Întrebare
E iadul literalmente un loc cu foc și pucioasă?
Răspuns
Prin faptul că a făcut să plouă foc și pucioasă peste cetățile Sodoma și Gomora, Dumnezeu nu doar a demonstrat ceea ce simte față de păcatul fățiș, ci a și oferit o metaforă de durată. După evenimentele din Genesa 19.24, simpla menționare a focului, a pucioasei, a Sodomei și a Gomorei îl transportă pe cititor în contextul judecății lui Dumnezeu. Un simbol cu o astfel de încărcătură emoțională își poate pierde cu greu gravitatea. Focul și pucioasa descriu o parte din cum va fi iadul – nu în întregime cum este el.
Cuvântul folosit de Biblie pentru a descrie un iad arzând – Gheena – vine dintr-un loc real de ardere, valea Gheenei, învecinată Ierusalimului în sud. Gheena e o transliterație a formei grecești a unui cuvânt din limba aramaică, derivat din sintagma ebraică „Valea (fiilor lui) Hinom”. În una dintre cele mai mari apostazii a lor, evreii (mai ales sub domnia împăraților Ahaz și Manase) i-au trecut pe fiii lor prin foc, ca jertfe pentru zeul Moloh, chiar în acea vale (2 Împărați 16.3, 2 Cronici 33.6, Ieremia 32.35). În cele din urmă, evreii au socotit acea locație necurată ritualic (2 Împărați 23.10) și au spurcat-o și mai mult aruncând trupurile criminalilor în mormanele mocnind care se aflau acolo. În timpul lui Isus, acesta era un loc de foc constant, dar mai mult, era o groapă de gunoi, locul final pentru toate obiectele socotite fără valoare de oameni. Când Isus a vorbit despre iad ca Gheena, vorbea despre groapa de gunoi a orașului pentru toată veșnicia. Da, focul era parte din ea, dar aruncarea intenționată – separarea și pierderea – era întregul ei.
În Marcu 9.43, Isus a folosit o altă imagine puternică pentru a ilustra seriozitatea iadului. „Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge.” În cazul celor mai mulți cititori, imaginea pierde din gravitatea ei – în ciuda faptului că e sângeroasă! Puțini oameni cred că Isus vrea să ne tăiem literalmente mâna. În schimb vrea să facem tot ceea ce e necesar pentru a evita să mergem în iad, și acesta este scopul unui astfel de limbaj – să polarizeze, să creeze o dinamică de felul fie/fie, să compare. Deoarece prima parte a pasajului folosește ilustrarea, la fel face și a doua, și prin urmare nu trebuie înțeleasă ca o descriere enciclopedică a iadului.
Pe lângă foc, Noul Testament descrie iadul ca o prăpastie fără fund (adânc) (Apocalipsa 20.3), un iaz (Apocalipsa 20.14), întuneric (Matei 25.30), moarte (Apocalipsa 2.11), distrugere (2 Tesaloniceni 1.9), chin veșnic (Apocalipsa 20.10), un loc de plângere și scrâșnire a dinților (Matei 25.30), un loc de pedeapsă gradată (Matei 11.20-24, Luca 12.47-48, Apocalipsa 20.12-13). Chiar varietatea termenilor descriptivi ai iadului este un argument împotriva aplicării unei interpretări literale a oricăruia dintre ei. De exemplu, focul literal al iadului nu poate emite lumină, de vreme ce iadul ar fi literalmente în întuneric. Focul lui nu-și poate mistui propriul combustibil (oameni!), de vreme ce chinul e nesfârșit. Pe lângă aceasta, pedeapsa gradată din ea încurcă și ea interpretarea literală. Focul iadului arde mai puternic un ucigaș în serie decât un păgân cinstit? Un dictator malefic cade mai rapid în adânc decât un altul? E mai întuneric pentru cineva care a savurat cu cruzime să facă răul? Plâng și scrâșnesc din dinți mai tare și mai îndelungat unii decât alții? Totuși, varietatea și natura simbolică a termenilor descriptivi nu minimalizează iadul – de fapt, chiar dimpotrivă. Efectul lor combinat descrie un iad care e mai rău decât moartea, mai întunecat decât întunericul și mai adânc decât adâncul. Iadul e un loc cu mai mult plâns și scrâșnire a dinților decât ar putea portretiza vreun termen descriptiv. Termenii lui descriptivi simbolici ne aduc într-un loc dincolo de limitele limbajului nostră – un loc mult mai rău decât ne-am putea imagina vreodată.
English
E iadul literalmente un loc cu foc și pucioasă?
