Întrebare
De ce mântuirea prin fapte e conceptul la care se aderă predominant?
Răspuns
Răspunsul simplu e că mântuirea prin fapte pare corectă în ochii oamenilor. Una dintre dorințele de bază ale omului e să fie în controlul destinului său, și aceasta include destinul lui veșnic. Mântuirea prin fapte face apel la mândria omului și la dorința lui de a fi în control. A fi mântuit prin fapte e mult mai atrăgător pentru această dorință decât ideea de a fi mântuit numai prin credință. De asemenea, omul are un simț inerent al justiției. Până și cel mai înfocat ateu crede într-un fel de justiție și are un simțământ al binelui și răului, chiar dacă nu are o bază morală pentru a înfăptui astfel de judecăți. Simțământul nostru inerent de bine și rău cere ca, dacă e să fim salvați, „faptele noastre bune" să întreacă „faptele noastre rele". Prin urmare, e natural ca atunci când un om creează o religie, aceasta să implice un fel de mântuire prin fapte.
Pentru că mântuirea prin fapte e atrăgătoare pentru natura păcătoasă a omului, aceasta constituie temelia pentru aproape fiecare religie, cu excepția creștinismului biblic. Proverbele 14.12 ne spune că „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte". Mântuirea prin fapte le pare dreaptă oamenilor, fapt pentru care e conceptul adoptat predominant. Tocmai de aceea creștinismul biblic e atât de diferit de toate celelalte religii – e singura religie care ne învață că mântuirea e un dar de la Dumnezeu, nu e prin fapte. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2.8-9)
Un alt motiv pentru care mântuirea prin fapte e conceptul adoptat predominant e că omul natural sau neregenerat nu înțelege pe deplin măsura păcătoșeniei lui sau a sfințeniei lui Dumnezeu. Inima omului e „nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea" (Ieremia 17.9), și Dumnezeu e infinit de sfânt (Isaia 6.3). Înșelăciunea inimii noastre e exact lucrul care distorsionează percepția noastră potrivit cu ea și e ceea ce ne împiedică să ne vedem adevărata stare înaintea lui Dumnezeu, a cărui sfințenie, de asemenea, nu o putem înțelege pe deplin. Dar adevărul rămâne că păcătoșenia noastră și sfințenia lui Dumnezeu se combină în așa fel încât cele mai bune eforturi ale noastre devin „haine mânjite" în fața Dumnezeului sfânt (Isaia 64.6, cf. 6.1-5).
Gândul că faptele bune ale omului pot vreodată depăși faptele rele e un concept cu totul nebiblic. Nu numai atât, dar Biblia ne învață și că standardul lui Dumnezeu nu e nimic mai puțin decât perfecțiune 100%. Dacă ne poticnim în ținerea unei singure părți din Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, suntem la fel de vinovați ca și când am fi încălcat-o pe toată (Iacov 2.10). Prin urmare, dacă mântuirea depinde într-adevăr de fapte, nu avem nicio șansă de a putea fi vreodată salvați.
Un alt motiv pentru care mântuirea prin fapte se poate strecura în denominații care se pretind creștine sau spun că cred Biblia este că înțeleg greșit pasaje precum Iacov 2.24: „Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință." Luat în contextul întregului pasaj (Iacov 2.14-26), devine evident că Iacov nu spune că faptele noastre ne îndreptățesc în fața lui Dumnezeu; în schimb, arată clar că credința salvatoare adevărată e demonstrată prin fapte bune. Omul care pretinde că e creștin, dar trăiește în neascultare voită de Cristos, are o credință falsă ori „moartă" și nu e mântuit. Iacov prezintă un contrast între două feluri diferite de credință – credința adevărată care salvează și credința falsă care e moartă.
Pur și simplu există mult prea multe versete care ne învață că omul nu e mântuit prin fapte, încât vreun creștin să creadă altfel. Tit 3.4-5 e unul dintre multele astfel de pasaje: „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt." Faptele bune nu contribuie la mântuire, dar vor fi întotdeauna caracteristice cuiva care este născut din nou. Faptele bune nu sunt cauza mântuirii, ci dovada ei.
Cu toate că mântuirea prin fapte poate fi conceptul adoptat în mod predominant, nu e unul corect din punct de vedere biblic. Biblia conține dovezi abundente că mântuirea e numai prin har, numai prin credință, numai prin Cristos (Efeseni 2.8-9).
English
De ce mântuirea prin fapte e conceptul la care se aderă predominant?
