Întrebare
Cum pot birui păcatul habitual?
Răspuns
Primul lucru de luat în considerare pentru cum să biruiești păcatul habitual este să observi schimbarea sau transformarea care are loc atunci când o persoană este mântuită. Biblia îl descrie pe omul natural ca fiind „mort în greșeli și în păcate” (Efeseni 2.1). Ca urmare a căderii lui Adam în păcat, omul se naște mort din punct de vedere spiritual. În această stare de moarte spirituală, omul nu e în stare și nu dorește să-L urmeze și să-L asculte pe Dumnezeu și păcatul habitual vine în mod natural. În ochii omului natural lucrurile lui Dumnezeu sunt o nebunie (1 Corinteni 2.14) și e ostil lui Dumnezeu (Romani 8.7). Când un om este mântuit, are loc o transformare. Apostolul Pavel o numește creație nouă (2 Corinteni 5.17). Din momentul în care ne punem încrederea în Cristos, ne aflăm în procesul sfințirii.
Acest proces al sfințirii e procesul prin care cei ce sunt în Cristos sunt făcuți de către Duhul Sfânt asemenea cu chipul lui Cristos (Romani 8.29). Sfințirea în viața aceasta nu va fi niciodată completă, însemnând că credincioșii se vor lupta în permanență cu păcatul care mai rămâne. Pavel descrie această bătălie cu păcatul în Romani 7.15-25. În acel pasaj face observația că chiar dacă dorește să facă ceea ce este bine în ochii lui Dumnezeu, face în schimb adesea ceea ce este rău. Face răul pe care nu vrea să îl facă și nu reușește să facă binele pe care vrea să îl facă. Aici el descrie bătălia fiecărui creștin cu păcatul.
Iacov spune că toți păcătuim în multe feluri (Iacov 3.2). Experiența ne spune că ne luptăm în mod diferit cu păcatul, poate un anume păcat să fie în mai mare măsură o piedică pentru un creștin decât pentru un altul. Pentru unii poate fi vorba despre mânie, în timp ce pentru alții e vorba despre bârfă sau minciună. Putem numi un păcat care e în mod special dificil de biruit pentru noi ca fiind un păcat „hăituitor” sau un păcat „habitual”. Aceste păcate hăituitoare sunt adesea, dar nu în mod exclusiv, obiceiuri pe care le-am dezvoltat în timpul vieții de necredincioși și e nevoie de mai mult har și disciplină pentru biruirea lor.
Parte din procesul biruirii acestor păcate habituale sau hăituitoare este recunoașterea transformării care a avut loc într-adevăr în credincios. Pavel scrie: „Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6.11) Când Pavel spune „socotiți-vă morți față de păcat”, ne spune să ne amintim că, venind la Cristos, puterea păcatului a fost frântă în viața noastră. El folosește metafora sclaviei pentru a explica acest lucru. Am fost până la un moment dat sclavii păcatului, dar acum suntem robii neprihănirii (Romani 6.17-18). La cruce puterea păcatului a fost frântă și, devenind creștini, suntem eliberați de domnia păcatului asupra noastră. Prin urmare, când un creștin păcătuiește, nu mai e din necesitatea naturii lui, ci pentru că s-a supus de bunăvoie stăpânirii păcatului (Galateni 5.1).
Următoarea parte din proces este recunoașterea incapacității noastre de a birui păcatul habitual și a nevoii de a depinde de puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care locuiește în noi. Dar să ne întoarcem la Romani 7. Pavel spune: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Romani 7.18) Lupta creștinului împotriva păcatului e una în care capacitatea noastră nu se ridică la nivelul dorinței noastre. De aceea avem nevoie de puterea Duhului Sfânt. Mai târziu, Pavel spune: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” (Romani 8.11) Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17.17), lucrează sfințire în poporul lui Dumnezeu. Păcatul habitual e biruit și ne supunem lui Dumnezeu și refuzăm ispitele firii (Iacov. 4.7-8).
O altă parte din procesul biruirii păcatului habitual este schimbarea obiceiurilor care îl facilitează. Trebuie să adoptăm atitudinea lui Iosif care, atunci când a fost ispitit de soția lui Potifar să se culce cu ea, a părăsit încăperea în atât de mare grabă, încât și-a lăsat haina în mâinile ei (Genesa 39.15). Pur și simplu trebuie să depunem tot efortul să fugim de lucrurile care ne ispitesc să păcătuim, aici fiind inclus accesul la mâncare, dacă suntem predispuși să mâncăm excesiv, sau accesul la pornografie, dacă suntem ispitiți de păcatul sexual. Isus ne spune să ne tăiem mâna sau să ne scoatem ochiul dacă ne fac să păcătuim (Matei 5.29-30). Aceasta înseamnă să îndepărtăm din viața noastră lucrurile care ne ispitesc să păcătuim chiar și atunci când acestea sunt lucruri de care ne bucurăm. Pe scurt, trebuie să schimbăm obiceiurile care duc la păcatul habitual.
În cele din urmă, trebuie să ne adâncim în adevărul Evangheliei. Evanghelia nu e doar mijlocul prin care suntem salvați, ci și mijlocul prin care suntem sfințiți (Romani 16.25). Dacă credem că suntem mântuiți prin har, dar sfințiți prin eforturile noastre, suntem duși în eroare (Galateni 3.1-3). Sfințirea e tot atât de mult o lucrare a lui Dumnezeu pe cât e justificarea. Promisiunea pe care o avem din Scriptură este că El, care a început o lucrare bună în noi, o va împlini până în ziua din urmă (Filipeni 1.6).
English
Cum pot birui păcatul habitual?
