Întrebare
Sunt Israel și Biserica același lucru? Mai are Dumnezeu un plan cu Israelul?
Răspuns
Acest subiect este unul dintre cele mai controversate din Biserica zilelor noastre, pentru că are implicații semnificative cu privire la felul în care interpretăm Scriptura, în special în ceea ce privește vremurile sfârșitului. Și mai important e că are o semnificație însemnată prin faptul că afectează felul în care înțelegem natura și caracterul lui Dumnezeu.
Romani 11.16-36 consemnează ilustrația măslinului. Acest pasaj vorbește despre Israel (ramurile „naturale") ca fiind tăiat din măslin și Biserica (ramurile sau lăstarii „sălbatici") fiind altoită în măslin. Pentru că Israelul este numit ramuri și la fel și Biserica, reiese că niciun grup nu este „copacul întreg", ca să zicem așa, ci copacul întreg reprezintă lucrarea lui Dumnezeu cu omenirea ca un întreg. Prin urmare, programul lui Dumnezeu cu Israelul și programul lui Dumnezeu cu Biserica sunt parte din ducerea la îndeplinire a scopului Său între oameni în general. Bineînțeles că acest lucru nu vrea să însemne că aceste programe în sine sunt de mică importanță. Așa cum au observat mulți comentatori, în Biblie se acordă mai mult spațiu programului lui Dumnezeu cu Israelul și cu Biserica decât oricărei alte lucrări a lui Dumnezeu!
În Genesa 12, Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va fi tatăl unei mari națiuni (evreii), că evreii vor avea în posesie un pământ, că națiunea va fi binecuvântată mai presus de toate celelalte națiuni și că toate celelalte națiuni vor fi binecuvântate din Israel. Așadar, de la început Dumnezeu a arătat faptul că Israelul va fi poporul Lui ales de pe pământ, dar că binecuvântarea Lui nu va fi limitată exclusiv la ei. Galateni 3.14 identifică natura binecuvântării care va veni asupra tuturor celorlalte națiuni: „... pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Cristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit." Toate națiunile pământului au fost binecuvântate prin Israel, din care a venit Mântuitorul lumii.
Planul de mântuire al lui Dumnezeu e clădit pe lucrarea terminată a lui Isus Cristos, un urmaș al lui David și al lui Avraam. Însă moartea lui Cristos pe cruce e suficientă pentru păcatele întregii lumi, nu doar ale evreilor! Galateni 3.6-8 afirmă: „Tot așa și «Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire». Înțelegeți și voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.»" În cele din urmă, Galateni 3.29 spune: „Așa că cei ce se bizuie pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios." Cu alte cuvinte, în Cristos, credincioșii sunt socotiți neprihăniți prin credință în același fel în care a fost socotit Avraam (Galateni 3.6-8). Dacă suntem în Cristos, suntem părtași binecuvântării lui Israel și a tuturor națiunilor în lucrarea de răscumpărare a lui Cristos. Credincioșii devin urmașii spirituali ai lui Avraam. Credincioșii nu devin evrei în mod fizic, însă se pot bucura de același fel de binecuvântări și privilegii ca evreii.
Acum acest lucru nu contrazice și nu anulează revelația dată în Vechiul Testament. Promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt încă valide și relația lui Dumnezeu cu Israelul ca popor ales arată înspre lucrarea lui Cristos ca Răscumpărător al întregii lumi. Legea Mozaică e încă obligatorie pentru toți evreii care încă nu L-au acceptat pe Cristos ca Mesia al lor. Isus a făcut ceea ce ei nu puteau face – să împlinească Legea în toate detaliile ei (Matei 5.17). Ca credincioși ai Noului Testament, nu mai suntem sub blestemul Legii (Galateni 3.13), pentru că Cristos a luat asupra Lui pe cruce acel blestem. Legea a slujit două scopuri: să arate păcatul și incapacitatea omenirii (prin propriul merit) de a face ceva în privința aceasta și să arate înspre Cristos, care împlinește Legea. Moartea Lui pe cruce satisface pe deplin cerința dreaptă a lui Dumnezeu de perfecțiune.
Promisiunile necondiționate ale lui Dumnezeu nu sunt invalidate de necredincioșia omului. Nimic din ceea ce facem nu-L surprinde vreodată pe Dumnezeu și El nu are nevoie să-Și ajusteze planurile în funcție de cum ne comportăm. Nu, Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile – trecute, prezente și viitoare – și ceea ce a hotărât mai dinainte atât pentru Israel, cât și pentru Biserică se va împlini, indiferent de împrejurări. Romani 3.3-4 explică faptul că necredința Israelului nu va anula promisiunile Lui în privința lor: „Și ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredința lor va nimici ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși, după cum este scris: «Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale și să ieși biruitor când vei fi judecat.»"
Promisiunile făcute lui Israel vor continua să fie ținute în viitor. Putem fi siguri că tot ceea ce Dumnezeu a spus este adevărat și se va întâmpla, datorită caracterului și a consecvenței Lui. Biserica nu-l înlocuiește pe Israel și nu trebuie să se aștepte la o împlinire simbolică a promisiunilor vechiului legământ. Când citești Scriptura, Israelul și Biserica trebuie să fie considerate separate.
English
Sunt Israel și Biserica același lucru? Mai are Dumnezeu un plan cu Israelul?
