settings icon
share icon
Întrebare

Ce este gnosticismul creștin?

Răspuns


De fapt, nu există gnosticism creștin, deoarece creștinismul adevărat și gnosticismul sunt sisteme de credință care se exclud în mod reciproc. Principiile gnosticismului contrazic ceea ce înseamnă să fii creștin. Prin urmare, deși unele forme de gnosticism se pot pretinde creștine, ele sunt de fapt în mod neîndoios necreștine.

Gnosticismul a fost probabil cea mai periculoasă erezie care a amenințat Biserica Primară în primele trei secole. Influențat de către filosofi precum Platon, gnosticismul se bazează pe două premise false. Mai întâi, adoptă un dualism privitor la spirit și materie. Gnosticii afirmă că materia este, prin moștenire, rea, dar că spiritul este bun. Ca rezultat al acestei presupuneri, gnosticii cred că tot ceea ce se face în trup, chiar și cel mai scârbos păcat, nu are nicio semnificație, pentru că viața reală există numai în domeniul spiritual.

În al doilea rând, gnosticii pretind că posedă o cunoaștere elevată, un „adevăr mai înalt”, cunoscut de extrem de puțini oameni. Gnosticismul vine de la cuvântul grecesc gnosis, care înseamnă „a ști”. Gnosticii pretind că dețin o cunoaștere mai înaltă, dobândită nu din Biblie, ci dintr-un plan existențial mistic mai înalt. Gnosticii se văd pe ei înșiși ca fiind o clasă privilegiată, înălțată mai presus decât toți ceilalți prin cunoștința lor mai înaltă, mai adâncă a lui Dumnezeu.

Pentru a discredita ideea vreunei compatibilități între creștinism și gnosticism, trebuie doar să comparăm învățăturile lor privitoare la doctrinele principale ale credinței. Cu privire la mântuire, gnosticismul învață că mântuirea se câștigă prin dobândirea cunoașterii divine, care eliberează de iluzia întunericului. Cu toate că pretind că-L urmează pe Isus Cristos și învățăturile Lui originale, gnosticii Îl contrazic la fiecare pas. Isus nu a spus nimic despre mântuirea prin cunoaștere, ci prin credința în El, ca Mântuitor din păcat. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8-9). Mai mult, mântuirea pe care Cristos o oferă este fără plată și disponibilă pentru fiecare (Ioan 3.16), nu doar pentru un număr restrâns de oameni care au dobândit o revelație specială.

Creștinismul afirmă că există o singură sursă de adevăr, și aceea este Biblia, Cuvântul inspirat, infailibil al Dumnezeului celui viu, singura regulă de credință și de practică (Ioan 17.17, 2 Timotei 3.15-17, Evrei 4.12). Ea este revelația scrisă a lui Dumnezeu pentru omenire și nu este niciodată înlocuită de gândirile, ideile, scrierile sau viziunile omului. Gnosticii, pe de altă parte, folosesc o varietate de scrieri timpurii eretice, cunoscute ca evangheliile gnostice, o colecție de falsuri, care pretind că sunt „cărțile pierdute ale Bibliei”. Din fericire, Părinții Bisericii Primare au fost aproape în unanimitate cu privire la recunoașterea acestor suluri gnostice ca fiind falsuri frauduloase, care adoptă doctrine false despre Isus Cristos, mântuire, Dumnezeu și orice alt adevăr de bază din creștinism. Sunt nenumărate contradicții între „evangheliile” gnostice și Biblie. Chiar și atunci când așa-numiții creștini gnostici citează din Biblie, ei rescriu versetele și părțile de versete pentru a se potrivi cu filosofia lor, practică strict interzisă și cu privire la care sunt multe avertizări în Scriptură (Deuteronomul 4.2, 12.32, Proverbele 30.6, Apocalipsa 22.18-19).

Persoana lui Isus Cristos este un alt domeniu în care creștinismul și gnosticismul se deosebesc drastic. Gnosticii cred că trupul fizic al lui Isus nu a fost real, ci doar a „părut” să fie fizic și că spiritul Său a coborât peste El la botez, dar L-a părăsit înainte de crucificare. Astfel de vederi contrazic nu numai umanitatea adevărată a lui Isus, ci și ispășirea, pentru că Isus a trebuit să fie nu numai Dumnezeu adevărat, ci și om adevărat (real din punct de vedere fizic), care în realitate a suferit și a murit pe cruce, pentru a fi jertfa înlocuitoare acceptabilă pentru păcat (Evrei 2.14-17). Vederea biblică a lui Isus afirmă atât completa Lui umanitate, cât și deplina Sa dumnezeire.

Gnosticismul se bazează pe o abordare mistică, intuitivă, subiectivă, interioară, emoțională a adevărului, lucru deloc nou. Este foarte vechi și provine din Grădina Edenului, unde Satan L-a pus la îndoială pe Dumnezeu și cuvintele spuse de El, convingându-i pe Adam și pe Eva să le respingă și să accepte o minciună. El face același lucru și astăzi, în timp ce „dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). El încă Îl pune la îndoială pe Dumnezeu și Biblia și îi prinde în plasa lui pe aceia care sunt fie naivi și neinformați în ale Scripturii, fie caută vreo revelație personală care să-i facă să se simtă speciali, unici, superiori față de alții. Dar noi să îl urmăm pe apostolul Pavel, care spune: „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21), și facem acest lucru comparând totul cu Cuvântul lui Dumnezeu, singurul Adevăr. English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este gnosticismul creștin?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries