Întrebare
Care este istorisirea Noului Testament?
Răspuns
La patru sute de ani de când Dumnezeu i-a vorbit prorocului Maleahi, Dumnezeu a vorbit din nou. Masajul a fost că profeția din Maleahi 3.1 urma să fie curând împlinită, că un profet urma să pregătească calea pentru Domnul. Mesia era pe cale să sosească.
Profetul a fost numit Ioan. Mesia a fost numit Isus, născut dintr-o fecioară numită Maria. Isus a crescut ca un evreu practicant. Când avea în jur de treizeci de ani, Și-a început lucrarea publică în Israel. Ioan predica despre Împărăția Mesianică pe cale să vină și îi boteza pe cei care credeau mesajul lui și se pocăiau de păcatele lor. Când Isus a venit să fie botezat, Dumnezeu a vorbit audibil și Duhul Sfânt a venit în mod vizibil peste Isus, confirmându-L ca Mesia cel promis. De atunci încolo, lucrarea lui Ioan s-a diminuat, fiindu-i îndeplinit scopul de a-L prezenta pe Cristos lumii (Matei 3).
Isus a chemat doisprezece ucenici din diferite domenii ale vieții, i-a împuternicit pentru slujire și a început să-i instruiască. Pe măsură ce Isus călătorea și predica, îi vindeca pe cei bolnavi și înfăptuia multe alte miracole care îi certificau mesajul. Lucrarea timpurie a lui Isus a văzut o creștere extraordinară. Mulțimi mari, uimite de minuni și de învățăturile Lui, Îl urmau oriunde mergea (Luca 9.1, Matei 19.2).
Totuși, nu toți au fost încântați de Isus. Conducătorii politici și religioși ai comunității evreiești au fost ofensați de învățătura lui Isus că regulile și tradițiile lor nu erau calea spre mântuire. L-au confruntat pe Isus de multe ori, și Isus le spunea în mod deschis că sunt ipocriți. Fariseii au văzut minunile lui Isus, dar le-au atribuit lucrării Celui rău, în loc să-I dea glorie lui Dumnezeu (Matei 12.24, 15.3, Matei 23).
Mulțimile care Îl urmau pe Isus s-au rărit, pe măsură ce a devenit evident că Isus nu avea deloc intenția de a Se face pe Sine Însuși Împărat sau de a răsturna opresiunea romană. Ioan a fost arestat și în cele din urmă executat în închisoare. Isus a început să-Și concentreze mai mult atenția asupra celor doisprezece ucenici ai Săi, dintre care majoritatea recunoșteau că este Fiul lui Dumnezeu. Numai unul nu credea; numele lui era Iuda, și acesta a început în mod activ să caute o cale de a-L trăda pe Isus autorităților (Ioan 6.66, Matei 16.16, 26.16).
În ultima Lui călătorie la Ierusalim, Isus a sărbătorit Paștele împreună cu ucenicii Săi. În acea noapte, într-un timp de rugăciune, Iuda a condus o mulțime înarmată la Isus. Isus a fost arestat și târât printr-o serie de simulacre de procese. A fost condamnat la moarte prin răstignire de către guvernatorul roman, care totuși a admis că Isus e un Om nevinovat. Isus a fost răstignit. În momentul morții Sale, a avut loc un mare cutremur de pământ. Trupul lui Isus a fost luat de pe cruce și depus în grabă într-un mormânt din apropiere (Luca 22.14-23, 39-53, Marcu 15.15, 25, Matei 27.51, Ioan 19.42).
În a treia zi de la moartea lui Isus, mormântul Lui a fost găsit gol și îngerii au anunțat că înviase. Isus a apărut în trup înaintea ucenicilor Săi și a petrecut timp cu ei în timpul următoarelor patruzeci de zile. La finalul acelui timp, Isus i-a mandatat pe apostoli și S-a înălțat la cer în timp ce aceștia priveau (Luca 24.6, 24, Ioan 21.1, 14, Faptele Apostolilor 1.3-9).
La zece zile de la înălțarea lui Isus la cer, aproximativ 120 de ucenici erau adunați la Ierusalim, rugându-se și așteptându-L pe Duhul Sfânt care Isus promisese că va veni. În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt i-a umplut pe ucenici, dându-le capacitatea de a vorbi în limbi pe care nu le învățaseră niciodată. Petru și alții au predicat pe străzile Ierusalimului și 3.000 de oameni au crezut mesajul că Domnul Isus murise și înviase. Cei care au crezut au fost botezați în Numele lui Isus. Biserica a început (Fapte 2).
Biserica din Ierusalim a continuat să crească și apostolii au înfăptuit miracole și îi învățau pe oameni cu mare putere. Însă noii credincioși curând au întâmpinat persecuție, condusă de un fariseu tânăr pe nume Saul. Mulți credincioși au trebuit să părăsească Ierusalimul, și în drumul lor, au răspândit Vestea bună a lui Isus în alte orașe. Întâlnirile de credincioși au început să răsară în alte comunități (Fapte 2.43, 8.1, 4).
