Întrebare
Ar trebui creștinii să facă parte dintr-o gașcă?
Răspuns
O gașcă poate fi considerată ca un grup exclusivist de oameni care petrec timp împreună și sunt neprietenoși față de cei din afară. Oamenii gravitează în mod natural înspre cei care se aseamănă cu ei și, uneori, fără să realizeze, formează o bisericuță. Când găsim pe cineva căruia îi plac aceleași lucruri, împărtășesc simțul umorului și au un fel asemănător de a vedea lucrurile, vrem să petrecem mai mult timp cu acea persoană. Ne place să fim în preajma oamenilor care validează perspectivele și personalitatea noastră. E perfect normal și acceptabil să petrecem timp cu un grup mic de prieteni de care ne place. Dar nu e acceptabil să fii neomenos sau să arăți desconsiderare față de cei care nu fac parte din grupul tău de prieteni. Biblia ne spune să-i iubim pe toți așa cum ne iubim pe noi înșine (Galateni 5.14), inclusiv pe cei care sunt diferiți față de noi.
Găștile sunt asociate adesea cu comportamentul imatur al copiilor la școală, însă unele biserici au și ele reputația de a avea grupulețe. Anumite denominații tind să propage această cultură mai mult decât altele, și atitudinea congregației e adesea oglindirea celor din conducere. Un pastor care e deschis, smerit și dispus de a se conecta cu toată lumea adesea conduce o biserică plină cu oameni care au aceeași atitudine. Însă pastorii care se consideră pe ei înșiși mai presus de închinătorul de rând sau care se izolează într-un cerc strâns al câtorva selecți pot fără să știe să-i inspire pe cei din congregația lor să facă la fel. 1 Petru 5.5 ne avertizează cu privire la astfel de atitudini: „Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har».”
Nu putem să nu gravităm în jurul oamenilor care ne fac să ne simțim confortabil și acceptați. C.S. Lewis a afirmat în mod celebru că „prietenia se naște în momentul în care o persoană îi spune alteia: «Ce? Și tu? Am crezut că numai eu.»” Când găsim câțiva oameni cu care avem această experiență, putem prefera compania lor față de cei pe care nu-i cunoaștem bine sau în preajma cărora nu ne dorim în mod deosebit să fim. Poate fi stingheritor și inconfortabil să ne facem prieteni noi. Astfel că în mod natural îi căutăm pe cei pe care îi cunoaștem deja, și modelul acesta poate duce la crearea de găști. Un cerc de prieteni devine o bisericuță atunci când aceștia își pierd interesul de a întâlni oameni noi și nu sunt deosebit de primitori când cineva nou încearcă să se alăture.
În cadrul bisericii, prezența grupulețelor poate avea efect devastator asupra noilor membri, mai ales asupra credincioșilor mai slabi. Iacov 2.1 spune: „Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la fața omului.” Acest favoritism se poate datora poziției financiare, popularității, înfățișării, stilului de viață sau istoricului personal. Credincioșii trebuie să fie conștienți de înclinația spre favoritism și să o reprimăm ori de câte ori o observăm în noi înșine. Când ne recunoaștem prejudecățile înaintea lui Dumnezeu, facem un pas înspre biruirea lor. Nu putem schimba ceea ce nu recunoaștem.
S-a sugerat că Isus era parte dintr-o bisericuță, de vreme ce Și-a petrecut mare parte din timp numai cu Petru, Iacov și Ioan (Marcu 5.37). Isus a avut mulți ucenici (Ioan 6.60), dar numai doisprezece apostoli aleși (Matei 10.1). E adevărat că a împărtășit unele dintre cele mai mari experiențe spirituale numai cu cei care erau cel mai apropiați de El, dar constituie aceasta o bisericuță?
Oamenii cu o gândire sănătoasă recunosc că există multe niveluri de relații, și nu toți oamenii merită același nivel de încredere. Viața lui Isus a demonstrat echilibrul perfect în relații. El a avut un cerc mic intim de prieteni de încredere, dar nu Și-a petrecut tot timpul Lui liber numai cu ei. El Și-a cheltuit viața interacționând, binecuvântându-i și slujindu-i pe toți cei care au venit la El, și i-a învățat pe ucenicii Lui să facă la fel (Matei 4.23, 12.15, Luca 20.1). Isus a dăruit dezinteresat, fără să le îngăduie altora să ia ceea ce nu era pregătit să dea. Chiar și propria Lui viață nu a fost luată de la El, ci El a dat-o de bunăvoie (Ioan 10.18).
Nu putem petrece toate momentele dăruind. Chiar și Isus Își punea deoparte timp să fie singur cu Tatăl Lui (Marcu 6.45-46). I-a încurajat și pe ucenici să se odihnească (Marcu 6.31). Oamenii cu gândirea sănătoasă cunosc deosebirea dintre cei pe care îi slujesc și cei care îi ajută să poarte povara slujirii, și investesc un timp potrivit și o energie corespunzătoare cu fiecare grup.
Un cerc de prieteni apropiați nu este în mod necesar o bisericuță, ci ei pot fi oameni care au găsit camarazi care să-i ajute în purtarea poverilor. Dacă se investesc și în slujirea altora, dăruindu-le dezinteresat celor care nu pot dărui înapoi, atunci pot avea nevoie de acel cerc intim ca ușurare de presiunea dăruirii constante, așa cum a avut nevoie Isus. Cei implicați în lucrare cu normă întreagă au în mod special nevoie de oameni-cheie de încredere față de care pot să fie pur și simplu ei înșiși, fără cererea și presiunea constantă de a sluji. Cei care nu se află în acest cerc de prieteni îl pot privi cu gelozie și să-l numească bisericuță, fără să-și dea seama că toți – inclusiv liderii de lucrare – au nevoie de un număr restrâns de prieteni de încredere.
În timp ce fiecare creștin trebuie să aibă ca scop să trăiască după modelul lui Cristos și să dezvolte o compasiune dezinteresată față de toți oamenii, e, de asemenea, important să cultive prietenii strânse. Totuși, dacă acest cerc de prieteni devine o gașcă închisă care în mod neintenționat îi exclude pe alți potențiali camarazi, e posibil să fi ajuns nesănătos. Dacă exclusivismul unui grup bisericesc cauzează rănire și ofensă în Trupul lui Cristos, acel grup ar trebui să aibă în vedere să se autorestructureze, ca să evite reputația de a fi o bisericuță.
English
Ar trebui creștinii să facă parte dintr-o gașcă?
