Întrebare
Ce înseamnă să ne închinăm Domnului în duh și în adevăr?
Răspuns
Ideea de a ne închina Domnului „în duh și în adevăr” vine din conversația lui Isus cu femeia de la fântână din Ioan 4.6-30. În timpul conversației, femeia a vorbit cu Isus despre locuri de închinare, spunând că evreii se închinau la Ierusalim, pe când samaritenii se închinau la Muntele Garizim. Isus tocmai a revelat faptul că știa despre soții ei mulți pe care i-a avut, cât și faptul că bărbatul cu care trăia în prezent nu era soțul ei. Lucrul acesta a făcut-o să se simtă inconfortabil, astfel că a încercat să mute atenția Lui de la viața ei personală la chestiuni de religie. Isus a refuzat să fie distras de la lecția despre adevărata închinare și S-a dus la miezul problemei: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.” (Ioan 4.23)
Lecția generală despre închinarea înaintea Domnului în duh și în adevăr este că închinarea adusă Domnului nu trebuie să fie limitată la o singură locație geografică sau sau să fie reglementată în mod necesar de prevederile temporare ale Legii vechi-testamentare. Odată cu venirea lui Cristos, separarea dintre evrei și neamuri nu a mai fost relevantă, nici centralitatea Templului în închinare. Odată cu venirea lui Cristos, toți copiii lui Dumnezeu au obținut acces egal la Dumnezeu prin El. Închinarea a devenit o chestiune care ține de inimă, nu de acțiunile exterioare și e condusă de adevăr, nu de ceremonie.
În Deuteronomul 6.5, Moise stabilește pentru israeliți cum trebuie să-L iubească pe Dumnezeul lor: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” Închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu e condusă de dragostea noastră pentru El; așa cum iubim, așa ne închinăm, Fiindcă ideea de „putere” în ebraică indică totalitate, Isus a extins expresia aceasta la „minte” și la „tărie” (Marcu 12.30, Luca 10.27). A ne închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr implică în mod necesar să-L iubim cu inima, cu sufletul, cu mintea și cu puterea.
Adevărata închinare trebuie să fie „în duh”, adică să implice toată inima. Dacă nu există pasiune pentru Dumnezeu, nu există nici închinare în duh. În același timp, închinarea trebuie să fie „în adevăr”, adică informată corespunzător. Dacă nu-L cunoaștem pe Dumnezeul căruia ne închinăm, nu există închinare în adevăr. Ambele sunt necesare pentru o închinare satisfăcătoare și care să-L onoreze pe Dumnezeu. Duhul fără adevăr duce la o experiență superficială, excesiv de emoțională, care poate fi comparată cu o exaltare. De îndată ce emoția trece, când fervoarea se potolește, la fel se întâmplă și cu închinarea. Adevărul fără duh poate duce la o întâlnire lipsită de pasiune, care poate ușor duce la o formă de legalism lipsit de bucurie. Cea mai bună combinație a ambelor aspecte ale închinării are ca rezultat o apreciere plină de bucurie a lui Dumnezeu, care e informată de Scriptură. Cu cât cunoaștem mai mult despre Dumnezeu, cu atât Îl apreciem mai mult. Cu cât Îl apreciem mai mult, cu atât mai profundă e închinarea noastră. Cu cât mai profundă e închinarea noastră, cu atât mai glorificat e Dumnezeu.
Această combinare a duhului și a adevărului în închinare e cel mai bine sumarizată de Jonathan Edwards, pastorul și teologul american din secolul XVIII. El a spus: „Trebuie să consider ca fiind sarcina mea să stârnesc simțămintele [emoțiile] ascultătorilor mei cât de puternic pot, cu condiția să nu fie mișcați de nimic altceva decât de adevăr.” Edwards a recunoscut că adevărul și numai adevărul poate influența emoțiile într-un mod care Îi aduce cinste lui Dumnezeu. Adevărul lui Dumnezeu, fiind de o valoare infinită, e vrednic de o pasiune infinită.
English
Ce înseamnă să ne închinăm Domnului în duh și în adevăr?
