Întrebare
Ce e mântuirea și domnia?
Răspuns
Învățătura despre mântuire și domnie ne învață că supunerea față de Cristos ca Domn merge mână în mână cu încrederea în Cristos ca Salvator. Mântuirea și domnia e un concept opus celui numit uneori credința ușoară sau învățătura că mântuirea vine printr-o recunoaștere a unui anumit grupaj de adevăruri.
John MacArthur, a cărui carte The Gospel According to Jesus (Evanghelia după Isus, n.tr.) care tratează subiectul mântuirii și al domniei, sumarizează învățătura în felul următor: „Chemarea la credință a Evangheliei presupune faptul că păcătoșii trebuie să se pocăiască de păcatul lor și să se supună autorității lui Cristos." Cu alte cuvinte, un păcătos care refuză să se pocăiască nu e mântuit, pentru că nu poate să se țină și de păcatul Lui și de Salvatorul în același timp. Și un păcătos care respinge autoritatea lui Cristos în viața lui nu are credința salvatoare, fiindcă credința adevărată include supunerea față de Dumnezeu. Prin urmare, Evanghelia cere mai mult decât să iei o decizie intelectuală sau să rostești o rugăciune; mesajul Evangheliei e o chemare la ucenicie. Oile Îl vor urma pe păstorul lor în ascultare cu supunere.
Cei care susțin conceptul mântuirii și al domniei indică avertizările repetate ale lui Isus făcute ipocriților religioși din zilele Sale ca dovadă că simpla exprimare a acordului cu adevăruri spirituale nu mântuiește o persoană. Trebuie să existe o schimbare a inimii. Isus evidențiază costul mare al ucenicizării: „Și oricine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu." (Luca 14.27) Și: „Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu." (versetul 33) În același pasaj, Isus vorbește despre socotirea costului; în alt loc, subliniază devotamentul total: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu." (Luca 9.62)
În Predica de pe munte, Isus a spus că viața veșnică e o cale îngustă găsită doar de „puțini" (Matei 7.14); prin contrast, credința simplă caută să lărgească calea, astfel încât oricine care are o mărturisire de credință să poată intra. Isus a spus că „orice pom bun face roade bune" (versetul 17); în mod opus, credința simplă spune că un copac poate fi totuși bun și să nu facă decât roade rele. Isus spune că mulți care spun „Doamne, Doamne" nu vor intra în Împărăția cerurilor (versetele 21-23); în mod contrar, credința simplă ne învață că a spune „Doamne, Doamne" e suficient.
Conceptul mântuirii și al domniei ne învață că o mărturisire de credință reală va fi susținută de dovezi ale credinței. Dacă un om Îl urmează cu adevărat pe Domnul, atunci va asculta de instrucțiunile Domnului. Unul care trăiește în păcat voit, de care nu se pocăiește, în mod evident nu a ales să-L urmeze pe Cristos, fiindcă Cristos ne cheamă din păcat la neprihănire. Într-adevăr, Biblia ne învață limpede că credința în Cristos va avea ca rezultat o viață schimbată (2 Corinteni 5.17, Galateni 5.22-23, Iacov 2.14-26).
Conceptul mântuirii și al domniei nu e o doctrină a mântuirii prin fapte. Cei care susțin conceptul de mântuire și domnie au grijă să spună că mântuirea e numai prin har, că credincioșii sunt mântuiți înainte ca credința lor să producă vreo faptă bună și că creștinii pot și încă mai păcătuiesc. Totuși, mântuirea adevărată va duce inevitabil la o viață schimbată. Cei mântuiți vor fi dedicați Mântuitorului lor. Un creștin adevărat nu se va simți confortabil să trăiască în păcat nemărturisit și neabandonat.
Iată nouă învățături care separă conceptul mântuirii și al domniei de credința ușoară:
1) Pocăința nu e un simplu sinonim pentru credință. Scriptura ne învață că păcătoșii trebuie să manifeste credință împreună cu pocăința (Fapte 2.38, 17.30, 20.21, 2 Petru 3.9). Pocăința este o schimbare a minții de la îmbrățișarea păcatului și respingerea lui Cristos la respingerea păcatului și îmbrățișarea lui Cristos (Fapte 3.19, Luca 24.47), și chiar aceasta este un dar de la Dumnezeu (2 Timotei 2.25). Pocăința adevărată, care are loc când o persoană se supune domniei lui Cristos, nu poate decât să aibă ca rezultat o schimbare de comportament (Luca 3.8, Fapte 26.18-20).
