Întrebare
Necredincioșii merg imediat în iad când mor?
Răspuns
Dintre toate subiectele găsite pe paginile Scripturilor, niciunul nu este atât de dezgustător și îngrozitor ca subiectul iadului, însă nu îndrăznim să fim orbiți de ignoranță, repulsie sau necredință, deoarece iadul este o realitate înfricoșătoare care nu ar trebui să fie respinsă pe motiv de teamă sau neplăcere. În ciuda obiecțiilor unora, flăcările iadului nu vor fi stinse prin răstălmăcirea inteligentă a Scripturii sau prin iluzii. Biblia are multe de spus despre iad, și nici ignoranța, nici negarea nu vor face ca această realitate sumbră să dispară.
Ar trebui să înțelegem distincțiile pe care le face Scriptura între Iad și iazul de foc etern. În scopul acestui articol, vom vorbi despre "iad" așa cum este înțeles în mod obișnuit: un loc de chin după moarte. Biblia spune că cei nepocăiți care mor sunt duși imediat într-un loc de detenție îngrozitor, numit Hades. În următorul pasaj, Isus detaliază soarta oribilă a unui păcătos neregenerat:
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și in subțire; și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire. La ușa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit; și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul, și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința morților, în chinuri, și-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: „Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și între voi este o prăpastie mare, așa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiți pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci frați, și să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină și ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morți, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” (Luca 16:19-31).
Hades (numit "iad" în KJV) este descris ca un loc de "chin" și "angoasă" (Luca 16:23-24). Omul bogat a mers acolo imediat după moartea sa. Învățătura Scripturii este că toți cei care mor în păcatele lor vor merge imediat în iad/Hades, unde vor rămâne, conștienți de mizeria și disperarea lor, până când vor fi chemați înaintea lui Dumnezeu la Judecata Marelui Tron Alb. Aceștia, care au respins mila lui Dumnezeu, trebuie să înfrunte mânia Sa și, în cele din urmă, sunt judecați și aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20:11-15).
Iazul de foc, locul pedepsei veșnice, nu a fost niciodată destinat omului; Dumnezeu a rânduit iazul de foc ca oprire finală pentru Satan și armata sa de îngeri căzuți (Matei 25:41; 2 Petru 2:4; Apocalipsa 20:10). Din păcate, legiuni de oameni nepocăiți își vor petrece, din proprie voință, eternitatea alături de Satan și demonii care s-au alăturat rebeliunii sale profane (Matei 10:28; 25:46). Poetul Milton i-a descris pe damnați ca fiind cei care preferă să domnească în iad decât să slujească în rai. Într-adevăr, cei care aleg iadul sunt rebeli până la capăt.
Dumnezeu nu Se bucură de suferința omului nerăscumpărat. El nu Se bucură de moartea celor răi, și ar prefera să-i vadă întorcându-se de la căile lor rele și trăind (Ezechiel 33:11). Iadul este o realitate necesară. Imaginează-ți un om care și-a petrecut întreaga viață evitându-L pe Dumnezeu. Considerând Scripturile drept mituri fanteziste, el nu avea niciun rost să citească Biblia. A considerat rugăciunea o conversație unilaterală cu o ființă inexistentă. Îi defăima pe credincioșii creștini sinceri cu etichete urâte și își bătea joc de aderența lor la moralitatea biblică. De la vârsta responsabilității și până la ultima sa suflare, s-a îndepărtat de Creatorul său. Cum ar putea, așadar, un astfel de om să fie fericit în rai? Cum ar putea tolera prezența lui Isus Hristos și a urmașilor Săi de-a lungul veacurilor nesfârșite care vor veni? Pentru un astfel de om, raiul ar fi un iad. Este voința lui Dumnezeu ca nimeni să nu piară, dar pentru acei rebeli insistenți care resping mila Sa, există doar dreptate. Nu există o a treia opțiune.
La moarte, cei pierduți sunt trimiși imediat în locul ales de ei, Hades (iadul), unde vor rămâne până la judecata convocată la sfârșitul Împărăției milenare a Domnului nostru. În acel moment, ei vor fi trimiși în iazul de foc împreună cu Satan și forțele sale demonice. Pentru totdeauna, ei vor rămâne fixați în această stare diabolică.
Să te gândești că cineva ar alege suferința nesfârșită în locul bucuriei veșnice a lui Dumnezeu este de neînțeles, dar totuși este adevărat.
English
Necredincioșii merg imediat în iad când mor?
