Întrebare
Cum poți crede în mântuirea numai prin credință, când singura dată când apare „numai prin credință" în Biblie (Iacov 2.24) se spune că mântuirea nu e numai prin credință?
Răspuns
E foarte adevărat că singurul verset din Biblie care conține exact sintagma „numai prin credință" pare să argumenteze împotriva mântuirii numai prin credință. În Iacov 2.24 citim: „Vedeți așadar că un om este îndreptățit prin fapte, și nu numai prin credință." Totuși, respingerea doctrinei mântuirii numai prin credință pe baza acestui verset prezintă două probleme. Mai întâi, contextul lui Ioan 2.24 nu argumentează împotriva doctrinei mântuirii numai prin credință. În al doilea rând, Biblia nu trebuie să conțină exact sintagma „numai prin credință" pentru a ne învăța în mod clar despre mântuirea numai prin credință.
Iacov 2.14-16, mai ales versetul 24, a fost subiectul unor interpretări confuze. Pasajul bineînțeles pare să cauzeze probleme serioase pentru conceptul de „mântuire numai prin credință". În primul rând, trebuie să clarificăm o înțelegere greșită, și anume că Iacov se referă la același lucru prin „îndreptățit" în Iacov 2.24 la care se referă Pavel în Romani 3.28. Pavel folosește cuvântul îndreptățit cu înțelesul de „declarat drept de Dumnezeu". Pavel vorbește despre declararea noastră legală ca neprihăniți de către Dumnezeu, atunci când neprihănirea lui Cristos e aplicată în contul nostru. Iacov folosește cuvântul îndreptățit cu sensul de „a fi demonstrat și dovedit".
Iacov 2.24 poate fi redat astfel: „Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință" (evidențierea adăugată). Sau: „Vedeți dar că omul este dovedit drept în fața lui Dumnezeu prin fapte, și nu numai prin credință" (evidențierea adăugată). Întregul pasaj Iacov 2.24-26 vorbește despre demonstrarea autenticității credinței tale prin ceea ce faci. O experiență a mântuirii autentică, prin credința în Isus Cristos, va avea ca rezultat inevitabil faptele bune (Efeseni 2.10). Faptele sunt demonstrarea și dovada credinței (Iacov 2.18). O credință fără fapte e nefolositoare (Iacov 2.20) și moartă (Iacov 2.17); cu alte cuvinte, nu e deloc credință adevărată. Mântuirea e numai prin credință, dar acea credință nu va fi niciodată solitară.
Cu toate că Iacov 2.24 e singurul verset care conține sintagma exactă „numai prin credință", sunt multe alte versete care propriu-zis ne învață despre mântuirea numai prin credință. Orice verset care atribuie mântuirea credinței, fără să mai fie menționate alte cerințe, e o declarație că mântuirea e numai prin credință. Ioan 3.16 afirmă că mântuirea e dată „oricui crede în El". Fapte 16.31 proclamă: „crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit." Efeseni 2.8 spune: „Câci prin har ați fost mântuiți, prin credință." Vezi, de asemenea, Romani 3.28, 4.5, 5.1, Galateni 2.16, 3.24, Efeseni 1.13 și Filipeni 3.9. Multe alte versete pot fi menționate pe lângă acestea.
În concluzie, Iacov 2.24 nu argumentează împotriva mântuirii numai prin credință. În schimb, argumentează împotriva unei mântuiri solitare, o mântuire lipsită de fapte bune și de ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Argumentul lui Iacov este că ne demonstrăm credința prin ceea ce facem (Iacov 2.18). Indiferent de absența sintagmei exacte „numai prin credință", Noul Testament în mod clar ne învață că mântuirea este produsul harului lui Dumnezeu, ca răspuns la credința noastră. „Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? … prin legea credinței." (Romani 3.27). Nu există nicio altă cerință.
English
Cum poți crede în mântuirea numai prin credință, când singura dată când apare „numai prin credință" în Biblie (Iacov 2.24) se spune că mântuirea nu e numai prin credință?
