Întrebare
Ce spune Biblia despre neprihănirea de sine?
Răspuns
Dicționarul definește neprihănirea de sine ca fiind „încredere în neprihănirea proprie, mai ales cu îngâmfare moralistă și intoleranță față de opiniile și comportamentul altora”. Din punct de vedere biblic, neprihănirea de sine, care e corelată cu legalismul, este ideea că putem în vreun fel genera în noi înșine o neprihănire care va fi acceptată înaintea lui Dumnezeu (Romani 3.10). Deși orice creștin serios va recunoaște eroarea acestui gând, din cauza naturii noastre păcătoase, este o ispită constantă pentru fiecare dintre noi să credem că suntem sau putem fi neprihăniți în și prin noi înșine. În Noul Testament, Isus și apostolul Pavel i-au mustrat aspru pe cei care încercau să trăiască în neprihănire de sine.
Condamnarea de către Isus a celor cu neprihănire de sine a fost dură mai ales în felul în care îi aborda pe conducătorii iudei din acel timp. În Matei 23, Isus îi condamnă pe cărturari și pe farisei pentru aderarea lor rigidă la tradițiile lor legaliste, pentru a arăta mai bine în ochii oamenilor. Pilda vameșului și a fariseului a fost spusă de Isus specific „pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți” (Luca 18.9-14). Fariseul presupunea că e acceptat de Dumnezeu pe baza propriilor lui acțiuni, în timp ce vameșul a recunoscut că nu era nimic în el care să-L facă pe Dumnezeu să fie mulțumit de el. Din nou și din nou în Evanghelii, Isus e în opoziție cu fariseii și cărturarii cu privire la adevărata neprihănire. În același timp, investește mult timp și energie în a-i avertiza pe ucenici cu privire la pericolul neprihănirii de sine, arătând clar că, fără El, ei nu puteau face nimic (Ioan 15.5).
Felul în care tratează Pavel neprihănirea de sine nu e mai puțin usturător decât a fost al lui Isus. El își începe măreața argumentare din Romani pentru harul lui Dumnezeu condamnând încrederea bazată pe neprihănire de sine a evreilor în circumcizie (Romani 2.17-24). El continuă acest lucru în capitolul 10, spunând că evreii au încercat să câștige acceptarea lui Dumnezeu pe baza neprihănirii proprii, dând dovadă de ignoranță față de adevărata neprihănire a lui Dumnezeu (Romani 10.3). Concluzia lui este că Cristos este sfârșitul Legii pentru neprihănire, nu omul (v. 4).
Scrisoarea lui Pavel către Biserica din Galatia abordează și ea această chestiune. Acestor credincioși li s-a spus că trebuiau să facă anumite lucruri ca să fie primiți de Dumnezeu, mai ales să fie circumciși. Pavel merge până acolo încât spune că aceasta este o altă evanghelie și îi numește pe cei care o susțineau „anatema” (Galateni 1.8-9). Și mai grăitor, el le spune cititorilor lui că, dacă neprihănirea ar putea veni prin propriile lor acțiuni, atunci Isus a murit „degeaba” (Galateni 2.21) și neprihănirea ar putea veni „din Lege” (Galateni 3.21). Concluzia lui Pavel despre credincioșii galateni a fost că ei au fost nechibzuiți în încercarea lor de a fi perfecți prin firea pământească (Galateni 3.1-3).
Credincioșii continuă să se lupte cu această atitudine. În natura noastră păcătoasă stă întotdeauna să încercăm să facem ceva ca să ne merităm mântuirea. E dificil ca inima noastră mândră să înțeleagă și să aprecieze libertatea harului cu preț scump, cumpărată pentru noi prin sângele lui Isus, fără vreo contribuție de-a noastră. E mult mai ușor să ne comparăm cu alții, decât să recunoaștem că nu ne putem ridica la înălțimea standardului unui Dumnezeu sfânt. Însă în Cristos putem cunoaște adevărata neprihănire. În Cristos, putem cunoaște iertarea de păcat care vine la noi prin har. Pentru că El a luat locul nostru, noi beneficiem atât de viața Lui fără păcat, cât și de moartea Lui care a purtat păcatele (2 Corinteni 5.21). Datorită jertfei Sale, putem să ne confruntăm păcatul și să-l aducem la cruce, în loc să încercăm în vreun fel să fim suficienți de buni pentru Dumnezeu. Numai la cruce putem vedea harul care acoperă toate păcatele noastre și care biruiește tendința constantă înspre neprihănire de sine din inima noastră.
English
Ce spune Biblia despre neprihănirea de sine?