Unul dintre locurile care au primit Evanghelia a fost Samaria. Biserica din Ierusalim i-au trimis pe Petru și pe Ioan în Samaria să verifice rapoartele pe care le auziseră despre o biserică de acolo. Când Petru și Ioan au sosit, au fost martori la coborârea Duhului Sfânt asupra samaritenilor în același fel în care S-a coborât asupra lor. Fără îndoială, Biserica se răspândise până în Samaria. Curând după aceea, Petru a asistat la coborârea Duhului Sfânt asupra unui centurion roman și a casei lui; așadar, Biserica se răspândea și la neamuri (Fapte 8.14-17, 10.27-48).
Iacov, unul dintre cei doisprezece ucenici, a fost martirizat la Ierusalim. Saul avea planuri să-și întindă mânia asupra creștinilor din Damasc, dar pe drum Isus i S-a arătat într-o vedenie. Fostul persecutor al Bisericii a fost transformat într-un predicator înflăcărat al lui Cristos. După câțiva ani, Saul/Pavel a devenit învățător în Biserica din Antiohia. În timp ce se afla acolo, el și Barnaba au fost aleși de Duhul Sfânt să devină primii „misionari externi" ai lumii, și au plecat în Cipru și Asia Mică. Pavel și Barnaba au suferit multă persecuție și dificultăți în călătoria lor, dar mulți oameni au fost mântuiți – inclusiv un tânăr numit Timotei – și au fost întemeiate biserici (Fapte 9.1-22, 12.1-2, 13-14).
În acest timp în Ierusalim s-a ridicat o întrebare privitoare la primirea neamurilor în Biserică. Trebuia să li se dea creștinilor dintre neamuri (foști păgâni) un statut egal cu al evreilor creștini, care ținuseră Legea toată viața? Și mai specific, trebuie ca creștinii dintre neamuri să fie tăiați împrejur pentru a putea fi mântuiți? Un conciliu s-a reunit în Ierusalim, să dezbată această întrebare. Petru și Pavel au depus amândoi mărturie despre felul în care Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt credincioșilor dintre neamuri, fără ritul tăierii împrejur. Hotărârea conciliului a fost că mântuirea e prin har, prin credință, și că tăierea împrejur nu este necesară pentru mântuire (Fapte 15.1-31).
Pavel a plecat într-o altă călătorie misionară, însoțit de această dată de Sila. Pe drum, li s-a alăturat Timotei, precum și un doctor numit Luca. La porunca Duhului Sfânt, Pavel și grupul lui au părăsit Asia Mică și au călătorit spre Grecia, unde și mai multe biserici au fost întemeiate în Filipi, Tesalonic, Corint, Efes și alte orașe. Mai târziu, Pavel a plecat într-o a treia călătorie misionară. Metoda lui de operare era aproape întotdeauna aceeași – predica mai întâi în sinagoga din oraș, prezentându-le evanghelia evreilor din fiecare comunitate. De obicei, era respins în sinagogi, și atunci ducea în schimb mesajul la neamuri (Fapte 15.40-21.17).
Cu toate avertizările prietenilor, Pavel a întreprins o călătorie la Ierusalim. Acolo a fost atacat de o mulțime hotărâtă să-l omoare. A fost salvat de un tribun roman și ținut în custodie protectivă în cazarmă. Pavel a stat în fața judecății Sanhedrinului în Ierusalim, însă curtea a erupt în haos, și Pavel a fost luat la Cezareea pentru a fi judecat de un judecător roman. După câțiva ani petrecuți în Cezareea, Pavel a făcut apel la Cezar, după cum era dreptul lui în legea romană (Fapte 21.12, 27-36, Fapte 23.1-25.12).
Pavel a fost dus la Roma ca prizonier pe o corabie, și Luca l-a însoțit. Pe drum, o furtună puternică a făcut corabia să naufragieze, însă toți cei de la bord au ajuns teferi pe insula Malta. Acolo, Pavel a înfăptuit minuni și a atras atenția guvernatorului insulei. Din nou, Evanghelia s-a răspândit (Fapte 27.1-28.10).
Când au sosit în Roma, Pavel a fost plasat sub arest la domiciliu. Prietenii lui îl puteau vizita, și avea o anumită măsură de libertate de a-i învăța pe oameni. Unele dintre gărzile romane s-au convertit, și chiar unii din casa Cezarului au crezut în Isus (Fapte 28.16, 30-31, Filipeni 4.22).
În timp ce Pavel era ținut prizonier în Roma, lucrarea lui Dumnezeu a continuat să se desfășoare în lumea mediterană. Timotei a lucrat în Efes; Tit a supravegheat lucrarea din Creta; Apolo a slujit în Corint; Petru, posibil, a mers la Roma (1 Timotei 1.3, Tit 1.5, Fapte 19.1, 1 Petru 5.13).
Majoritatea apostolilor au fost martirizați pentru credința lor în Isus Cristos. Ultimul apostol a fost Ioan, care, bătrân fiind, a fost exilat în insula Patmos. Acolo a primit de la Domnul Isus mesaje pentru biserici și o vedenie cu privire la timpurile din urmă, pe care a consemnat-o în cartea Apocalipsa (Apocalisa 1.9, 4, 19).
English
Care este istorisirea Noului Testament?
