Întrebare
Ce vrea să spună Biblia când afirmă „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»"?
Răspuns
Atât Psalmul 14.1, cât și 53.1 spun: „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»". Unii interpretează aceste versete ca însemnând că ateii sunt stupizi, adică le lipsește inteligența. Însă nu acesta e singurul înțeles pe care îl are cuvântul evreiesc tradus cu „nebun". În acest text, cuvântul evreiesc e nabal, care adesea se referă la o persoană lipsită de pietate, care nu percepe deloc adevărul etic sau religios. Înțelesul acestui text nu e „oamenii neinteligenți nu cred în Dumnezeu". În schimb înțelesul este „oamenii păcătoși nu cred în Dumnezeu". Cu alte cuvinte, e un lucru vinovat să-L negi pe Dumnezeu și negarea lui Dumnezeu e adesea însoțită de un stil de viață vinovat. Versetul continuă enumerând câteva alte caracteristici ale omului nereligios: „S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. " Psalmul 14 e un studiu asupra depravării universale a omenirii.
Mulți atei sunt foarte inteligenți. Nu inteligența sau lipsa acesteia face o persoană să respingă credința în Dumnezeu. Lipsa neprihănirii e cea care îl face pe om să respingă credința în Dumnezeu. Mulți oameni nu obiectează față de ideea unui Creator, atâta timp cât Creatorul Își vede de treabă și îi lasă în pace. Ceea ce resping oamenii este ideea unui Creator care cere moralitate de la creația Sa. În loc să lupte împotriva unei conștiințe încărcate de vinovăție, unii oameni resping cu totul ideea de Dumnezeu. Psalmul 14.1 numește acest fel de om „nebun".
Psalmul 14.1 spune că tăgăduirea existenței lui Dumnezeu are de obicei la bază dorința de a duce o viață păcătoasă. Câțiva atei cu renume au admis acest adevăr. Unii, cum e autorul Aldous Huxley, au recunoscut în mod deschis că dorința de a evita restrângerile morale a fost o motivație pentru necredința lor:
„Am avut motive să nu vreau ca lumea să aibă un înțeles, și, în consecință, am presupus că nu are, și am putut, fără nicio dificultate, să găsesc motive satisfăcătoare pentru această presupunere. Filosoful care nu găsește niciun rost în lume nu e preocupat în mod exclusiv de o problemă de metafizică pură. El e, de asemenea, preocupat să dovedească că nu există un motiv valid pentru care el personal nu ar trebui să facă așa cum vrea să facă. În ceea ce mă privește, și fără îndoială în cazul majorității prietenilor mei, filosofia lipsei de înțeles a fost în esență un instrument de eliberare dintr-un anumit sistem moral. Am obiectat față de moralitate pentru că interfera cu libertatea noastră sexuală. Cei care susțin acest sistem au pretins că întruchipa înțelesul – înțelesul creștin, au insistat ei – al lumii. A existat o singură metodă simplă, admirabilă, de a combate acești oameni și de a ne justifica în revolta noastră erotică: urma să negăm că lumea are vreun înțeles." – Aldous Huxley, Ends and Means (Scopuri și mijloace, n.tr.)
Credința într-o Ființă divină e însoțită de un sentiment de dare de socoteală în fața acelei Ființe. Așadar, ca să scape de condamnarea conștiinței, care ea însăși a fost creată de Dumnezeu, unii oameni resping pur și simplu existența lui Dumnezeu. Ei își spun lor înșiși: „Nu există niciun supraveghetor al lumii. Nu există nicio Zi a Judecății. Pot trăi cum îmi place." Prin urmare, atenționarea din partea conștiinței e mai ușor de ignorat.
Să încerci să te convingi pe tine însuți că nu există Dumnezeu e un lucru neînțelept. Înțelesul versetului „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»" este că inima necurată, păcătoasă e cea care Îl va nega pe Dumnezeu. Negarea ateului sfidează dovezile contrare numeroase, inclusiv propria conștiință și Universul în care trăiește.
Lipsa unei dovezi pentru existența lui Dumnezeu nu e motivul real pentru care ateii resping credința în Dumnezeu. Respingerea lor se datorează unei dorințe de a trăi liberi de constrângerile morale pe care le impune Dumnezeu și de a scăpa de vinovăția care însoțește încălcarea acelor constrângeri. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. … Așa că nu se pot dezvinovăți ... s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit… De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor … au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu." (Romani 1.18-25)
English
Ce vrea să spună Biblia când afirmă „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!»"?
