settings icon
share icon
Întrebare

Individualism versus colectivism – ce spune Biblia?

Răspuns


Individualismul poate fi definit ca fiind punerea intereselor individuale mai presus decât cele de grup. Ideea colectivismului este că nevoile grupului au întâietate față de cele ale fiecărui individ din el. Sunt culturi întregi care au o înclinație către una dintre aceste două filosofii; de exemplu Statele Unite în toată istoria a încurajat individualismul, în timp ce cultura din Coreea de Sud înclină mai mult spre colectivism. E una mai bună sau mai rea decât cealaltă, din punct de vedere biblic? Răspunsul nu e un simplu „Așa spune Domnul”. Adevărul e că Biblia dă exemplu și de individualism și de colectivism.

Individualismul pune accentul pe ceea ce e mai bun pentru „mine”, indiferent ce efect are acest lucru asupra „grupului”. Colectivismul pune accentul pe a face ceea ce e mai bine pentru „grup”, indiferent de efectele asupra indivizilor din cadrul grupului. Din perspectivă biblică, niciuna dintre aceste ideologii – când sunt puse pe de-a-ntregul în practică – nu sunt ceea ce intenționează Dumnezeu. La urma urmei, Dumnezeu i-a creeat pe oameni pentru interesul Lui (Isaia 43.7), nu pentru al lor sau pentru al altor persoane. Un accent pus după voia lui Dumnezeu ar fi înspre a face ceea ce e mai bun pentru Dumnezeu și Împărăția Sa (Matei 6.33a).

Sunt versete în Biblie care ilustrează colectivismul într-o anumită măsură. Profeția neintenționată a lui Caiafa că „este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod și să nu piară tot neamul” (Ioan 11.50) este un caz de gândire colectivistă. În Biserica Primară din Ierusalim, oamenii își puneau laolaltă resursele și le dădeau celor în nevoie, astfel încât nimeni să nu ducă lipsă de nimic (Fapte 2.44-45, 4.32-35). În 2 Corinteni 8.12-14, Pavel încurajează Biserica din Corint să dăruiască financiar pentru Biserica din Ierusalim, fiind „vorba de o potrivire” (versetul 14). Totuși, elementul-cheie care trebuie observat în aceste exemple este că oamenii au avut de ales în această chestiune. Dărnicia lor a fost absolut voluntară (Fapte 5.4). Nimeni nu a fost obligat să-și dea resursele pentru beneficiul grupului, ci ei au făcut acest lucru în mod voluntar, din dragoste pentru Domnul și pentru Biserică. Când o persoană a dat pentru beneficiul grupului, acea persoană a fost și ea binecuvântată (2 Corinteni 9.6-8). Principiul Împărăției conține unele elemente de colectivism, dar trece dincolo de el. Motivația noastră pentru a sluji Biserica nu e doar să beneficieze Biserica, ca colectiv; motivația noastră e că acest lucru Îi e plăcut lui Dumnezeu (Evrei 13.16).

Alte versete din Biblie ilustrează valoarea și semnificația individului. Într-una dintre pildele spuse de El, Isus pune în evidență importanța sporirii și a administrării bune a lucrurilor pe care ni le dă Dumnezeu, pentru că trebuie să dăm socoteală în mod individual (Luca 19.15). În Luca 15, Isus spune istorioara despre păstorul care și-a lăsat turma pentru a căuta un singur miel rătăcit și istorioara despre femeia care își întoarce casa pe dos să găsească o piesă de moștenire (vezi Luca 15.3-10). Ambele pilde ilustrează valoarea pe care o acordă Dumnezeu individului înaintea grupului. Totuși, așa cum am văzut și în cazul colectivismului, aceste exemple demonstrează ideea individualismului numai parțial. Dumnezeu consideră mai valoros individul față de grup uneori pentru că acest lucru Îi e plăcut și Îi aduce slavă. Când Dumnezeu e slăvit, toți beneficiază, și persoanele individuale și grupul – observă că în pildele din Luca 15, de fiecare dată când ceea ce a fost pierdut e găsit s-au bucurat cu toții (Luca 15.6, 9).

Dumnezeu prețuiește atât individul, cât și colectivul. Biblia nu susține realmente individualismul sau colectivismul ca fiind ideologia corectă. În schimb, ne oferă ceva cu totul diferit, ilustrat în descrierea Trupului lui Cristos din 1 Corinteni 12. Pavel ne spune că credincioșii individuali sunt ca părțile unui trup, fiecare își aduce aportul incredibil de important și de vital la succesul Trupului, pentru a funcționa așa cum trebuie (1 Corinteni 12.14, 27). Diferitele părți ale trupului funcționează numai atunci când fac parte din trupul ca întreg. Un deget mare poate face lucruri pe care nicio altă parte a corpului nu o poate face, dar numai când e conectat la mână! (Vezi 1 Corinteni 12.18-20.) La rândul lui, trupul ca întreg e un organism uimitor, dar numai când toate părțile lui sunt îngrijite în mod individual (vezi 1 Corinteni 12.25-26).

Dezbaterea cu privire la ce spune Biblia despre individualism versus colectivism va continua, fără îndoială. Cu toate acestea, putem învăța cu toții din cuvintele lui C.S. Lewis pe această temă, indiferent de poziția pe care o adoptăm: „Simt o dorință puternică să vă spun – și cred că și voi simțiți o dorință puternică să-mi spuneți – care dintre aceste două erori [individualismul sau colectivismul] este mai rea. Așa ne atacă diavolul. El trimite întotdeauna erorile în perechi – perechi de lucruri opuse. Și el ne îndeamnă întotdeauna să petrecem mult timp gândindu-ne care dintre ele este mai rea. Înțelegeți de ce, nu-i așa? El se bazează pe faptul că îți displace una dintre erori și astfel te atrage treptat în cea opusă ei. Să nu ne lăsăm înșelați. Trebuie să ne ținem privirile ațintite asupra țintei și să mergem drept printre cele două erori. Pe noi nu ne preocupă niciuna dintre ele.” (Mere Christianity [Creștinism pur și simplu, n.tr.], carea a IV-a, capitolul 6)

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Individualism versus colectivism – ce spune Biblia?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries