Întrebare
A fost Iona într-adevăr înghițit de o balenă?
Răspuns
Istoria lui Iona e povestea uimitoare a unui profet neascultător care, după ce a fost înghițit de o balenă (sau un „pește mare" – vezi mai jos) și vărsat pe țărm, fără tragere de inimă a condus nelegiuita cetate Ninive la pocăință. Relatarea biblică e criticată adesea de sceptici, datorită conținutului ei miraculos. Miracolele includ:
• O furtună mediteraneană, stârnită și disipată de Dumnezeu (1.4-16).
• Un pește imens, destinat de Dumnezeu să-l înghită pe profet după ce a fost aruncat în mare de echipajul de pe corabia pe care se afla (1.17).
• Supraviețuirea lui Iona în burta peștelui timp de trei zile și trei nopți, sau învierea lui din morți după ce a fost vărsat pe țărm, în funcție de cum interpretezi textul (1.17).
• Peștele care l-a vărsat pe Iona pe țărm la porunca lui Dumnezeu (2.10).
• Un curcubete, destinat de Dumnezeu să crească repede, pentru a-i face umbră lui Iona (4.6).
• Un vierme, destinat de Dumnezeu să atace și să provoace uscarea umbrarului din curcubete (4.7).
• Un vânt arzător, stârnit de Dumnezeu să-i producă disconfort lui Iona (4.8).
Criticii găsesc, de asemenea, greu de crezut pocăința cetății Ninive (3.4-9), deși tehnic nu e un miracol. De fapt, pocăința cetății Ninive are deplin înțeles având în vedere sosirea în condiții extraordinare a lui Iona pe țărmul Mării Mediterane și preponderența închinării la Dagon în acea zonă anume din lumea antică. Dagon era un zeu-pește care se bucura de popularitate în rândul panteonului Mesopotamiei și celui al coastei de est a Mediteranei. E menționat de câteva ori în Biblie în legătură cu filistenii (Judecătorii 16.23-24, 1 Samuel 5.1-7, 1 Cronici 10.8-12). Imagini cu Dagon au fost găsite în palate și temple în Ninive și în toată regiunea. În unele cazuri, era reprezentat de un om care purta un pește. În altele era parte om, parte pește – un fel de variantă masculină a sirenei.
Cât despre succesul lui Iona în Ninive, orientalistul Henry Clay Trumbull a făcut o observație validă când a scris: „Ce introducere mai bună, ca mesager divin trimis în Ninive, putea avea Iona, decât să fie vărsat din gura unui pește mare, în prezența martorilor, și anume pe coasta Feniciei, unde zeul-pește era un obiect favorit de închinare? Un astfel de incident ar fi stârnit inevitabil natura volatilă a observatorilor orientali, astfel că o mulțime ar fi fost gata să urmeze ceea ce părea să fie noul avatar al zeului-pește, proclamând povestea ieșirii lui din mare, în timp ce se îndrepta în misiunea lui spre cetatea unde zeul-pește își avea centrul închinării." (H. Clay Trumbull, „Jonah in Nineveh", Journal of Biblical Literature, Vol. 2, No. 1, 1892, p. 56)
Unii erudiți au speculat că apariția lui Iona, fără îndoială albit de acțiunea acizilor gastrici ai peștelui, ar fi fost de mare ajutor pentru cauza lui. Dacă așa stau lucrurile, ninivenii ar fi fost salutați de un om ale cărui piele, păr și haine au fost înălbite fantomatic – un om însoțit de o mulțime de urmăritori frenetici, dintre care mulți ar fi pretins că l-au văzut când a fost vărsat pe țărm de un pește mare (plus orice alte exagerări colorate ar mai fi adăugat).
Iona trebuia numai să cauzeze suficientă agitație care să-i câștige admiterea în fața împăratului care, după ce crede mesajul iminentei osânde pentru el însuși, are puterea să proclame o zi de post și pocăință pentru toată cetatea. Potrivit narațiunii biblice, exact asta s-a întâmplat (Iona 3.6-9). Așadar, vedem că, având în vedere faptul că Iona a fost scuipat pe țărm de un pește mare, pocăința cetății Ninive urmează dintr-o progresie foarte logică.
În ceea ce privește experiența acvatică a lui Iona (care e punctul central al istorisirii), cu toate că nu există dovezi istorice concludente că Iona a fost cândva înghițit de un pește și a supraviețuit încât să povestească acest lucru, există anumite dovezi coroborante care stârnesc atenția. În secolul III î.Cr., un preot/istoric babilonian numit Berosus a scris despre o creatură mitică numită Oannes care, potrivit lui Berosus, a ieșit din mare să le dea oamenilor înțelepciune divină. Erudiții în general identifică acest misterios pește-om ca fiind un avatar al zeului babilonian al apelor Ea (cunoscut și ca Enki). Lucrul interesant cu privire la relatarea lui Berosus este numele pe care l-a folosit: Oannes.
Berosus a scris în limba greacă în perioada elenistică. Oannes înseamnă o singură literă îndepărtată din numele grecesc Ioannes. Ioannes se întâmplă să fie unul dintre cele două nume grecești folosite interschimbabil în tot Noul Testament în limba greacă pentru a reprezenta numele evreiesc Yonah (Iona), care la rândul lui pare să fie o poreclă pentru Yohanan (de unde vine numele de Ioan). (Vezi Ioan 1.42, 21.15 și Matei 16.17.) În mod contrar, atât Ioannes, cât și Ionas (celelalte cuvinte grecești pentru Iona folosite în Noul Testament) sunt folosite interschimbabil pentru a reprezenta numele evreiesc Yohanan în Septuaginta greacă, traducerea în limba greacă a Vechiului Testament evreiesc. Compară 2 Împărați 25.23 și 1 Cronici 3.24 din Septuaginta cu pasajele similare din Vechiul Testament evreiesc.
În privința literei lipsa „I" din Ioannes, potrivit profesorului Trumbull, care pretinde că și-a verificat informația cu renumitul asiriolog dr. Herman V. Hilprecht înainte să scrie propriul articol pe acest subiect: „În inscripțiile asiriene, J din cuvintele străine devine I sau dispare cu totul; prin urmare, Joannes, reprezentantul grecesc al lui Iona, în limba asiriană va apărea fie ca Ioannes, fie ca Oannes." (Trumbull, ibid. p. 58)
Ninive era o cetate asiriană. Ce înseamnă acest lucru în esență este că Berosus a scris despre un pește-om numit Iona care a ieșit din mare să le dea oamenilor înțelepciune divină – o remarcabilă coroborare a relatării evreiești.
Berosus a pretins că s-a bazat pe sursele oficiale babiloniene pentru informații. Ninive a fost cucerită de babilonieni sub împăratul Nabopolassar în 612 î.Cr., cu mai bine de 300 de ani înainte de Berosus. E posibil de conceput, deși speculativ, că această consemnare a succesului lui Iona în Ninive a fost păstrată în scrierile lui Berosus. Dacă lucrurile stau așa, se pare că Iona a fost zeificat și mitologizat vreme de trei secole, mai întâi de către asirieni, care fără îndoială l-au asociat cu zeul lor pește Dagon, și apoi de către babilonieni, care se pare că l-au hibridizat cu propriul lor zeu al apelor, Ea.
Pe lângă relatarea lui Berosus, Iona apare și în alt loc în cronicile lui Israel ca fiind profetul care a prevestit succesul militar al lui Ieroboam al III-lea împotriva Siriei, în secolul VIII î.Cr. (2 Împărați 14.25). Iona se spune că este fiul lui Amitai (cf. Iona 1.1), din orașul Gat-Hefer din Galileea Inferioară. Flavius Iosephus reiterează aceste detalii în lucrarea sa Antiquities of Jews (capitolul 10, paragraful 2). Iona nu a fost un personaj imaginar inventat pentru a juca rolul unui profet neascultător, înghițit de un pește. El a fost parte din istoria profetică a lui Israel.
Cât despre cetatea Ninive, aceasta a fost descoperită în secolul XIX, după mai bine de 2.500 de ani de obscuritate. Acum se crede că a fost cea mai mare cetate din lume în momentul distrugerii ei (vezi Tertius Chandler Four, Thousand Years of Urban Growth: An Historical Census). Potrivit lui Sir Austen Henry Layard, care a consemnat redescoperirea cetății Ninive în lucrarea lui clasică Discoveries at Nineveh, circumferința marii cetăți Ninive era „exact cât o călătorie de trei zile", așa cum se spune în Iona 3.3 (Austen Henry Layard, A Popular Account of Discoveries at Nineveh, J.C. Derby: New York, 1854, p. 314). Înaintea descoperirii cetății, scepticii luau în derâdere posibilitatea ca o astfel de cetate mare să fi existat în lumea antică. De altfel, scepticii au negat existența cetății Ninive cu totul. Descoperirea ei la mijlocul anilor 1800 s-a dovedit a fi o remarcabilă dovadă în favoarea Bibliei, care o menționează cu numele de 18 ori și dedică două cărți (Iona și Naum) soartei ei.
E interesant de observat locul în care a fost descoperită cetatea pierdută Ninive. A fost găsită îngropată sub două movile, în vecinătatea orașului Mosul, în Iraqul zilelor noastre. Aceste movile sunt cunoscute după numele lor locale, Kuyunjik și Nabi Yunus. Nabi Yunus se întâmplă să fie numele arab pentru „Profetul Iona". Cetatea pierdută Ninive a fost găsită îngropată sub o movilă antică numită după profetul Iona.
În privința balenei, Biblia nu specifică efectiv ce fel de animal marin l-a înghițit pe Iona. Majoritatea oamenilor presupun că a fost un cașalot (cunoscut și sub numele de balena cu spermanțet). Putea foarte bine să fi fost un rechin alb. Sintagma folosită în Vechiul Testament, gadowl dag, înseamnă literalmente „pește mare". Cuvântul grecesc folosit în Noul Testament e këtos, care înseamnă pur și simplu „creatură marină". Există cel puțin două specii de viețuitoare marine mediteraneene despre care se știe că pot înghiți un om întreg. Acestea sunt cașalotul și rechinul alb. Ambele creaturi sunt cunoscute ca prădători în apele Mediteranei și marinarii de pe Mediterana le cunoșteau din vremea Antichității. Aristotel descrie ambele specii în cartea lui din secolul IV î.Cr. Historia Animalium.
Așadar acum avem trei dintre cele patru elemente majore: Iona, Ninive și peștele mâncător de oameni. Rămâne doar al patrulea element major: Dumnezeu. Scepticii batjocoresc miracolele descrise în cartea Iona ca și când nu există mecanisme prin care astfel de evenimente să se poată întâmpla. Aceasta e prejudecata lor. Totuși, noi suntem înclinați să credem că există Cineva care e capabil să mânuiască fenomenele naturale în astfel de moduri supranaturale. Credem că El este Creatorul tărâmului natural și, prin urmare, nu e limitat de el. Îl numim Dumnezeu, și credem că l-a trimis pe Iona la Ninive să stârnească pocăința lor.
Dumnezeu S-a făcut cunoscut de-a lungul istoriei în multe moduri diverse, mai ales prin întruparea Sa în Persoana lui Isus Cristos. Nu numai că Isus ne dă motivul să credem că există Cineva care poate înfăptui miracole, ci ne și face încrezători că astfel de evenimente într-adevăr s-au întâmplat.
Isus a vorbit despre încercarea lui Iona ca despre un eveniment istoric real. L-a folosit ca o metaforă tipologică pentru propria Sa crucificare și înviere, un eveniment miraculos în sine. Matei L-a citat pe Isus spunând: „Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului. Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona." (Matei 12.40-41, cf. Luca 11.29-30, 32)
Dovezile sunt de așa natură încât orice creștin să poată avea încredere să creadă și orice sceptic să se gândească de două ori înainte de a spune că Iona e un basm.
English
A fost Iona într-adevăr înghițit de o balenă?
