Întrebare
Cine se „joacă de-a Dumnezeu” în mod real – doctorul care eutanasiază un pacient aflat pe moarte sau doctorul care extinde viața unui pacient aflat în boală terminală?
Răspuns
Întrebarea aduce la suprafață unele considerente ascunse implicate în luarea deciziilor cu privire la finalul vieții. Primul considerent pentru mulți oameni e dacă viața poate avea „semnificație” după un anumit prag de suferință sau după pierderea funcțiilor vitale. O problemă în evaluarea unei astfel de „semnificații” este natura adesea subiectivă a procesului luării unei decizii.
Un considerent mai profund este voia lui Dumnezeu, Dătătorul vieții și Dătătorul înțelepciunii – înțelepciune care e extrem de necesară în suferința vieții (Psalmul 27.11, 90.12). Dumnezeu e Cel care dă vieții scop și sens până în momentul morții. Fiind un dar din partea lui Dumnezeu, viața trebuie păstrată. Dumnezeu Însuși e suveran peste momentul și maniera morții. Un doctor care administrează un tratament care salvează viața nu „se joacă de-a Dumnezeu”, ci onorează darul lui Dumnezeu.
Valorile conflictuale în luarea deciziilor cu privire la finalul vieții se poziționează la două extreme. La un capăt al spectrului sunt cei care promovează eutanasia sau uciderea din milă: suferința e rea și, prin urmare, trebuie încheiată – prin uciderea celui care suferă, dacă e necesar. La celălalt capăt al spectrului sunt cei care consideră viața sacră, trebuind prelungită cu orice preț, folosind tehnologia care ne stă la dispoziție.
Problema cu primul punct de vedere, pe lângă faptul că eutanasia e omor, e că Scriptura nu ne îndeamnă niciunde să evităm suferința cu orice preț. De altfel, credincioșii sunt chemați să sufere la fel ca Cristos, pentru a împlini scopurile Lui drepte și de răscumpărare în noi (1 Petru 2.20-25, 3.8-18, 4.12-19). Adesea, numai după ce cineva a fost deziluzionat de suferință și pierdere semnificative face inventarul lucrurilor care sunt cu adevărat semnificative și apoi poate progresa în promovarea scopurilor lui Dumnezeu.
Complicația inerentă celuilalt punct de vedere este definiția „vieții”. Când se încheie viața cu adevărat? Ilustrația clasică este așa-numita stare continuu vegetativă în care o persoană poate trăi mulți ani, fiind pur și simplu hrănită și hidratată. Mulți presupun că astfel de pacienți nu au conștiență cognitivă și, prin urmare, nu au deloc „viață”. Neurologii măsoară răspunsul pacientului la anumiți stimuli neurologici, în încercarea de a-i informa pe cei care iau decizii. Totuși, alți credincioși cred că, dacă o persoană aflată într-o astfel de stare are bătăi de inimă, atunci există speranță și viața trebuie păstrată, chiar dacă numai prin aparate.
Cel mai bun răspuns se află probabil undeva între cele două puncte de vedere. Creștinul va încerca să păstreze viața, dar există o diferență între a păstra viața și a prelungi moartea. Menținerea artificială a unei aparențe a funcțiilor vitale pur și simplu pentru că cineva consideră că e prea dificil emoțional să permită moartea cuiva drag va fi într-adevăr o „joacă de-a Dumnezeu”. Moartea vine la timpul „rânduit” (Evrei 9.27). Când trupul unui pacient începe să se oprească, când intervenția medicală nu va vindeca, ci doar va prelungi procesul natural al morții, atunci îndepărtarea aparatelor și permiterea ca acea persoană să moară nu e imorală. Acest lucru necesită înțelepciune. De cealaltă parte, grăbirea activă a morții e un lucru greșit. Aceasta ar fi să te „joci de-a Dumnezeu”. Oprirea pasivă a tratamentului care poate salva viața poate fi, de asemenea, un lucru greșit. Dar a-i permite vieții să-și urmeze cursul, acordând îngrijire paliativă și permițându-i unei persoane să moară la timpul hotărât de Dumnezeu nu e un lucru greșit.
Având în vedere aceste considerente, un pericol clar și prezent de a te „juca de-a Dumnezeu” există în ambele extreme: eliminarea suferinței cu orice preț și folosirea oricărei terapii posibile cu orice preț. În loc să ne jucăm de-a Dumnezeu, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Scriptura ne spune să depindem de Dumnezeu pentru înțelepciune (Iacov 1.5) și să cântărim ce e semnificativ cât este viață (Eclesiastul 12).
English
Cine se „joacă de-a Dumnezeu” în mod real – doctorul care eutanasiază un pacient aflat pe moarte sau doctorul care extinde viața unui pacient aflat în boală terminală?
