Întrebare
Care este felul în care înţelege Biblia mânia lui Dumnezeu?
Răspuns
Mânia este definită ca fiind „răspunsul emoţional la perceperea răului şi a nedreptăţii” şi este adesea exprimată prin cuvinte ca „furie”, „indignare”, „enervare” sau „iritare”. Atât oamenii, cât şi Dumnezeu exprimă mânie. Dar este o deosebire imensă între mânia lui Dumnezeu şi mânia omului. Mânia lui Dumnezeu e sfântă şi întotdeauna justificată; mânia omului nu e niciodată sfântă şi rareori este justificată.
În Vechiul Testament, mânia lui Dumnezeu este răspunsul divin la păcatul şi neascultarea oamenilor. Idolatria era cel mai adesea ocazia în care se manifesta mânia divină. Psalmul 78.56-66 descrie idolatria Israelului. Mânia lui Dumnezeu e îndreptată în mod constant împotriva acelora care nu urmează voia Lui (Deuteronomul 1.26-46, Iosua 7.1, Psalmul 2.1-6). Profeţii Vechiului Testament au scris adesea despre o zi din viitor, „ziua mâniei” (Ţefania 1.14-15). Mânia lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului şi a neascultării e perfect justificată, pentru că planul Lui pentru omenire e sfânt şi perfect, la fel cum Dumnezeu Însuşi e sfânt şi perfect. El a asigurat o cale prin care să obţii favorul divin – pocăinţa – care îndepărtează mânia lui Dumnezeu de la păcătos. Să respingi acel plan perfect înseamnă să respingi dragostea, îndurarea şi harul lui Dumnezeu şi să atragi asupra ta mânia Lui dreaptă.
În Noul Testament, învăţăturile lui Isus susţin conceptul de Dumnezeu ca un Dumnezeu al mâniei, care judecă păcatul. Istorioara cu omul bogat şi Lazăr vorbeşte despre judecata lui Dumnezeu şi despre consecinţele serioase pentru păcătosul care nu se pocăieşte (Luca 16.19-31). În Ioan 3.36, Isus a spus: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Cel care crede în Fiul nu va suferi mânia lui Dumnezeu cuvenită pentru păcatul său, pentru că Fiul a luat-o asupra Lui, atunci când a murit în locul nostru pe cruce (Romani 5.6-11). Aceia care nu cred în Fiul, care nu Îl primesc ca Mântuitor, vor fi judecaţi în ziua mâniei (Romani 2.5-6).
În schimb, în Romani 12.19, Efeseni 4.26 şi Coloseni 3.8-10, întâlnim avertizări împotriva mâniei umane. Numai Dumnezeu e calificat să Se răzbune, pentru că răzbunarea Lui e perfectă şi sfântă, în timp ce mânia omului e păcătoasă, expunându-l la influenţă demonică. În ceea ce-l priveşte pe creştin, furia şi mânia nu sunt compatibile cu natura noastră nouă, care este însăşi natura lui Cristos (2 Corinteni 5.17). Pentru a obţine eliberare de sub dominaţia mâniei, credinciosul are nevoie ca Duhul Sfânt să-i sfinţească şi să-i cureţe inima de sentimentele de mânie şi de aprindere. Romani 8 prezintă victoria asupra păcatului din viaţa aceluia care trăieşte după Duhul (Romani 8.5-8). Filipeni 4.4-7 ne spune că mintea controlată de Duhul Sfânt este plină de pace.
Mânia lui Dumnezeu e un lucru teribil şi înfricoşător. Numai aceia care au fost acoperiţi cu sângele lui Cristos, vărsat pentru noi pe cruce, pot fi încrezători că mânia lui Dumnezeu nu va cădea niciodată asupra lor. „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9).
English
Care este felul în care înţelege Biblia mânia lui Dumnezeu?
