și dacă Dumnezeu e slăvit, atunci putem cu libertate și bucurie să ne unim cu alți credincioși în urmărirea Împărăției lui Dumnezeu.
English
E biblic ecumenismul? Ar trebui un creștin să fie implicat în mișcarea ecumenică?
