Întrebare
Care este valoarea faptului de a avea o familie a bisericii?
Răspuns
Ce valoare are faptul de a deveni ca o familie pentru alți credincioși? Fapte 2.42 poate fi considerat o afirmație de bază a chintesenței activității bisericii: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni." Biblia acordă importanță entității familiei bisericii din următoarele motive:
Studiem împreună Cuvântul lui Dumnezeu – O familie a bisericii asigură învățătură biblică adecvată. Acest lucru se întâmplă adesea prin grupurile mici, studiile biblice, învățătura din partea pastorului, lecțiile de la Școala duminicală și așa mai departe. Familia bisericii e chemată să crească spiritual împreună, membrii ei impulsionându-se unii pe ceilalți. 2 Timotei 3.16 spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire."
Îl onorăm pe Dumnezeu împreună prin închinare – Există un factor unificator atunci când credincioșii se închină împreună lui Dumnezeu, fie că este prin muzică sau predicare sau slujire. Psalmul 34.3 evidențiază o chemare la închinare corporativă: „Înălțați pe Domnul împreună cu mine! Să lăudăm cu toții Numele Lui!"
Găsim dare de socoteală – Biserica asigură un cadru practic pentru darea de socoteală. Odată ce relațiile sporesc și se creează prietenii, se va găsi cineva care să te încurajeze, să te mustre când e necesar și să se bucure împreună cu tine. Proverbele 27.17 spune: „După cum fierul ascute fierul, tot astfel și omul însuși îl face mai ager pe semenul său." (NTLR) Darea de socoteală e de importanță crucială în bătălia pentru biruirea păcatului și familia bisericii e un loc extraordinar în care să găsești pe cineva cu care să te rogi, să vorbești și căruia să i te destăinui.
Găsim susținere în momentele de încercare – Când vin încercările, e atât de important să avem un sistem de susținere! Când te vei afla în nevoie, vei vrea ca frații și surorile în Cristos să te susțină în rugăciune și să te ajute în nevoile practice cum sunt mâncarea, curățenia și îngrijirea copiilor. Galateni 6.2 ne încurajează: „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos."
Întâlnim ocazii de slujire – În biserică nu doar primim susținere, ci o și oferim. Chemarea ta în biserică e de a contribui, nu doar de a primi. Când ne aflăm în părtășie strânsă cu alți credincioși, știm când au nevoie de susținere și rugăciune. Putem sări în acțiune și să ajutăm în moduri practice. Efeseni 6.7 spune: „Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor."
Facem ucenici – Vine un timp în care trebuie să învățăm să hrănim, nu doar să fim hrăniți (Evrei 5.12). Putem evangheliza, oferi învățătură, încurajare și putem uceniciza familia bisericii noastre. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului." (Matei 28.18-20)
Într-o epocă în care cultura e din ce în ce mai secularizată, e benefic să fii într-o familie de credincioși care sunt în același gând cu tine. Acești frați și surori te pot încuraja în călătoria credinței tale, pot răspunde la întrebările tale privitoare la chestiuni spirituale și pot fi un suport în vremuri de încercare. Familia bisericii îți poate oferi și ocazia de a sluji și de a-i sluji și de a-i uceniciza pe alții. „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie." (Evrei 10.25)
English
Care este valoarea faptului de a avea o familie a bisericii?