2) Creștinul e o creație nouă și nu poate pur și simplu „înceta să creadă" și să-și piardă mântuirea. Credința în sine e un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2.1-5, 8), și credința adevărată rămâne pentru totdeauna (Filipeni 1.6). Mântuirea e în întregime lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Cei care cred în Cristos ca Domn sunt mântuiți în afara oricărui efort propriu (Tit 3.5).
3) Obiectul credinței e Cristos Însuși, nu o promisiune, o rugăciune sau un crez (Ioan 3.16). Credința trebuie să implice o dedicare personală față de Cristos (2 Corinteni 5.15). E mai mult decât a fi convins de adevărul Evangheliei; e o uitare a lumii și o urmare a Stăpânului. Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine." (Ioan 10.27)
4) Credința adevărată întotdeauna produce o viață schimbată (2 Corinteni 5.17). Omul lăuntric e transformat de Duhul Sfânt (Galateni 2.20), și creștinul are o natură nouă (Romani 6.6). Cei care au o credință reală – cei care sunt supuși domniei lui Cristos – Îl urmează pe Isus (Ioan 10.27), îi iubesc pe frați (1 Ioan 3.14), ascultă poruncile lui Dumnezeu (1 Ioan 2.3, Ioan 15.14), fac voia lui Dumnezeu (Matei 12.50), rămân în Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 8.31), păzesc Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17.6), fac fapte bune (Efeseni 2.10) și perseverează în credință (Coloseni 1.21-23, Evrei 3.14). Mântuirea nu înseamnă să-L adaugi pe Isus la panteonul idolilor tăi; e o distrugere totală a idolilor, iar Isus domnește în mod suprem.
5) „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia" (2 Petru 1.3, cf. Romani 8.32). Mântuirea, așadar, nu e doar un bilet pentru cer. Este mijlocul prin care suntem sfințiți (în mod practic) în această viață și prin care creștem în har.
6) Scriptura ne învață că Isus e Domn peste toate. Cristos pretinde supunere necondiționată față de voia Sa (Romani 6.17-18, 10.9-10). Cei care trăiesc în răzvrătire față de voia lui Dumnezeu nu au viața veșnică, fiindcă „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți" (Iacov 4.6).
7) Cei care cred cu adevărat în Cristos Îl vor iubi (1 Petru 1.8-9, Romani 8.28-30, 1 Corinteni 16.22). Și celor pe care-i iubim căutăm să le facem pe plac (Ioan 14.15, 23).
8) Scriptura ne învață că comportamentul este un test important al credinței. Ascultarea e o dovadă că credința cuiva e reală (1 Ioan 2.3). Dacă un om continuă să nu vrea să asculte de Cristos, dovedește că „credința" lui e doar nominală (1 Ioan 2.4). Un om poate pretinde că Isus e Mântuitorul lui și să simuleze ascultarea o vreme, dar, dacă nu există o schimbare a inimii, natura lui adevărată în cele din urmă se va manifesta. Acesta a fost cazul lui Iuda Iscarioteanul.
9) Credincioșii adevărați se pot împiedica și să cadă, dar vor persevera în credință (1 Corinteni 1.8). Acesta a fost cazul lui Simon Petru. Un „credincios" care Îi întoarce cu totul spatele Domnului arată clar că nu a fost niciodată născut din nou (1 Ioan 2.19).
Un om care a fost eliberat de păcat prin credința în Cristos nu trebuie să dorească să rămână într-o viață de păcat (Romani 6.2). Bineînțeles, creșterea spirituală poate avea loc repede sau încet, în funcție de fiecare om și de împrejurări. Și schimbările pot să nu fie evidente în cazul tuturor la început. La urma urmei, Dumnezeu cunoaște care sunt oile Lui, și El ne va maturiza pe fiecare dintre noi potrivit cu planul Său perfect.
E oare posibil să fii creștin și să trăiești în mod carnal o viață întreagă, bucurându-te de plăcerile păcatului, și fără să cauți vreodată să-L glorifici pe Domnul care te-a cumpărat? Poate un păcătos disprețui domnia lui Cristos, și totuși să pretindă că e Salvatorul lui? Poate cineva să rostească o „rugăciune a păcătosului" și să-și continue viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, și totuși să se numească „creștin"? Conceptul mântuirii și al domniei spune „nu". Să nu le dăm păcătoșilor care nu se pocăiesc speranțe false; în schimb, să vestim tot planul lui Dumnezeu: „Trebuie să vă nașteți din nou." (Ioan 3.7)
English
Ce e mântuirea și domnia?
