Întrebare
În ce fel păcatul meu personal, din privat îi afectează pe alții?
Răspuns
Dacă ai trăi pe o insulă izolată în mijlocul mării, atunci probabil că păcatul tău din privat nu ar afecta pe nimeni decât pe tine. Însă de vreme ce maxima e „niciun om nu e o insulă", e foarte posibil că ai o familie sau cel puțin prieteni și cunoștințe cu care vii în contact în mod regulat. Toți aceștia vor fi afectați într-un anume fel de păcat, pentru că păcatul are consecințe (Romani 6.23). Acesta e un principiu care urmează tiparul așezat la creație. Tot ceea ce a fost creat conține o sămânță prin care se propagă după „soiul" propriu (Genesa 1.11, 21, 25). Cu alte cuvinte, nu plantezi porumb și te aștepți să culegi sfeclă. Nu poți „planta" păcat – fie și numai în privat – și să nu te aștepți să culegi consecințele. Și consecințele au un fel de a se revărsa asupra tuturor celor care vin în contact cu noi, din cauza unui alt principiu numit „asociere". Aceasta înseamnă că cei din jurul tău pot fi binecuvântați sau afectați prin asocierea cu tine și prin alegerile și acțiunile pe care le faci atât în privat, cât și public.
Nu trebuie decât să te uiți la scandalurile recente care implică renumiți lideri evanghelici, să vezi efectele pe care le au asupra altora păcatele „din privat". Odată ce acestea sunt descoperite – și Biblia ne spune „să știți că păcatul vostru vă va ajunge" (Numeri 32.23) – familiile, prietenii, congregațiile și comunitatea creștină în ansamblu va fi afectată. Și mai rău, cauza lui Cristos va fi prejudiciată, când necredincioșii ne disprețuiesc, ne batjocoresc și blasfemiază Numele Lui. Poate părea că oamenii păcătuiesc fără consecințe vizibile, însă ceea ce e ascuns într-o zi va fi arătat. „Fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut și nu va veni la lumină." (Luca 8.17) Poți spune cu onestitate că nimeni nu ar fi afectat de păcatul tău ascuns dacă ar ajunge cunoscut?
Păcatul care e ținut în secret produce vinovăție, și vinovăția ne schimbă într-un anume fel. Cei din jur văd acele schimbări și sunt afectați de ele. De exemplu, poate că o soție nu știe de dependența soțului ei de pornografie, însă dependența lui duce la o secretozitate încărcată de vinovăție și la o schimbare de atitudine vizavi de ea, ca partener sexual. Ea percepe schimbarea și speculează cu privire la o posibilă cauză – o consideră neatrăgătoare, nu o mai iubește sau are o aventură amoroasă. Cu toate că niciuna dintre aceste variante nu e adevărată, consecințele păcatului lui „din privat" au potențial devastator asupra ei, a căsniciei și a familiei lor, chiar dacă păcatul lui ascuns nu va fi niciodată descoperit.
Iată și un alt principiu de luat în seamă. „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. ... ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti." (Matei 6.6, 18) Când ne gândim potrivit cu Scriptura, putem vedea aici un principiu care poate fi aplicat atât pozitiv, cât și negativ. Ceea ce facem în secret Dumnezeu va răsplăti în mod deschis. Dacă ne rugăm și postim în fața Domnului, vom fi răsplătiți. Așadar e de la sine înțeles că dacă păcătuim în ascuns, vom fi, de asemenea, „răsplătiți" deschis pentru acea acțiune. În orice caz, Dumnezeu vede și știe păcatul, fie că e în privat, fie în public, și El nu lasă păcatul nepedepsit.
Cea mai mare consecință pe care o are păcatul din privat, personal afectează sufletul nostru muritor. Ezechiel 18.4 spune că sufletul care păcătuiește va muri, și Romani 6.23 ne spune că plata păcatului este moartea. Aici este vorba despre un om care e păcătos în mod natural, obișnuit, fără să beneficieze de viața cea nouă. Pentru copilul lui Dumnezeu născut din nou – cel care L-a primit pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor – există un standard pentru conduită atât în privat, cât și în public: „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu." (1 Corinteni 10.31) Un copil al lui Dumnezeu născut din nou are dorința de a trăi ca să-L glorifice pe Dumnezeu și chiar dacă sunt momente în care putem cădea sau chiar cădem, Dumnezeu a asigurat pentru noi să fim în părtășie cu El. A promis că „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire." (1 Ioan 1.9)
English
În ce fel păcatul meu personal, din privat îi afectează pe alții?