Întrebare
Cum trebuie părinții creștini să se raporteze la moartea unui copil?
Răspuns
În calitate de părinți, nu ne putem imagina o experiență mai traumatică decât pierderea unui copil. Toți părinții se așteaptă în mod natural ca copiii lor să trăiască până după ei. O astfel de pierdere e un eveniment zguduitor, care aduce odată cu el o durere copleșitoare și o tristețe de durată. E o experiență care schimbă viața și care îi pune pe părinți în fața unor provocări unice, pe măsură ce caută să-și refacă viața fără copilul lor.
Ar fi impertinent din partea cuiva să le spună părinților cum să se raporteze la moartea copilului lor. Știm însă că aceia care își încredințează viața în mâna lui Dumnezeu sunt mult mai capabili să își revină dintr-o astfel de pierdere cu un sentiment mai mare de normalitate decât aceia care nu au o credință autentică și neîndoită în Creatorul nostru. Așadar, cum să se raporteze părinții creștini la moartea copilului lor? Tratează Biblia acest subiect, și dacă da, în ce fel?
În primul rând, trebuie să observăm că fiecare persoană se raportează la suferință în mod diferit. Emoțiile variază pe scară largă în intensitate. Aceste emoții sunt normale și naturale. În al doilea rând, niciun părinte nu se reface pe deplin din pierderea unui copil. Nu e ca o boală din care te recuperezi. Majoritatea consilierilor aseamănă acest lucru cu o rană fizică cu impact definitiv asupra vieții. Însă trebuie să știm și că deși putem resimți în permanență pierderea, intensitatea ei se diminuează cu timpul.
Credința în Dumnezeul iubitor și întotdeauna credincios e cea care ne face în stare să suportăm pierderea unui copil și să ne recuperăm din ea, uneori într-un fel pe care alții îl găsesc remarcabil. Așa a fost în cazul lui David, când a pierdut un copil la șapte zile de la naștere (2 Samuel 12.18-19). Sunt câteva lecții valoroase pe care le putem învăța din acest pasaj din Scriptură, care le pot fi de ajutor părinților să întâmpine viitorul cu speranță.
Una e că David s-a rugat stăruitor pentru viața copilului său (2 Samuel 12.16). Acest lucru ar trebui să fie real pentru toți părinții în orice vreme, nu doar în perioadele dificile. Părinții trebuie să se roage întotdeauna pentru copiii lor, cerându-I lui Dumnezeu să vegheze asupra lor și să-i protejeze. De asemenea, părinții trebuie să se roage ca Dumnezeu să dea înțelepciune dumnezeiască și călăuzire, astfel încât copiii să crească în mustrarea și învățătura Domnului (Judecătorii 13.12, Proverbele 22.6, Efeseni 6.4).
O altă lecție pe care o învățăm de la David a fost reacția în fața morții copilului lui. Când a auzit că copilul a murit, acțiunile lui au vădit acceptarea când „s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele, apoi s-a dus în Casa Domnului și s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce și a mâncat” (2 Samuel 12.20). Ceea ce surprinde în acest pasaj este faptul că David „s-a dus în Casa Domnului și s-a închinat”. Cu alte cuvinte, David nu numai că a acceptat moartea copilului lui, ci I-a încredințat chestiunea în cauză lui Dumnezeu în închinare. Capacitatea de a ne închina lui Dumnezeu și de a-L cinsti în vreme de încercare sau de criză e o demonstrație puternică a încrederii noastre în Dumnezeu. Acest lucru ne face în stare să acceptăm realitatea pierderii noastre. Și în acest fel Dumnezeu ne eliberează, să putem continua traiul.
Lecția următoare e cea mai revelatoare. E încrederea în cunoașterea faptului că copiii care mor înainte de a ajunge la vârsta responsabilității merg în cer. Răspunsul pe care David îl dă celor care îl iau la întrebări pentru reacția lui în fața morții copilului lui a fost întotdeauna o sursă însemnată de mângâiere pentru părinții credincioși care au pierdut bebeluși și copii micuți: „Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viață? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.” (2 Samuel 12.23) David era deplin încrezător că își va întâlni fiul în cer. Acest pasaj e un indiciu semnificativ că copiii mici care trec din această lume merg în cer.
Plângerea pierderii unui copil e un parcurs sfâșietor. Nu există un set de instrucțiuni călăuzitor. Însă consilierii și cei care au experimentat pierderea unui copil ne-au pus la dispoziție câteva sfaturi de folos:
• Recunoaște că nu ești singur. Îl ai pe Dumnezeu. Ai frați și surori în Cristos. Ai prieteni apropiați și familie. Bazează-te pe ei. Sunt alături de tine să te ajute.
• Nu stabili limite de timp pentru refacere. Nu te aștepta să treacă o zi fără să te gândești la copilul tău, nici nu-ți dori să se întâmple acest lucru.
• Vorbește despre copilul tău. E important să împărtășești cu alții povestea copilului tău.
• Ai grijă de tine însuți și de ceilalți copii ai tăi. Și ei suferă. Deplâng pierderea fratelui sau a surorii și, pe lângă aceasta, au parte de disconfortul de a-și vedea părinții în suferință.
• Încearcă să nu iei decizii majore, cel puțin în primul an.
• Așteaptă-te că parcurgerea multelor „prime” momente momente care urmează după moartea copilului tău – prima zi de naștere, primul Crăciun etc. – va fi un lucru dureros.
Și, în cele din urmă, creștinii care au pierdut un copil au parte de promisiunea cea măreață și sigură: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21.4)
English
Cum trebuie părinții creștini să se raporteze la moartea unui copil?
