Întrebare
De ce i-a luat Dumnezeu pe Enoh și pe Ilie la cer, fără să moară?
Răspuns
Potrivit Bibliei, Enoh și Ilie sunt singurii doi oameni pe care Dumnezeu i-a luat la cer fără ca aceștia să moară. Genesa 5.24 ne spune: „Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu." 2 Împărați 2.11 ne spune: „... iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt." Enoh e descris ca un om care „a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani" (Genesa 5.22). Ilie a fost probabil cel mai puternic dintre prorocii lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Există, de asemenea, profeții cu privire la reîntoarcerea lui Ilie (Maleahi 4.5-6).
De ce i-a luat Dumnezeu pe Enoh și pe Ilie? Biblia nu ne răspunde în mod specific. Unii speculează că au fost luați ca pregătire pentru un rol în vremurile sfârșitului, posibil ca cei doi martori din Apocalipsa 11.3-12. Acest lucru este posibil, dar nu e arătat explicit în Biblie. Poate că Dumnezeu a vrut să-i scape pe Enoh și pe Ilie de la a experimenta moartea datorită marii lor credincioșii în a-L sluji și a-L asculta. Oricare ar fi cazul, Dumnezeu Își are scopul Său, și cu toate că nu înțelegem întotdeauna planurile și scopurile lui Dumnezeu, știm că întotdeauna „căile Lui sunt desăvârșite" (Psalmul 18.30).
English
De ce i-a luat Dumnezeu pe Enoh și pe Ilie la cer, fără să moară?