Întrebare
Care este înțelesul închinării creștine?
Răspuns
Înțelesul cuvântului grecesc nou-testamentar tradus cel mai adesea cu „închinare" (proskuneo) este „a cădea înaintea" sau „a îngenunchea înaintea". Închinarea este o atitudine a duhului. De vreme ce este o acțiune internă, individuală, creștinii se închină tot timpul, șapte zile pe săptămână. Când se adună oficial pentru închinare, accentul trebuie și atunci să fie asupra închinării individuale înaintea Domnului. Chiar fiind parte dintr-o congregație, fiecare participant trebuie să fie conștient că se închină Domnului în mod individual.
Natura închinării creștine e din interior înspre exterior și are două calități la fel de importante. Trebuie să ne închinăm „în duh și în adevăr" (Ioan 4.23-24). Închinarea în duh nu are nimic de-a face cu poziția noastră fizică, ci are de-a face cu ființa noastră lăuntrică și necesită câteva lucruri. Mai întâi, trebuie să fim născuți din nou. Fără Duhul Sfânt care să locuiască în noi nu-I putem răspunde lui Dumnezeu în închinare, pentru că nu Îl cunoaștem. „Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu." (1 Corinteni 2.11b) Duhul Sfânt din noi este Cel care stârnește închinarea, pentru că, în esență, El Se glorifică pe Sine, și toată închinarea adevărată Îl glorifică pe Dumnezeu.
În al doilea rând, închinarea în duh necesită o minte centrată în Dumnezeu și înnoită de adevăr. Pavel ne îndeamnă: „Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre." (Romani 12.1b, 2a) Numai atunci când mintea noastră este schimbată de la a fi concentrată asupra lucrurilor lumești la a fi concentrată asupra lui Dumnezeu, ne vom putea închina în duh. În timp ce încercăm să-L lăudăm și să-L slăvim pe Dumnezeu, tot felul de distrageri ne pot inunda mintea, împiedicându-ne închinarea adevărată.
În al treilea rând, ne putem închina în duh numai având o inimă curată, deschisă și într-o atitudine de pocăință. Când inima împăratului David a fost plină de vinovăție din pricina păcatului său cu Bat-Șeba (2 Samuel 11), și-a dat seama că îi este imposibil să se închine. A simțit că Dumnezeu era departe de el și „gemea necurmat", simțind cum mâna Domnului apăsa asupra lui (Psalmul 32.3-4). Dar când și-a mărturisit păcatul, părtășia cu Dumnezeu a fost reabilitată și lauda s-a revărsat din nou din el. A înțeles că „jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; o inimă zdrobită și mâhnită" (Psalmul 51.17). Lauda și închinarea aduse lui Dumnezeu nu pot veni din inimi pline de păcat nemărturisit.
A doua calitate a închinării adevărate este că e făcută „în adevăr". Toată închinarea este un răspuns la adevăr și care poate fi un etalon mai bun al adevărului decât Cuvântul lui Dumnezeu? Isus I-a spus Tatălui Său: „Cuvântul Tău este adevărul." (Ioan 17.17b) Psalmul 119 spune: „Legea Ta este adevărul" (v. 142b) și „Cuvântul Tău este adevărul" (160a). Ca să ne închinăm cu adevărat lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem cine este El și ce a făcut și singurul loc în care S-a descoperit pe Sine în întregime este în Biblie. Închinarea este o expresie a laudei din adâncul inimii noastre înspre Dumnezeul care este înțeles prin Cuvântul Său. Dacă nu avem adevărul Bibliei, nu-L cunoaștem pe Dumnezeu și nu ne putem închina cu adevărat.
Pentru că acțiunile exterioare sunt pe locul doi în închinarea creștină, nu există reguli care să spună dacă trebuie să stăm jos, în picioare, la pământ, în liniște sau să cântăm cântece de laudă cu voce tare în timpul închinării de la adunare. Aceste lucruri trebuie hotărâte în funcție de natura congregației. Cel mai important lucru este că ne închinăm lui Dumnezeu în duh (în inima noastră) și în adevăr (în mintea noastră).
English
Care este înțelesul închinării creștine?
