Întrebare
De ce adevărul învierii în trup a lui Isus e atât de important?
Răspuns
Învierea în trup a lui Isus este cel mai important eveniment din istorie, oferind dovezi incontestabile că Isus este cine a spus că este – Fiul lui Dumnezeu. Învierea a fost nu numai validarea supremă a divinității Sale, ci și o validare a Scripturilor, care au prevestit venirea și învierea Lui. Mai mult, a dovedit afirmațiile lui Cristos că va învia în a treia zi (Ioan 2.19-21, Marcu 8.31, 9.31, 10.34). Dacă trupul lui Cristos nu ar fi fost înviat, nu am fi avut speranță că și al nostru va fi (1 Corinteni 15.13, 16). În realitate, fără învierea în trup a lui Cristos nu avem Salvator, mântuire și nici speranța vieții veșnice. Așa cum a spus apostolul Pavel, credința noastră ar fi „zadarnică" și puterea dătătoare de viață a Evangheliei ar fi cu totul eliminată.
Pentru că destinul nostru etern depinde de adevărul acestui eveniment istoric, învierea a fost ținta celor mai mari atacuri ale lui Satan împotriva Bisericii. În consecință, istoricitatea învierii în trup a lui Cristos a fost examinată și investigată din fiecare unghi și studiată la nesfârșit de nenumărați erudiți, teologi, profesori și alții, de-a lungul secolelor. Și chiar dacă au fost postulate o serie de teorii care încearcă să conteste acest eveniment decisiv, nu există nicio dovadă istorică credibilă care să valideze orice altceva decât învierea Lui trupească literală. Pe de altă parte, dovada clară și convingătoare a învierii în trup a lui Isus Cristos e copleșitoare.
Cu toate acestea, începând de la creștinii din Corintul antic și până la mulți din zilele noastre, continuă să existe înțelegeri greșite legate de anumite aspecte ale învierii Mântuitorului nostru. De ce, întreabă unii, e important că trupul lui Cristos a fost înviat? Nu putea învierea Lui să fie doar spirituală? De ce și în ce fel învierea lui Isus Cristos garantează învierea trupească a credincioșilor? Trupul nostru înviat va fi la fel ca cel pământesc? Dacă nu, cum va fi acesta? Răspunsurile la aceste întrebări se găsesc în capitolul cincisprezece al primei scrisori a lui Pavel către Biserica din Corint, o biserică pe care a înființat-o cu câțiva ani mai înainte, în timpul celei de-a doua călătorii misionare a lui.
Pe lângă numărul în creștere al partidelor din sânul tinerei Biserici din Corint, exista o neînțelegere larg răspândită privitoare la anumite doctrine-cheie creștine, inclusiv cea despre înviere. Cu toate că mulți dintre corinteni au acceptat că Cristos a fost înviat (1 Corinteni 15.1, 11), le era dificil să creadă că alții ar putea sau vor fi înviați. Influența continuă a filosofiei gnostice, care susținea că orice lucru spiritual e bun, în timp ce orice lucru fizic, cum e și corpul nostru, e rău în sine, era în esență responsabilă de confuzia lor cu privire la propria înviere. Ideea unui cadavru respingător care să fie înviat pentru veșnicie era, prin urmare, întâmpinată cu puternică opoziție de către unii și cu siguranță de către filosofii greci din acele zile (Fapte 17.32).
Cu toate acestea, majoritatea corintenilor au înțeles că învierea lui Cristos a fost trupească, nu spirituală. La urma urmei, înviere înseamnă „o ridicare din morți"; ceva vine înapoi la viață. Au înțeles că toate sufletele sunt nemuritoare și la moarte merg imediat să fie cu Domnul (2 Corinteni 5.8). Așadar, o înviere „spirituală" nu ar avea niciun înțeles, de vreme ce duhul nu moare și, prin urmare, nu poate fi înviat. Mai mult, știau că Scriptura, la fel ca Cristos Însuși, afirma că trupul Lui va învia din nou a treia zi. Scriptura arăta, de asemenea, că trupul lui Cristos nu va vedea putrezirea (Psalmul 16.10, Fapte 2.27), o prevedere care nu avea rost dacă trupul Lui nu a fost înviat. În cele din urmă, Cristos le-a spus în mod accentuat ucenicilor că trupul Lui este cel înviat: „Un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu." (Luca 24.39)
Din nou, totuși, preocuparea corintenilor era față de învierea personală. În consecință, Pavel a încercat să-i convingă pe corinteni că datorită faptului că Cristos a înviat din morți, și ei vor învia din morți într-o zi, și că cele două învieri – cea a lui Cristos și a noastră – rămân sau nu valide împreună, pentru că „dacă nu este o înviere a morților, nici Cristos n-a înviat" (1 Corinteni 15.13).
„Dar acum, Cristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Cristos." (1 Corinteni 15.20-22)
Când Isus Cristos a fost înviat, a devenit „pârga" tuturor celor care vor fi înviați (vezi și Coloseni 1.18). Israeliții nu puteau recolta în întregime culturile până când nu aduceau o mostră reprezentativă (întâile roade) la preoți, ca o ofrandă Domnului (Leviticul 23.10) Despre acest lucru vorbește Pavel în 1 Corinteni 15.20-22; învierea lui Cristos a reprezentat „întâile roade" ale „recoltei" învierii celor credincioși decedați. Limbajul „întâilor roade" folosit de Pavel indică ceva care va urma, și acel ceva vor fi urmașii Lui – restul „recoltei". În acest fel învierea lui Cristos o garantează pe a noastră. De fapt, învierea Lui face necesară învierea noastră.
Și pentru a le risipi îngrijorările privitoare la conectarea duhului cu ceea ce era considerat a fi un trup de nedorit, Pavel le-a explicat cum este natura trupului nostru înviat și cum se va deosebi de trupul pământesc. Pavel a asemănat trupul nostru pământesc decedat cu o „sămânță", și Dumnezeu în cele din urmă ne va face parte de un alt trup (1 Corinteni 37-38), care va fi ca trupul înviat al lui Cristos (1 Corinteni 15.49, Filipeni 3.21). Într-adevăr, la fel cum s-a întâmplat cu Domnul nostru, trupul nostru care acum e supus degradării, pradă dizgrației, slab și natural într-o zi va fi înviat într-un trup nesupus degradării, glorios, puternic și spiritual (1 Corinteni 15.42-44). Trupul nostru spiritual va fi perfect echipat pentru trăirea cerească, supranaturală.
English
De ce adevărul învierii în trup a lui Isus e atât de important?
