Întrebare
Ce spune Biblia despre a avea încredere în alții?
Răspuns
Pe subiectul încrederii în alții, împăratul David spune: „Mai bine este să cauți un adăpost în Domnul decât să te încrezi în om; mai bine să cauți un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari.” (Psalmul 118.8-9) David a vorbit din experiență, fiind trădat de multe ori de cei apropiați lui (vezi Psalmul 41.9). În loc să devină plin de amărăciune sau să-i considere pe toți oamenii din fire nedemni de încredere și să considere că nu merită timpul lui, a învățat și i-a învățat și pe alții un adevăr simplu: oamenii păcătoși ne vor dezamăgi, dar putem avea încredere întotdeauna în Dumnezeu. Fiul lui David, împăratul Solomon, a învățat bine această lecție și a adăugat la ea, spunând că e mai bine să ne încredem în Domnul, decât să ne bazăm pe propria noastră minte (Proverbele 3.5-6).
Chiar dacă uneori oamenii ne vor dezamăgi, și noi la rândul nostru nu suntem întotdeauna demni de încredere, totuși putem și trebuie să avem încredere în oameni într-o anumită măsură. Fără încredere nu e posibilă o relație reală. Tocmai pentru că știm că Dumnezeu nu ne va dezamăgi niciodată putem avea încredere în alții. Siguranța noastră supremă este în El, astfel că suntem liberi să avem încredere în alții și să experimentăm bucuria pe care o aduce acest lucru. A ne încrede în alții e aproape imposibil de separat de a-i iubi. Intimitatea adevărată poate fi dobândită numai prin onestitate și încredere. E nevoie de încredere ca să ne purtăm poverile unii altora (Galateni 6.2) și „ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune” (Evrei 10.24). E nevoie de încredere ca să ne mărturisim păcatele unii altora (Iacov 5.16) și să împărtășim despre nevoile noastre (Iacov 5.14, Romani 12.15). Încrederea e necesară în toate relațiile umane, și mai ales pentru funcționarea sănătoasă a familiei lui Cristos.
Creștinii trebuie să se străduiască să fie de încredere. Isus a spus clar că urmașii Lui trebuie să își țină cuvântul (Matei 5.37). Iacov a repetat porunca (Iacov 5.12). Creștinii sunt chemați să fie discreți și să se abțină de la a bârfi (Proverbele 16.28, 20.19, 1 Timotei 5.13, 2 Timotei 2.16). În același timp, creștinii sunt chemați să vorbească atunci când e potrivit și să ajute la realizarea restaurării din păcat (Matei 18.15-17, Galateni 6.1). Creștinii trebuie să spună adevărul și să îl spună cu dragoste (Efeseni 4.15, 1 Petru 3.15). Trebuie să „căutăm să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu ca oameni încercați, ca lucrători care n-au de ce să le fie rușine și care împart drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2.15). De la creștini se așteaptă și să poarte de grijă de nevoile practice ale altora (Iacov 2.14-17, 1 Ioan 3.17-18, 4.20-21). Toate aceste acțiuni contribuie la a fi de încredere. Creștinii trebuie să fie oameni în care alții să se poată încrede. O astfel de calitate de a fi demn de încredere e făcută posibilă prin Duhul Sfânt care lucrează în viața credinciosului (2 Corinteni 3.18, Filipeni 1.6, Galateni 5.13-26).
A ne încrede în alții nu e întotdeauna un lucru natural sau ușor. E înțelept să ne luăm timp să ajungem să-i cunoaștem pe alții și să nu le dăm cu neatenție toată încrederea noastră. Isus a făcut acest lucru când S-a retras din mulțimi uneori (Ioan 2.23-25, 6.15). Dar câteodată a dificil să sesizăm diferența dintre a fi înțelepți în privința încrederii noastre și a fi excesiv de autoprotectori din cauza rănilor trecute sau a temerii. Dacă ne dăm seama că suntem reticenți să avem încredere în oricine în orice măsură, e înțelept să ne analizăm introspectiv și, dacă e necesar, să-I cerem lui Dumnezeu să vindece inima noastră rănită.
Biblia ne sfătuiește cu privire la încrederea în alții după ce am fost răniți. Încrederea în Dumnezeu e primul și cel mai important pas. Când știm că, indiferent ce ne fac oamenii, Dumnezeu va fi întotdeauna prezent, credincios și drept și demn de încredere, e mai ușor să facem față trădării sau dezamăgirii. Psalmul 118.6 spune: „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” Citirea Cuvântului lui Dumnezeu cu atenție la felul în care Își descrie credincioșia și faptul că e demn de încredere ne va fi de ajutor. Rugăciunea e un element esențial. Mai ales dacă simțim că Dumnezeu ne-a înșelat încrederea prin faptul că a permis să fim răniți, trebuie să ni se aducă aminte adevărul Lui și să fim mângâiați de dragostea Lui.
Al doilea pas după ce am fost răniți prin faptul că ne-am încrezut în alții este iertarea. Așa cum i-a spus Isus lui Petru, dacă un frate păcătuiește împotriva ta de șaptezeci și șapte de ori și vine să-și ceară iertare, trebuie să-l iertăm (Matei 18.21-22). Ideea nu este că nu trebuie să iertăm ofensa cu numărul șaptezeci și opt, ci că trebuie să fim oameni care caută să ierte în mod continuu. Dacă o persoană trădează în mod repetat încrederea noastră fără să se pocăiască, nu trebuie să continuăm să ne asociem cu acea persoană sau să i ne facem vulnerabili. Totuși, și în acest caz nu trebuie să păstrăm amărăciune sau să permitem ca acțiunile acelei persoane să ne împiedice relațiile cu alți oameni (Evrei 12.14-15). Dacă persoana se pocăiește cu adevărat – chiar și atunci când e implicată trădarea și exploatarea încrederii – trebuie să căutăm să iertăm pe deplin și chiar să urmărim restaurarea și reclădirea încrederii în timp. Ca parte din lecția Domnului Isus despre iertare, El a spus pilda despre un rob căruia i s-a iertat o datorie enormă, și apoi a ieșit și imediat a început să condamne și să fie crud cu un alt rob care avea la el o datorie măruntă. Acțiunile necruțătoare ale robului nemilostiv trebuie să ne aducă aminte de faptul că trebuie să iertăm. Dumnezeu ne-a iertat o datorie mult mai mare decât orice lucru pe care alți oameni ni l-ar putea datora (Matei 18.23-35).
În cele din urmă, merită să repetăm că, pe măsură ce învățăm să avem încredere în alții, trebuie să ne străduim în mod continuu să fim noi înșine de încredere. Lucrul acesta este bun și evlavios. Trebuie să fim un loc sigur pentru alții (Proverbele 3.29) și să păstrăm confidențialitatea (Proverbele 11.13). Trebuie să fim cunoscuți pentru onestitatea noastră (Proverbele 12.22) și disponibilitatea de a suferi împreună cu un prieten (Proverbele 17.17). Cu toții trecem prin perioade grele, și avem nevoie de prieteniile noastre și mai mult atunci când soarele nu strălucește. Uneori, cu toții ne dezamăgim unii pe alții. Dar trebuie întotdeauna să ne dăm silințele să „ne purtăm într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduindu-ne unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4.1-2).
English
Ce spune Biblia despre a avea încredere în alții?
