Întrebare
Ce este păcatul originar?
Răspuns
Termenul „păcat originar” are de-a face cu păcatul neascultării lui Adam prin mâncatul din pomul cunoștinței binelui și răului și cu efectele sale asupra restului rasei umane. Păcatul originar poate fi definit ca „acel păcat și vina lui pe care îl avem toți în ochii lui Dumnezeu ca rezultat direct al păcatului lui Adam din Grădina Edenului”. Doctrina păcatului originar se concentrează în special pe efectele sale asupra naturii noastre și a stării noastre înaintea lui Dumnezeu, chiar înainte de a fi suficient de în vârstă ca să comitem vreun păcat în mod conștient. Există trei puncte de vedere principale privitoare la acel efect.
Pelagianismul: Acest punct de vedere spune că păcatul lui Adam nu a avut niciun efect asupra sufletelor descendenților săi, în afară de exemplul său păcătos, care i-a influențat pe cei care au urmat după el ca să păcătuiască de asemenea. Potrivit acestei perspective, omul are abilitatea de a se opri din păcătuit, dar numai dacă alege să facă acest lucru. Această învățătură este contrară unui număr de pasaje care indică faptul că omul este robit fără scăpare de păcatele sale (aparte de intervenția lui Dumnezeu) și că lucrările sale bune sunt „moarte” sau fără valoare când este vorba de a merita bunăvoința lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-2; Matei 15:18-19; Romani 7:23; Evrei 6:1; 9:14).
Arminianismul: Arminienii cred că păcatul lui Adam a avut ca rezultat faptul că omenirea a moștenit o înclinație spre păcat, în mod obișnuit acest lucru însemnând a avea o „natură păcătoasă”. Această natură păcătoasă ne determină să păcătuim în același fel în care natura unei pisici o determină să miaune – acest lucru vine în mod natural. Potrivit acestui punct de vedere, omul nu se poate opri din păcătuit de unul singur; de aceea, Dumnezeu ne dă tuturor un har universal, ca să ne dea posibilitatea să ne oprim din a păcătui. În arminianism, acest har este numit har anticipat. Potrivit acestei perspective, nu ni se ține în socoteală păcatul lui Adam, ci doar al nostru. Această învățătură este contrară faptului că toți suferă pedeapsa pentru păcat, chiar dacă poate nu toți au păcătuit într-un mod asemănător cu cel al lui Adam (1 Corinteni 15.22; Romani 5. 12-18). Niciunde nu se găsește în mod explicit în Scriptură învățătura harului anticipat.
Calvinismul: Doctrina calvinistă afirmă că păcatul lui Adam a avut ca rezultat nu doar faptul că avem o natură păcătoasă, ci și atragerea vinovăției noastre în fața lui Dumnezeu, pentru care merităm pedeapsă. Fiind concepuți cu păcatul originar asupra noastră (Psalmul 51.5) are ca rezultat faptul că moștenim o natură păcătoasă atât de decăzută, încât Ieremia 17.9 descrie inima omului ca fiind „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea”. Nu doar Adam a fost găsit vinovat pentru că a păcătuit, ci vina și pedeapsa lui (moartea) ne aparțin la fel și nouă (Romani 5.12, 19). Există două puncte de vedere privitoare la motivul pentru care vina lui Adam trebuie văzută de Dumnezeu ca aparținându-ne și nouă. Primul afirmă că rasa umană era în Adam, în formă de sămânță; prin urmare, când Adam a păcătuit, noi am păcătuit în el. Acest lucru este asemănător cu învățătura biblică a faptului că Levi (un descendent al lui Avraam) i-a dat zeciuială lui Melhisedec în Avraam (Genesa 14.20; Evrei 7.4-9), deși Levi s-a născut sute de ani mai târziu. Un alt punct de vedere principal este acela că Adam slujește ca reprezentant al nostru și astfel, atunci când a păcătuit, și noi am fost găsiți vinovați.
Punctul de vedere calvinist ne vede incapabili de a birui păcatul fără puterea Duhului Sfânt, o putere posedată numai atunci când ne întoarcem la dependența de Hristos și de sacrificiul Său ispășitor pentru păcat de pe cruce. Punctul de vedere calvinist cu privire la păcatul originar este mai apropiat de învățătura biblică. Totuși, cum poate Dumnezeu să ne socotească răspunzători de un păcat pe care nu l-am comis în mod personal? Există o interpretare plauzibilă că am devenit responsabili de păcatul originar atunci când am ales să acceptăm și să acționăm în conformitate cu natura noastră păcătoasă. Vine un moment în viața noastră când devenim conștienți de propria noastă păcătoșenie. În acel moment trebuie să respingem natura noastră păcătoasă și să ne pocăim de ea. În schimb, noi toți „aprobăm” acea natură păcătoasă, de fapt spunând chiar că este bună. Aprobându-ne păcătoșenia, ne exprimăm acordul față de acțiunile lui Adam și ale Evei din Grădina Edenului. Prin urmare, suntem vinovați de acel păcat, fără să îl fi comis efectiv.
English
Ce este păcatul originar?
