Întrebare
Care e legătura dintre moartea fizică și moartea spirituală?
Răspuns
Biblia are multe de spus despre moarte și, mai important, despre ceea ce se întâmplă după moarte. Moartea fizică și cea spirituală sunt ambele o separare a unui lucru de altul. Moartea fizică este separarea sufletului de trup, iar moartea spirituală este separarea sufletului de Dumnezeu. Când sunt înțelese în acest fel, cele două concepte sunt strâns legate, și moartea fizică, precum și cea spirituală sunt reflectate chiar în primele referințe despre moarte.
În relatarea creației (Genesa 1-2), citim că Dumnezeu a creat o varietate de ființe vii. Aceste animale au viață, un element interior care dă mișcare și energie trupului lor fizic. Oamenii de știință încă nu sunt în stare să lămurească ce anume cauzează viața, dar Biblia arată clar că Dumnezeu dă viață tuturor lucrurilor (Genesa 1.11-28, 1 Timotei 6.13). Viața pe care Dumnezeu a dat-o omenirii e diferită de cea pe care a dat-o animalelor. În Genesa 2.7 ni se spune că Dumnezeu „i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu”. În timp ce animalele au o viață pur fizică, oamenii au atât un element fizic, cât și unul spiritual în viață, și moartea pe care o experimentăm la fel are un element fizic și unul spiritual.
Potrivit cu Genesa 2.17, Dumnezeu i-a spus lui Adam că, dacă va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, va muri „negreșit”. Unii sceptici au încercat să folosească acest verset pentru a arăta inconsecvență în Biblie, fiindcă Adam și Eva nu au murit exact în ziua în care au mâncat din fruct. Însă există tipuri diferite de viață, și există tipuri diferite de moarte. O persoană poate fi vie din punct de vedere fizic și moartă din punct de vedere spiritual (Efeseni 2.1, 5) și viceversa (Matei 22.32). Când au păcătuit (Genesa 3.7), Adam și Eva și-au pierdut imediat viața spirituală, au devenit „morți” față de evlavie, au pierdut Edenul și au ajuns sub judecata lui Dumnezeu (moartea veșnică). Rușinea lor a declanșat o acțiune corelativă, ascunzându-se de Dumnezeu (Genesa 3.8) – separarea lor internă de Dumnezeu s-a manifestat într-o separare externă de El.
Pe lângă moartea spirituală imediată pe care au experimentat-o, pentru ei a început și procesul morții fizice, chiar dacă au trecut mulți ani până când moartea să-și facă efectul pe deplin. Acest lucru poate fi mai bine înțeles folosind ca exemplu o floare. Când vezi o floare care crește în grădină, știi că e vie, fiindcă e conectată la tulpină și rădăcini și își primește hrana din pământ. Când separi floarea de sursa vieții ei, continuă să aibă aparența vieții și își poate menține acea aparență câteva zile, în funcție de condiții. Totuși, indiferent de grija pe care o primește, deja e în procesul morții, și acesta nu poate fi anulat. Același lucru e adevărat și în cazul omenirii.
Moartea fizică intrată în lume odată cu păcatul lui Adam (Romani 5.12) a afectat toate lucrurile vii. E dificil pentru noi să concepem o lume fără moarte, dar aceasta ne învață Scriptura că a fost situația înainte de Cădere. Pentru toate lucrurile vii a început procesul morții, atunci când păcatul a intrat în lume. Când are loc moartea fizică, există o separare clară a forței vieții de trup. Când acea separare are loc, omul nu mai poate face nimic să o anuleze (chiar comunitatea medicală recunoaște deosebirea dintre o „moarte clinică” și o „moarte biologică”). Plata păcatului este moartea (Romani 6.23), și moartea vine asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit. Cu toții sunt supuși morții fizice datorită prezenței păcatului în lumea aceasta și datorită păcatelor personale. Din perspectiva umană, moartea fizică pare pedeapsa supremă, însă Biblia ne învață că există înțelesuri mai adânci ale morții pe care trebuie să le luăm în seamă.
Viața pe care Dumnezeu a insuflat-o în nările lui Adam (Genesa 2.7) este mai mult decât o viață animală; este suflarea lui Dumnezeu, care are ca rezultat o ființă cu suflet. Adam a fost creat viu din punct de vedere spiritual, conectat cu Dumnezeu într-un mod special. Se bucura de o relație cu Dumnezeu, dar când a păcătuit, relația s-a rupt. Moartea spirituală are implicații atât înainte, cât și după moartea fizică. Deși Adam era încă viu fizic (dar procesul morții începuse pentru el), a devenit mort din punct de vedere spiritual, separat de relația cu Dumnezeu. În viața aceasta pe pământ, efectul morții spirituale este pierderea favorii lui Dumnezeu, cât și a cunoașterii lui Dumnezeu și a dorinței după El. Scriptura arată clar faptul că toți își încep viața „morți în greșeli și în păcate” (Efeseni 2.1-5), iar rezultatul este o viață concentrată asupra dorințelor păcătoase. Isus ne-a învățat că remediul pentru moartea spirituală este o renaștere spirituală (Ioan 3.3-5) prin credința în El. Această renaștere este o reconectare la sursa vieții, pe care Isus a ilustrat-o în Ioan 15.1-6. El este Vița, iar noi suntem mlădițele. Fără să fim conectați cu El, nu avem viață în noi, dar când Îl avem pe Isus, avem viața adevărată (1 Ioan 5.11-12).
În cazul celor care refuză să accepte mântuirea lui Dumnezeu, moartea fizică și moartea spirituală culminează în „moartea a doua” (Apocalipsa 20.14). Această moarte veșnică nu este anihilare, așa cum ne învață unii, ci este o pedeapsă conștientă, eternă pentru păcate în iazul de foc, descris ca fiind separat de prezența Domnului (2 Tesaloniceni 1.9). Isus a vorbit despre această separare veșnică de Dumnezeu și în Matei 25.41 și a identificat chinul conștient al indivizilor în istorisirea despre omul bogat și Lazăr (Luca 16.19-31). Dumnezeu nu dorește ca vreunul să piară, ci ca toți să vină la pocăință (2 Petru 3.9), așa că nu trebuie să râmână morți din punct de vedere spiritual. A te pocăi înseamnă să te întorci de la păcat, și include mărturisirea păcatului înaintea lui Dumnezeu, cu părere de rău pentru încălcarea sfințeniei Lui. Cei care au primit mântuirea lui Dumnezeu s-au întors de la moarte la viață (1 Ioan 3.14) și moartea a doua nu are putere asupra lor (Apocalipsa 20.6).
English
Care e legătura dintre moartea fizică și moartea spirituală?
