Întrebare
De ce îndreptățirea prin credință e o doctrină atât de importantă?
Răspuns
Învățătura îndreptățirii prin credință e ceea ce separă creștinismul biblic de toate celelalte sisteme de credință. În cadrul fiecărei religii și în unele ramuri ale așa-numitului „Creștinism", omul lucrează pentru a-și croi cale către Dumnezeu. Numai în cadrul creștinismului adevărat și biblic omul este salvat ca rezultat al harului, prin credință. Numai când ne întoarcem la Biblie vedem că îndreptățirea e prin credință, nu prin fapte.
Cuvântul îndreptățit înseamnă „pronunțat sau tratat ca fiind drept". Pentru creștin, îndreptățirea este acțiunea lui Dumnezeu prin care nu numai că iartă păcatele credinciosului, ci îi și atribuie neprihănirea lui Cristos. Biblia afirmă în câteva locuri că îndreptățirea vine numai prin credință (de exemplu în Romani 5.1, Galateni 3.24). Îndreptățirea nu e câștigată prin faptele noastre; în schimb, suntem acoperiți de neprihănirea lui Isus Cristos (Efeseni 2.8, Tit 3.5). Creștinul, fiind declarat neprihănit, e prin urmare eliberat de vinovăția păcatului.
Îndreptățirea e o lucrare încheiată a lui Dumnezeu și e instantanee, spre deosebire de sfințire, care e un proces continuu de creștere prin care devenim tot mai asemănători cu Cristos (faptul de „a fi salvat", cf. 1 Corinteni 1.18, 1 Tesaloniceni 5.23). Sfințirea are loc după îndreptățire.
Înțelegerea doctrinei îndreptățirii e importantă pentru creștin. În primul rând, tocmai cunoașterea îndreptățirii și a harului motivează faptele bune și creșterea spirituală; prin urmare, îndreptățirea duce la sfințire. De asemenea, faptul că îndreptățirea e o lucrare încheiată a lui Dumnezeu înseamnă că creștinii au siguranța mântuirii lor. În ochii lui Dumnezeu, credincioșii au neprihănirea necesară pentru a le garanta viața veșnică.
Odată ce un om este îndreptățit, nu mai are nevoie de nimic altceva pentru a dobândi intrare în cer. De vreme ce îndreptățirea vine prin credința în Cristos, pe baza lucrării Lui în locul nostru, faptele noastre sunt descalificate de la a fi mijloace pentru mântuire (Romani 3.28). Există sisteme religioase vaste cu teologii complexe care îi învață pe oameni doctrina falsă a îndreptățirii prin fapte. Dar ele prezintă ca învățătură „o altă Evanghelie – nu că ar exista o altă Evanghelie" (Galateni 1.6-7, NTLR).
Fără înțelegerea îndreptățirii numai prin credință nu putem percepe cu adevărat darul glorios al harului – „favoarea nemeritată" a lui Dumnezeu devine „meritată" în mintea noastră și începem să credem că ni se cuvine mântuirea. Doctrina îndreptățirii prin credință ne ajută să menținem „credincioșia față de Cristos" (2 Corinteni 11.3). Când ne ținem de îndreptățirea prin credință suntem păziți de a crede minciuna că putem câștiga cerul. Nu există ritual, nici sacrament, nici faptă care să ne poată face vrednici de neprihănirea lui Cristos. Numai prin harul Său, ca răspuns la credința noastră, Dumnezeu ne-a creditat sfințenia Fiului Său. Atât Vechiul, cât și Noul Testament spun: „Cel neprihănit va trăi prin credință." (Habacuc 2.4, Romani 1.17, Galateni 3.11, Evrei 10.38)
English
De ce îndreptățirea prin credință e o doctrină atât de importantă?
