Întrebare
Ce este gloria lui Dumnezeu?
Răspuns
Gloria lui Dumnezeu este frumuseţea Spiritului Său. Nu e o frumuseţe estetică sau materială, ci este frumuseţea care emană din caracterul Său, din tot ceea ce este. Iacov 1:10 îl cheamă pe bogat să „se laude cu [să-şi găsească gloria în] smerirea lui”, indicând o glorie care nu înseamnă bogăţie sau putere sau frumuseţe materială. Această glorie îl poate încununa pe un om sau poate umple pământul. E văzută în om şi pe pământ, dar nu e a lor, ci e a lui Dumnezeu. Gloria omului e frumuseţea spiritului său, care e imperfectă şi, în cele din urmă, trece şi, prin urmare, este umilitoare – după cum ne spune versetul. Dar gloria lui Dumnezeu, manifestată în toate atributele Lui laolaltă, nu trece niciodată. Este eternă.
Isaia 43.7 spune că Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Lui. În context cu celelalte versete, se poate spune că omul Îl „glorifică” pe Dumnezeu pentru că, prin om, gloria lui Dumnezeu poate fi văzută în lucruri cum este dragostea, muzica, eroismul şi aşa mai departe – lucruri care-I aparţin lui Dumnezeu şi pe care le purtăm „în vase de lut” (2 Corinteni 4.7). Suntem vasele care „conţin gloria Sa”. Toate lucrurile pe care le putem face şi tot ceea ce putem fi îşi au sursa în El. Dumnezeu interacţionează cu natura în acelaşi fel. Natura arată gloria Lui. Gloria Lui e revelată minţii umane prin lumea materială în multe feluri şi adesea pe căi diferite, la diferiţi oameni. Un om poate fi entuziasmat de vederea munţilor şi un altul poate iubi frumuseţea mării. Dar ceea ce stă în spatele acestor lucruri (Gloria lui Dumnezeu) le vorbeşte ambilor oameni şi îi conectează cu Dumnezeu. În acest fel, Dumnezeu Se poate descoperi pe Sine tuturor oamenilor, indiferent de rasă, de moştenire sau de locaţie. Aşa cum spune Psalmul 19.1-4, „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.”
Psalmul 73.24 numeşte însăşi cerul „glorie”. Era un lucru obişnuit să auzi creştini vorbind despre morţi ca fiind „primiţi în glorie”, expresie împrumutată din acest psalm. Atunci când creştinul moare, e luat în prezenţa lui Dumnezeu şi în prezenţa Lui va fi înconjurat, în mod natural, de gloria lui Dumnezeu. Vom fi duşi în locul în care literalmente locuieşte frumuseţea lui Dumnezeu – frumuseţea Spiritului Său va fi acolo, pentru că El va fi acolo. Din nou, frumuseţea spiritului Său (sau esenţa a ceea ce este El) este „gloria” Lui. În acel loc, gloria Lui nu va trebui să vină prin om sau natură, ci va fi văzută în mod clar, aşa cum spune 1 Corinteni 13.12: „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”
În înţeles uman/pământesc, gloria este o frumuseţe sau o strălucire care se odihneşte asupra lucrurilor materiale de pe pământ (Psalmul 37.20, Psalmul 49.17) şi, în acel sens, ea păleşte. Dar motivul pentru care păleşte e acela că lucrurile materiale nu rămân în timp. Ele mor şi se veştejesc, dar gloria din ele Îi aparţine lui Dumnezeu şi, atunci când moartea sau degradarea pun stăpânire pe ceea ce este material, aceasta se întoarce la El. Gândeşte-te la bogatul menţionat anterior. Versetul spune: „Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu [să-şi găsească gloria în] smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii.” Ce înseamnă acest lucru? Versetul îl atenţionează pe bogat să îşi dea seama că bunăstarea şi puterea şi frumuseţea lui vin de la Dumnezeu şi să fie smerit de înţelegerea faptului că Dumnezeu e Cel care îl face să fie ceea ce este şi îi dă tot ceea ce are. Şi cunoaşterea faptului că va trece ca floarea ierbii e ceea ce îl va face să înţeleagă că Dumnezeu e Cel de la care vine gloria. Gloria lui Dumnezeu e sursa, izvorul din care curg toate gloriile de mai mică intensitate.
Devreme ce Dumnezeu e Cel de la care vine gloria, El nu va lăsa în picioare afirmaţia că gloria vine de la om sau de la idolii omului sau din natură. În Isaia 42.8, vedem un exemplu de gelozie a lui Dumnezeu cu privire la gloria Lui. Exact la această gelozie pentru gloria Lui se referă Pavel în Romani 1.21-25, când vorbeşte despre felurile în care oamenii se închină creaturii mai degrabă decât Creatorului. Cu alte cuvinte, ei au privit la obiectul prin care venea gloria lui Dumnezeu şi, în loc să-I dea credit lui Dumnezeu pentru ea, ei s-au închinat animalului sau copacului sau omului, ca şi când frumuseţea pe care o deţinea îşi avea originea în el însuşi. Tocmai aceasta este esenţa idolatriei şi este un fenomen foarte des întâlnit. Fiecare fiinţă care a trăit vreodată a comis, într-un moment sau altul, această eroare. Cu toţii am „schimbat” gloria lui Dumnezeu, preferând „gloria omului”.
Aceasta este greşeala pe care mulţi oameni continuă să o facă: se încred în lucruri pământeşti, în relaţii pământeşti, în propriile lor puteri sau talente sau în propria lor frumuseţe sau în bunătatea pe care o văd în alţii. Dar când aceste lucruri pălesc şi eşuează, aşa cum se întâmplă în mod inevitabil (fiind doar purtători temporari ai gloriei de mult mai mare intensitate), aceşti oameni ajung în disperare. Ceea ce cu toţii avem nevoie să înţelegem este că gloria lui Dumnezeu este constantă şi, pe parcursul vieţii, o vom vedea manifestată în diferite locuri, în această persoană sau în acea pădure sau într-o poveste de dragoste şi eroism, ficţiune sau nonficţiune sau în viaţa noastră personală. Dar în cele din urmă, toată această glorie se întoarce la Dumnezeu. Şi singura cale înspre Dumnezeu e prin Fiul Său, Isus Cristos. Vom găsi sursa întregii frumuseţi în El, în cer, dacă suntem în Cristos. Nimic nu va fi pierdut pentru noi. Toate acele lucruri care au pălit în viaţă le vom găsi din nou în El.
English
Ce este gloria lui Dumnezeu?
