Întrebare
Ce este omul lăuntric?
Răspuns
Pavel folosește termenul omul dinăuntru de câteva ori în epistolele lui (2 Corinteni 4.16, Efeseni 3.16). Romani 7.22-23 spune: „Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege.” „Omul dinăuntru” e un alt fel de a descrie aspectul spiritual al unui om. Prin contrast, „omul de afară” va fi aspectul vizibil, extern al unei persoane.
Ființele umane au fost create de Dumnezeu cu duh, suflet și trup (Genesa 1.27, 1 Tesaloniceni 5.23). Se spune că nu suntem un trup cu suflet, ci un suflet care are un trup. Trupul – „omul de afară” – este locuința noastră fizică prin care experimentăm lumea. Trupul nostru funcționează în primul rând prin cele cinci simțuri și prin împlinirea nevoilor înnăscute care ne îmboldesc să mâncăm, să bem și să dormim. Corpul nostru nu e rău, ci e un dar de la Dumnezeu. El vrea să-I supunem Lui trupul ca o jertfă vie pentru El (Romani 12.1-2). Când acceptăm darul salvării lui Dumnezeu prin Cristos, trupul nostru devine un templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19-20, 3.16).
Sufletul nostru e centrul de personalitate al ființei noastre din care mintea, voința și emoțiile noastre operează. Cu sufletul nostru alegem să ascultăm și să urmăm fie poftele firii, fie dorințele Duhului Sfânt (Galaateni 5.16-17, Romani 8.9, Marcu 14.38). Sufletul unui om e sala de judecată unde sunt luate deciziile. Este reședința vieții de sine și izvorul din care ies trăsăturile de caracter precum încrederea în sine, mila de sine, interesul de sine și autoafirmarea.
Duhul nostru conține omul dinăuntru despre care vorbește Scriptura. Duhul nostru e locul în care Duhul lui Dumnezeu are comuniune cu noi. Isus a spus: „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” (Ioan 4.24) În duhul nostru suntem născuți din nou (Ioan 3.3-6).„Omul dinăuntru” conține conștiința la care Duhul Sfânt poate lucra și poate realiza convingerea de păcat (Ioan 16.8, Fapte 24.16). Duhul nostru e partea din noi cea mai asemănătoare cu Dumnezeu, cu o cunoaștere înnăscută a binelui și a răului (Romani 2.14-15). 1 Corinteni 2.11 spune: „În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.”
Romani 12.1-2 ne roagă fierbinte să nu ne conformăm modului de gândire al lumii, și, în schimb, omul nostru dinăuntru trebuie să fie transformat prin „înnoirea minții [noastre]”. Această înnoire a minții se produce în timp ce Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să domnească deplin în „omul nostru dinăuntru”. El începe să schimbe acțiunile și dorințele noastre ca să se potrivească cu ale Lui. Romani 8.13-14 spune: „Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”
Romani 7 detaliază bătălia adesea dureroasă între firea și duhul nostru. Acesta, fiind renăscut prin puterea lui Dumnezeu, tânjește să-L asculte și să-L urmeze pe Isus. Dar firea nu moare ușor. Romani 6 explică cum îi putem permite omului dinăuntru să triumfe asupra firii. Versetele 6 și 7 spun: „Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.” Până când nu ne considerăm „răstigniți împreună cu Cristos” (Galateni 2.20), sufletul și trupul luptă cu duhul pentru supremație. Continuăm să trăim într-o stare de înfrângere până când nu Îi permitem Duhului Sfânt să aibă control deplin asupra oricărui aspect din viața noastră, atât în omul dinăuntru, cât și în cel de afară.
Dorința și planul lui Dumnezeu pentru ființele umane este să trăim întotdeauna conduși de natura născută din nou, care merge la pas cu Duhul lui Dumnezeu. Dar natura noastră căzută vrea să domine, și astfel se dezlănțuie o bătălie spirituală. Romani 7.24 pune o întrebare care vine de la fiecare urmaș dedicat al lui Cristos: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Versetul 25 dă răspunsul: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!” Măsura în care supunem omul dinăuntru controlului Duhului Sfânt e măsura în care umblăm în victorie continuă asupra firii noastre căzute.
English
Ce este omul lăuntric?