Întrebare
Cine este fiara din Apocalipsa?
Răspuns
În timpul viitoarei perioade a Necazului, lumea va fi condusă de un om fără Dumnezeu care va prezida un sistem guvernamental malefic. Biblia asociază acest conducător al vremurilor sfârșitului cu o fiară teribilă, în Apocalipsa și în Daniel.
În Apocalipsa 13, Ioan are o vedenie de coșmar cu un balaur și două fiare. Prima fiară iese din mare și primește puterea de la balaur, sau Satan. Această fiară este o adevărată monstruozitate: "Și am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești, și pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs și gură ca o gură de leu" (Apocalipsa 13:1-2). Vedenia lui Daniel legată de fiară este similară în multe privințe cu cea a lui Ioan (Daniel 7:7-8, 19-27). Studierea atât a lui Daniel, cât și a Apocalipsei în tandem este de folos.
În Apocalipsa, termenul "fiară" se referă la două entități înrudite. Uneori, "fiara" se referă la imperiul vremurilor de sfârșit. Cele șapte capete și cele zece coarne indică faptul că fiara va fi o coaliție de națiuni care se ridică la putere pentru a supune pământul sub controlul lui Satan. Referirile ulterioare la "fiară" din Apocalipsa înfățișează un individ - omul care este liderul politic și conducătorul imperiului fiarei.
Fiara va primi o rană de moarte și va fi vindecată de ea (Apocalipsa 13:3). Ea își va exercita autoritatea asupra întregii lumi și va cere închinare (versetele 7-8). Va purta război împotriva poporului lui Dumnezeu și va învinge împotriva lui pentru o vreme (Apocalipsa 13:7; Daniel 7:21). Cu toate acestea, timpul fiarei este scurt: conform cu Apocalipsa 13:5 și Daniel 7:25, i se va permite autoritate absolută doar pentru patruzeci și două de luni (trei ani și jumătate).
Credem că fiara din Apocalipsa este Antihristul, "potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare" (2 Tesaloniceni 2:4). El mai este numit și "omul fărădelegii" și "fiul pierzării" (2 Tesaloniceni 2:3). În vedenia lui Daniel, Antihristul este "cornul mic" care se ridică din capul fiarei terifiante (Daniel 7:8).
Când Domnul Se va întoarce la judecată, El va învinge fiara și îi va distruge imperiul (Apocalipsa 19:19-20; cf. Daniel 7:11). Fiara va fi aruncată de vie în iazul de foc. Identitatea individului care va deveni fiara din Apocalipsa nu este încă cunoscută. Conform 2 Tesaloniceni 2:7, acest om va fi dezvăluit doar atunci când Dumnezeu va îndepărta influența restrictivă a Duhului Sfânt de pe pământ.
Este interesant să comparăm vedeniile biblice diferite legate de regatele lumii. În Daniel 2, regele Nebucadnețar visează regatele lumii ca fiind "[un chip] foarte mare și de o strălucire nemaipomenită" (Daniel 2:31). Mai târziu, profetul Daniel are o vedenie cu aceleași regate, doar că le vede ca pe niște fiare hidoase (Daniel 7). În vedenia lui Ioan despre ultima împărăție a lumii, imperiul este descris ca o fiară grotescă și deformată. Aceste pasaje prezintă două perspective foarte diferite asupra regatelor pe care omenirea le construiește. Omul își vede creațiile drept monumente impunătoare și opere de artă confecționate din metale valoroase. Cu toate acestea, punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la aceleași regate este că ele sunt monștri nenaturali. Iar fiara din Apocalipsa va fi cea mai rea dintre toate.
English
Cine este fiara din Apocalipsa?